Ţara ne vrea proşti

Nu mai suport proştii!În ultimul timp, ajung tot mai des la concluzia că, în România, doar proştii ţin cu tot dinadinsul să iasă în faţă, în timp ce oamenii de bun-simţ se retrag tot mai mult în sine, învinşi de neputinţa de a reîntoarce scara valorilor în poziţia normală.
Iniţial, am ignorat ascensiunea, în toate domeniile, a nesimţiţilor şi a celor fără principii. N-am crezut că idioţii pot exista într-un număr atât de mare pe metrul pătrat şi că, într-un timp scurt, se înmulţesc precum păduchii.
Nu mi-am imaginat că o să ajung ziua în care o să-i explic prostului de ce e prost şi el să fie convins că eu sunt persoana la care fac referire. Sau tot el să se supere că l-am dovedit de zombie.
Nu-mi vine să cred că, în secolul XXI, mai sunt indivizi care cred tot ce li se spune şi execută, la comandă, orice tâmpenie, fără să se gândească, măcar cu o secundă înainte, la consecinţe.
Şi, ceea ce e mai grav, este că, uneori, în faţa unor astfel de mutanţi, tot eu consider că-s anormală şi complexată!

Cineva ne vrea proşti. Şi, judecând după ceea ce văd în jur, cred are toate şansele să câştige.

Citate celebre

Acum vreo patru-cinci ani, sau poate că e mai mult de atunci, într-o şedinţă de consiliu local, unul dintre aleşi a sintetizat tot ce-a avut de spus într-o singură frază: „Dacă e posibil şi e normal, oamenii trebuia cât se poate“!
Nici până în ziua de azi nu am fost pocnită de vreo străfulgerare mintală privind sensul acestor cuvinte, dar sunt convinsă că, dacă intervenţia n-ar fi fost amuzantă, aş fi uitat-o până acum …