Prima zi de lucru din 2011

Recunosc, a început pe la 10 şi ceva, pentru că am luat startul mai greu. De fapt, nu e o noutate, pentru că, de regulă, lunea este ziua care nu-mi place deloc.
Mai aveam două zile de concediu (pentru că nu s-a lucrat pe 24 şi 31 decembrie), dar cine mai ţine cont de asta la început de 2011? În plus, nu cred că aş mai fi putut sta acasă. Numai gândul că un singur telefon mi-ar fi făcut ţăndări liniştea m-ar fi ţinut încordată ca un arc toată ziua. Aşa că, am ieşit… dar ca să am de unde să mă întorc. O bârfă mică ici, un şef de instituţie lipsă, colea, un popas la farmacie, la amica mea, o raită prin magazine după suc şi cartelă pentru mobil şi, uite-aşa a trecut jumătate din zi. Reîntoarsă acasă, am luat prânzul, am scris primele texte din 2011 (mi-am cam pierdut „reflexele“, dar îmi voi reveni în zilele următoare) şi am bântuit netul, semn că ziua n-a fost atât de încărcată.
Prima concluzie după prima zi de lucru din 2011? Cei mai mulţi încă nu şi-au revenit după petrecerile de Revelion. Dovadă cele 26 de cazuri (numărate până în jurul orelor 12) ajunse la Camera de gardă, din cauza consumului execesiv de sarmale, cârnaţi şi băutură („Unii au mâncat prea mult rachiu“, mi-a zis şeful spitalului 😆  ).
A doua: magazinele duc lipsă de clienţi. Clar, oamenii au cheltuit prea mult de sărbători. Dar nici galantarele nu-s de lăudat. Bate vântul prin ele. Semn că nici patronii nu mai au bani la început de an. Deh, dările astea!
A treia: cu toate urările şi pupăturile de început de an, lumea nu crede în schimbări benefice în 2011. „Să fim sănătoşi şi să n-avem datorii!“ au fost cuvintele pe care le-am auzit cel mai des. Doamne, ce-am ajuns! Nu mă mai miră de ce, revenită în ţară după 7 ani neîntrerupţi de muncă în Italia, mama vrea să plece iar acolo. E şocată de preţuri, de lipsa de educaţie, de faptul că, în perioada în care a lipsit, în oraş (ca şi în ţară) nu s-a schimbat nimic. Dacă nu ne-ar avea pe noi aici, nu s-ar mai întoarce niciodată în România. Nu ne-a spus-o, dar probabil că a gândit-o.
Şi guvernanţii ne spun că anul ăsta vom ieşi din criză. Poate, din cea de nervi, deşi nu cred…
Reclame

Happy New Year!

Ei, bine, da, iată-ne în 2011!

Mă întrebam, azi, în zori, de ce ne bucurăm atât de mult când intrăm într-un an nou, că doar îmbătrânim, nu ştim ce ne aşteaptă, dacă vom face sau nu faţa tuturor încercărilor, dacă ne va fi bine sau rău? Probabil, prin natura noastră, suntem optimişti şi avem convingerea că anul în care păşim reprezintă un nou început, momentul în care luăm totul de la zero, în încercarea de a împlini toate visele.

N-am făcut şi nu voi face bilanţul anului care tocmai s-a încheiat. Aveam, cândva, obiceiul ăsta, dar acum prefer să privesc înainte. Ştiu, este din ce în ce mai greu să-ţi propui ceva în aceste vremuri care seamănă tot mai mult cu nişte nisipuri mişcătoare, dar prefer să mă gândesc la viitor decât să-mi analizez trecutul. Sunt convinsă că 2011 nu va fi un an uşor pentru nimeni, dată fiind austeritatea pe care ne-o impun guvernanţii, dar e o vorbă care spune că norocul ţi-l mai faci şi singur. Aşa că, de ce să fiu îngrijorată din prima zi? De ce să nu mă bucur, încă, de piftia, sărmăluţele, caltaboşii şi celelalte bunătăţi de sezon, preparate, de astă dată, după 7 ani, de mamona? De ce să nu profit de ultimele zile din concediul de trei săptămâni care nici nu ştiu când au trecut?
În plus, de ce să nu mă laud că, anul ăsta, atât de Crăciun, cât şi de Revelion, edilii au „bătut“ artificiile chiar din faţa porţii mele, şi nu a mai fost cazul să-mi rup gâtul uitându-mă după ele, doar-doar le-oi prinde în poză?
Ce-o mai fi de luni, om vedea. Până atunci, nu vreau să aud de Băsescu, Udrea şi ai lui… Mă voi sătura de toţi 12 luni de acum înainte… dacă nu vom avea curajul şi puterea de a-i trimite acolo unde le este locul (şi nu mă refer la vorbe de duh! 😆  ).
Deci, tuturor, vă urez un 2011 minunat şi, pentru cei care încă mai petreceţi, distracţie plăcută în continuare. „C-aşa beau oamenii buni/De sâmbătă până luni!“ 😆