Îl susţin pe Huidu

Sunt de partea lui Huidu.

Fără să fiu un mare fan al său, încă de când s-a întâmplat nenorocirea care l-a determinat să ia hotărârea de a se retrage din viaţa publică, fără să ştiu exact toate amănuntele referitoare la accidentul care a curmat brusc şi brutal nu mai puţin de trei vieţi, l-am susţinut. Nu am trecut niciodată prin ceea ce a trecut el, nici ca şofer care a provocat un accident grav, nici ca apropiat al unei familii care şi-a pierdut pe cineva în circumstanţele în care au murit acei trei oameni, nu ştiu cum e, dar sunt sigură că nimeni, pe lumea asta, nu poate trăi, cu uşurinţă, cu sentimentul de vinovăţie, respectiv cu o durere aşa de mare în suflet.

Din duminica accidentului am urmărit, cât mi-au permis timpul dar, mai ales, răbdarea, emsiunile în care toată lumea şi-a dat cu părerea despre ceea ce s-a întâmplat, dacă Huidu face sau nu puşcărie, dacă este sau nu terminat ca persoană publică sau ca om, dacă ar trebui sau nu să renunţe la meserie. Am fost neplăcut suprinsă că, la fel cum s-a întâmplat după accidentul suferit de Huidu, la schi, în decembrie, aceiaşi duşmani ai săi l-au pus, din nou, la stâlpul infamiei, condamnându-l înainte de a cunoaşte cauza pentru care bolidul realizatorului TV a izbit Loganul în care au sfârşit victimele, dorindu-i chiar moartea. Am fost şocată să constat că există mulţi colegi de breaslă de-ai lui Huidu care, parcă, de abia au aşteptat să-l vadă în genunchi pentru a-l doborî, în loc să fie un pic mai toleranţi, dacă nu să-l ajute să depăşească momentul. Am apreciat atitudinea celor de la Prima TV, care au avut bunul-simţ de a nu deschide buletinele de ştiri din prime-time cu Huidu şi de a-i lua apărarea atunci când le-a fost solicitat un punct de vedere cu privire la tragedia care l-a marcat pe viaţă.

Am citit pe site-urile de socializare şi pe cele ale tabloidelor părerile cititorilor şi m-am îngrozit să constat că suntem un popor însetat de răzbunare, de sânge sau chiar de moarte. Asta, în condiţiile în care pozăm în mari creştini, care ne omorâm ca să ajungem la moaştele mai mult sau mai puţin cuvioşilor ori sfinţilor adăpostite în biserici şi catedrale!

Sunt şocată să citesc opinii şi comentariile unora care nu dau doi bani pe suferinţa lui Şerban Huidu, care nu cred sau nu vor să creadă că omul ăsta nu a vrut să omoare pe nimeni, doar că a fost neatent, inconştient sau cum vreţi voi să-i spuneţi. I s-a pus, gratuit, etichetă de criminal, a fost înfierat, pe toate posturile, de colegi de breaslă, avocaţi de doi bani, psihologi care au prins ocazia de a se face şi ei remarcaţi, dar NIMENI nu s-a gândit la ce simte el, cu adevărat!

Accidentul din Austria m-a impresionat până la lacrimi. Fără a fi o fire empatică, am simţit fizic durerea pricinuită de acel incident în care Huidu ar fi putut muri. L-am dezabrobat mereu pentru faptul că şi-a folosit emisiunile pentru a-şi plăti poliţele sau pentru a se răfui cu diferite persoane publice, dar am făcut diferenţa între OMUL Şerban Huidu şi REALIZATORUL RADIO/TV Şerban Huidu. Cei mai mulţi dintre noi vedem în Huidu numai persoana publică pe care o reprezintă şi uităm că, în spatele reflectoarelor, e un om, cu defecte şi calităţi, cu ambiţii sau eşecuri, cu familie, copii, cu sentimente şi aşa mai departe. De ce nu ar suferi? De ce nu ar fi sincer când spune că, da, îi pare rău? Ce ar trebui să facă, pentru a mulţumi hienele care se aruncă, zilnic, asupra lui? Să se bucure sau să râdă cu gura până la urechi? Să stea în genunchi pentru a fi, mai departe, bătut cu pietre? „Mai bine murea în Austria sau murea el în accident, decât să moară cei trei, din Logan”, am tot citit pe diferite site-uri. Cum poţi gândi aşa ceva? Cât de negru îţi poate fi sufletul şi câtă ură poţi aduna într-o viaţă, să poţi scrie, negru pe alb, aşa ceva? Mi-e silă de speculaţiile din media, pentru că tot ce s-a scris e „opera” unor indivizi care cu greu mai pot fi numiţi ziarişti. Pentru că, a informa şi a căuta adevărul, nu înseamnă a acuza; indiferent ce opinie ai tu, ca om, NU AI DREPTUL să ţi-o exprimi, cu atâta vehemenţă, în articolul semnat de tine într-o publicaţie, fie ea locală sau cu acoperire naţională.

Sunt de partea lui Huidu în special după ce a anunţat, pe blogul său, că renunţă la viaţa publică şi la emisiunea care l-a consacrat. E cea mai înţeleaptă şi mai de bun-simţ decizie luată în acest context, în care, aşa cum spuneam, gloata are părerile împărţite. Sper şi chiar vreau să cred, însă, că această hotărâre va avea doar un caracter temporar şi că, într-o bună zi, peste un an, peste cinci, peste zece, Şerban Huidu va reveni asupra deciziei şi îşi va relua locul pe care şi l-a câştigat, pe merit, în peisajul audio-vizual autohton. Nu va uita niciodată ce s-a întâmplat, sunt sigură că va plăti, legal şi material, pentru fapta comisă. Pe cine ar ajuta dacă ar merge la închisoare? Cât a ajutat o astfel de pedeapsă pentru cei care au comis fapte similare ori asemănătoare? Oameni buni, este ucidere DIN CULPĂ! Informaţi-vă, că de aceea există jurişti şi internet, şi aflaţi ce înseamnă asta şi în ce condiţii poate fi condamnat, la pedeapsă cu executare, cineva aflat în situaţia lui Huidu? Ştiu, mulţi îl vreţi după gratii pentru satisfacţia de doi lei că, vezi, Doamne, l-au ajuns blestemele adunate din cauza emisiunii! Dar pe morţii ăia îi învie cineva? Sau 10 ori 100 de ani de puşcărie făcuţi de Şerban? A fost singurul din ţara şi din lumea asta care a provocat un accident soldat cu victime? De acum înainte nu va mai accidenta nimeni, pe nimeni? Toată lumea va respecta viteza legală şi nu va efectua depăşiri neregulamentare doar pentru că Huidu va sta la pârnaie nu ştiu câtă vreme?

Să vă spun ceva: acum două zile, am mers într-o maşină pe care şoferul a condus-o, pe o distanţă de 40 de km, cu nu mai puţin de … 130 km/h şi nu am aflat asta decât atunci când am coborât. NICI NU AM SIMŢIT!!! Cine merge cu 30 sau 50 km/h pe autostradă, cu maşini zdravene? Şi şoferul cu care am mers nu era nici fiţos, nici băut, nici… nimic! Da, poate inconştient, poate nebun, poate nu-şi imagina că i s-ar putea întâmpla, tocmai lui, să…. Dar şi lui îi putea apărea, într-o curbă, vreo Dacie din 1900 toamna, pe care s-o izbească şi s-o răstoarne, iar oamenii din ea să moară precum cei din Loganul lovit de Huidu! Şi omul meu era atent la traseu, nu-l ţineam de vorbă şi nici nu asculta muzică la maxim!

I SE PUTEA ÎNTÂMPLA ORICUI! Fie ca şofer, fie ca pasager! De asta îl susţin pe Huidu şi de aceea îmi pare rău că şacalii ăştia, care i-au sărit la beregată (dintre care trei sferturi COLEGI DIN PRESĂ), au reuşit să-l scoată pe linie moartă! Dar sper să aibă puterea şi curajul să treacă peste momentul ăsta, să reînceapă a gândi cu mintea, nu cu inima, pentru a continua (poate nu cu Cronica….) ceea ce a început în urmă cu mai bine de 10 ani.

Mă rog pentru el şi îl susţin. Iar lumea n-are decât să mă înjure….

Later edit: Ce am mai observat, în unele comentarii postate pe diferite forumuri şi site-uri: mulţi se declară intrigaţi de faptul că lumea se grăbeşte să-l compătimească pe Şerban Huidu şi nu pe familiile celor care au pierit în accident. Dar câţi dintre aşa-zişii lui colegi de presă au dat importanţă acestui lucru? Câţi au empatizat, la modul real, nu de dragul unei ştiri, cu aceşti oameni? Câte reportaje obiective s-au făcut pe această temă? Eu nu-mi amintesc să fi văzut aşa ceva, ci doar simple relatări despre înmormântarea victimelor (corectaţi-mă, cu argumente şi exemple, dacă greşsc!).

Din momentul accidentului, doar Huidu a fost personajul principal al dramei. Avea dreptate Mircea Badea (el însuşi la cuţite cu Huidu), în comentariul său făcut imediat după accident: cauzele tragediei trebuie căutate şi în cealaltă tabără. Exact ca-n jurnalism: întotdeauna, trebuie ascultată şi cealaltă parte, ca să fii sigur că ai toate datele cazului.

Aştept, aşadar, reacţia rudelor celor dispăruţi în accident. Pentru că Şerban Huidu a ieşit în faţă şi a vorbit, chiar dacă a făcut-o numai pe blogul personal, şi a anunţat că se retrage din viaţa publică. Sigur, sunt de acord că pe oamenii aceia nu-i mai aduce nimeni înapoi, dar chiar era nevoie ca Huidu să renunţe la carieră doar pentru că a provocat un accident mortal? Sunt convinsă că va despăgubi şi familiile victimelor şi nu neapărat pentru că, aşa cum zic mulţi, „îşi permite, are de unde”, ci pentru că a dovedit că are conştiinţă! Nu era suficient? Nu accidentul şi consecinţele lui l-au scos, acum, din viaţa publică pe Huidu. Şi nici familiile celor morţi. A FOST MAZILIT DE PRESĂ. De cei care au mediatizat excesiv cazul, doar pentru că Şerban era vedetă. De aşa-zişii jurnalişti care au uitat să fie obiectivi şi au început să se răfuiască în public cu toţi care nu le împărtăşesc opiniile sau se dovedesc a fi mai deştepţi ca ei (din păcate, în greşeala asta a căzut, de multe ori, şi Şerban….). Aceiaşi ziarişti care promovează non-valori precum Drăguşanu, Pestriţu, Moni sau „Sânzi”.

Aveţi impresia că se va scrie la infinit despre acest accident? Putem paria că, în scurtă vreme, alt subiect va ţine primele pagini sau va deschide ştirile de la televizor? TOTUL SE UITĂ! VIAŢA MERGE MAI DEPARTE! De aceea, sper şi cred ca Şerban Huidu să revină, într-o zi, în locul de unde l-au scos răutatea şi intoleranţa unora care de abia aşteptau să cadă în genunchi pentru a-l lovi. Dar totul are un preţ. Şerban şi-l va plăti, probabil, toată viaţa. Dar restul lumii?

PS: Şi, dacă încă mai credeţi că bat câmpii, citiţi acest articol, semnat de Andrei Pleşu. Apoi, reflectaţi…

Anunțuri

Duşmani până la moarte şi dincolo de ea…?

 Toată lumea cunoaşte ceea ce i s-a întâmplat lui Şerban Huidu şi cum au reacţionat colegii, prietenii, admiratorii când au aflat că realizatorul TV este în comă într-un spital din Austria. Cu toţii s-au solidarizat cu familia acestuia şi s-au rugat ca Huidu să depăşească acest episod nefast al vieţii sale. Şi eu am fost şocată atunci când am aflat de accidentul „cârcotaşului“ şi chiar am postat un mesaj de încurajare pe Facebook-ul „Cronicii“, în seara cu pricina. Mi s-a părut absolut normal să mă rog pentru sănătatea şi viaţa unui om care, în pofida greşelilor sau defectelor sale, reuşeşte să ne smulgă, dacă nu un hohot de râs, măcar un zâmbet, în fiecare miercuri seară şi în fiecare dimineaţă, la matinalul Kiss.
Am urmărit în media cam tot ce s-a scris/spus despre evoluţia stării lui Şerban, inclusiv declaraţiile colegilor de breaslă. Se spune că, la boală şi, în general, la suferinţă, un om adevărat trece peste toate relele şi încearcă să-l ajute pe cel aflat într-un moment dificil. Dacă nu cu fapta, măcar cu vorba bună. Tocmai de aceea, m-am aşteptat şi chiar am crezut că Mircea Badea, „duşmanul“ recunoscut al „cârcotaşului“, să lase încrâncenarea la o parte şi să-i transmită, la rându-i, un mesaj de încurajare. Chiar dacă ar fi fost doar de complezenţă, ar fi dat foarte bine la imaginea la care ţine atât de mult antenistul. Ştiu, Badea a fost în vacanţă, dar mă îndoiesc de faptul că, în condiţiile în care ştirea cu accidentul de la Innsbruck a deschis buletinele de ştiri şi a ţinut prima pagină în ultimele zile din 2010, nu a aflat (şi) pe alte căi de incident. Aseară am rămas special în faţa televizorului pentru a urmări prima ediţie a emisiunii pe care o realizează la Antena 3. Am sperat până în ultimul moment ca Mircea Badea să amintească, măcar în treacăt, despre Şerban Huidu, mai ales, că toată presa a anunţat că acesta şi-a revenit şi urma să fie transferat de la Terapie Intensivă într-un salon obişnuit. Dar nu, Badea nu a spus nimic, dovedind că e mult mai orgolios decât mi-am putut imagina.
O altă reacţie care nu numai că m-a dezamăgit, ci m-a şi suprins prin modul de exprimare, a fost cea a Oanei Zăvoranu, criticată şi des băşcălită de tandemul Huidu-Găinuşă în emisiunea lor. Deşi nu-s adepta stilului de mahala al „doamnei Pepe“, îmi place firea ei războinică şi justiţiară şi, mai ales, atitudinea ei faţă de necuvântătoare (e drept, pe alocuri exagerată, dacă ne gândim la motanul ei, Marty). Totuşi, nu-i găsesc nicio scuză când vine vorba despre accindentul lui Huidu şi de ce consideră ea că, la mijloc, e justiţia divină.
Mi-a plăcut, însă, reacţia lui Mihai Bendeac, el însuşi aflat „la cuţite“ cu Huidu. Pe lângă aceasta, fostul „Monden“ ne-a arătat şi o faţă mai puţin cunoscută a „cârcotaşului“: un om care, atunci când nu râde de defectele celorlalţi, ştie să îngroape şi securea războiului. „Pur si simplu. Din nimic, din neant“, cum spune Bendeac.

Marciuc-VIP fără caracter şi Bendeac-un Cârcotaş la fel de bun ca Huidu

Şi, dacă tot am scris azi despre vedete, aş mai vrea să spun două chestii.
Mă uit, când nu uit, la „Cireaşa de pe tort“. Pentru că îmi place să casc ochii la bucătăriile VIP-urilor şi, mai ales, să le văd la cratiţă. N-o fac din dorinţa de a le pândi defectele sau stângăciile, ci doar din curiozitate.
Ei bine, săptămâna trecută, una dintre protagonistele emisiunii a fost Iuliana Marciuc, fostă Posea şi, probabil, viitoare doamnă Enache. Trebuie să spun că nu mă dădeam în vânt după ea, nici ca prezentatoare (realizatoare de emisiuni) tv, nici ca prezenţă feminină. Ce am apreciat la Marciuc, până în momentul în care am văzut-o la „Cireaşă…“, a fost (credeam eu) iubirea, răbdarea şi devotamentul manifestate faţă de Adrian Enache. Pentru că, sunt convinsă, nu e uşor să suporţi, timp de 14 ani, statutul de amantă a unui bărbat care nu se mai dădea dus de la nevastă! Şi tot citeam, prin tabloide (da, recunosc, răsfoiesc şi genul ăsta de presă), cât de fericită e dumneaei acum, de când are exclusivitate la delicatesa numită Enache şi chiar vroiam să văd cum se comportă şi în afara studiourilor de televiziune, chiar dacă emisiunea de la Prima tot în faţa reflectoarelor a ţinut-o.
Nu m-a dezamăgit. M-A ENERVAT LA CULME! Numai la Columbeanca am mai remarcat atâta răutate, egoism şi lipsă de caracter. Şi am prins doar emisiunea în care gazdă a fost Sorana (ex-ASIA) pe care Marciuc a desfiinţat-o atât cu observaţiile, cât şi cu nota de la final, un 9,50 care ar fi trebuit să fie, de fapt, un maaaare 10, dacă madama nu şi-ar fi dorit atât de mult să câştige. I-am urat să-şi bage placheta aia pe gât şi l-am compătimit pe Enache. Nu ştiu cum era fosta nevastă, viitoarea, însă, e cancer. De rea! Brrr!
Şi mai urmăresc, atunci când chiar merită, „În puii mei“! Sâmbătă, s-a întâmplat să văd emisiunea cap-coadă şi să râd cu lacrimi. A fost, cred, cea mai reuşită ediţie din noul sezon. Bineînţeles, cel mai mult mi-a plăcut parodia după „Cronica Cârcotaşilor”, cu un Bendeac mai mult decât convingător în rolul lui Huidu. Un Huidu care nu a gustat deloc din gluma artistului, atacându-l dur pe blogul personal. De unde rezultă că partenerul de cârcoteli al lui Găinuşă este lipsit de simţul umorului şi că n-a înţeles adevărul zicalei „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Sper să revină la sentimente mai bune, pentru că e băiat deştept şi la fel de talentat ca Bendeac.