Bârfă

Prietena mea mă suna înnebunită şi eu făceam baie. De unde să ştiu eu că la ora la care mă lăfăiam în cadă, ea plângea şi se dădea de ceasul morţii din cauză că un prost (că un deştept nu se gândeşte la chestii din astea) i-a scos vorbe, cum că ar avea o relaţie cu un fost coleg de liceu, e adevărat, cam fustangiu (dar care s-a dat numai la fătuci cu 20 de ani mai tinere), însurat şi cu un băiat de 15 ani!

Când am răspuns, în sfârşit, amica mea deja avea nasu-nfundat de atâta plâns, încât mi-a stat inima de spaimă. Deja îmi treceau prin minte toate grozăviile, dar când am aflat care era pricina, mă şi vedeam luând-o la palme şi zicându-i: păi, bine, fată, ăsta e motiv să te zbuciumi? La drept vorbind, şi eu aş plânge dacă m-ar cupla cineva cu acel coleg (care nu dă pe-afară nici ca fizic, nici ca inteligenţă), dar aş fi întors situaţia în favoarea mea: sâc! mai am eu priză la bărbaţi? Şi, mai ales, la cei cu neveste? Că uitai să vă zic: prietena mea nu e măritată, n-a fost şi nu ştiu dacă mai vrea s-o facă!

Şi, cum spuneam, amica mea povestea şi se îneca plâgând: vaaai, cum se poate aşa ceva, de ce tocmai mie îmi ies vorbe? În cele 5 minute cât am vorbit, n-am reuşit s-o calmez şi era cât pe-aci să mă enervez şi eu. Deja nu mai ştiam cine suferă mai mult de prostie: cei care au bârfit-o (nefondat) sau ea, care dădea le dădea mai multă importanţă decât meritau?

Mare lucru: o bârfă! Câte nu se spun, aiurea, pe lumea asta! Merită să murim din cauza asta? Eu cred că nu.

De aia dorm liniştită în fiecare noapte 😛

Anunțuri

Ţara ne vrea proşti

Nu mai suport proştii!În ultimul timp, ajung tot mai des la concluzia că, în România, doar proştii ţin cu tot dinadinsul să iasă în faţă, în timp ce oamenii de bun-simţ se retrag tot mai mult în sine, învinşi de neputinţa de a reîntoarce scara valorilor în poziţia normală.
Iniţial, am ignorat ascensiunea, în toate domeniile, a nesimţiţilor şi a celor fără principii. N-am crezut că idioţii pot exista într-un număr atât de mare pe metrul pătrat şi că, într-un timp scurt, se înmulţesc precum păduchii.
Nu mi-am imaginat că o să ajung ziua în care o să-i explic prostului de ce e prost şi el să fie convins că eu sunt persoana la care fac referire. Sau tot el să se supere că l-am dovedit de zombie.
Nu-mi vine să cred că, în secolul XXI, mai sunt indivizi care cred tot ce li se spune şi execută, la comandă, orice tâmpenie, fără să se gândească, măcar cu o secundă înainte, la consecinţe.
Şi, ceea ce e mai grav, este că, uneori, în faţa unor astfel de mutanţi, tot eu consider că-s anormală şi complexată!

Cineva ne vrea proşti. Şi, judecând după ceea ce văd în jur, cred are toate şansele să câştige.

Citate celebre

Acum vreo patru-cinci ani, sau poate că e mai mult de atunci, într-o şedinţă de consiliu local, unul dintre aleşi a sintetizat tot ce-a avut de spus într-o singură frază: „Dacă e posibil şi e normal, oamenii trebuia cât se poate“!
Nici până în ziua de azi nu am fost pocnită de vreo străfulgerare mintală privind sensul acestor cuvinte, dar sunt convinsă că, dacă intervenţia n-ar fi fost amuzantă, aş fi uitat-o până acum …