Sărbători magice

Anul acesta am avut parte de sărbători de iarnă magice. Şi nu mă refer la semnificaţia lor religioasă, ci la starea de spirit pe care mi-o dă această perioadă. Nu mă simt, neapărat, mai bună, mai darnică sau mai fericită, ci mai liniştită şi împăcată cu sine. Faptul că am reuşit să stau mai mult alături de cei dragi, m-a reîncărcat sufleteşte şi mi-a redat încrederea în forţele proprii.

După mulţi ani – nici nu mai vreau să ştiu câţi – am avut cel mai liniştit Crăciun şi, poate, cel mai frumos Revelion. În aceste zile, am simţit că a fi acasă, fără teama de a fi scoasă din sânul familiei, în cele mai frumoase momente (multe dintre ele unice), pentru a căuta senzaţionalul care (de multe ori) nu există sau care vor alţii, cu orice preţ, ca el să existe, a însemnat nu numai o bucurie, ci un adevărat privilegiu.

E frumos să trăieşti pentru ceilalţi, să faci cât de mult bine celor din jur. Dar niciodată nu trebuie să faci greşeala de uita de tine şi de nevoile tale. Şi TU eşti important pentru cineva, şi PE TINE te aşteaptă cineva, şi DE TINE are cineva nevoie. Şi dacă acest cineva are parte doar de absenţa ta ori de nervii tăi sau de problemele de care te plângi, mai devreme sau mai târziu rişti să-l pierzi.

Poate, de aceea, faptul că în 2013 am fost nevoită să părăsesc o lume, pentru a păşi pe un alt drum, a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat, deşi atunci nu am gândit aşa.

Au trebuit să treacă săptămâni, chiar luni, în care am luptat nu numai cu mine însămi, ci mai ales cu un trecut care mi-a influenţat mult felul de a fi şi de a gândi. A trebuit să înţeleg că nimic nu a fost şi nu e întâmplător, că totul se leagă, că Dumnezeu lucrează cu oameni, prin oameni, că fiecare ne aflăm undeva, lângă cineva pentru că AŞA TREBUIE SĂ FIE.

Am păşit în 2014 cu acel optimism pe care îl credeam pierdut undeva, pe la 20 de ani. O performanţă, dacă stau şi mă gândesc prin câte am trecut şi ce am simţit, până nu demult…. Rămân cu amintiri frumoase, cu imaginea unor oameni minunaţi care, după caz, m-au simpatizat, apreciat sau iubit, cu satisfacţia că am fost utilă, că am ajutat, că am făcut tot ce a depins de mine, de principiile mele de viaţă, de educaţia mea, pentru ca unele lucruri să meargă bine. Ştiu că puteam face mai mult, ştiu că, dacă ar fi depins de mine, aş fi continuat să merg pe acel drum. Dar nimeni nu e de neînlocuit. Am ştiut asta mereu. Numai că, la un moment dat, m-am lăsat dusă de val şi de încrederea nu în mine, ci în cei care erau în măsură să decidă în ce mă priveşte. În 2013, am revenit, însă, cu picioarele pe pământ. Am fost şi dezamăgită, am şi plâns, dar am descoperit şi cine îmi este/poate fi prieten, cui i-a păsat/îi pasă de viaţa mea, cine îmi poate întinde, necondiţionat, o mână de ajutor şi cine merită să-i fiu loială.

E incredibil cât de naivi putem fi, deşi avem tot timpul impresia că ne pricepem la oameni! 2013 mi-a demonstrat că mai am mult de lucru în direcţia asta. Am aflat că oameni în care aveam încredere şi care în faţă îmi zâmbeau, n-ar fi mişcat un deget ca să mă ajute. La fel, am descoperit în oameni pentru care nu credeam că valorez ceva, dorinţa de a-mi face bine înainte ca eu să le cer ceva concret…

Aceste sărbători de iarnă au însemnat un prilej de introspecţie şi de reîntoarcere la rădăcini. La un mod de viaţă care nu are nicio legătură cu acel mod de viaţă despre care unii au încercat (şi, multă vreme, chiar au reuşit) să mă determine să cred că e singurul care merită trăit. Privesc în urmă, la cei care au rămas acolo şi ştiu cât pierd, în fiecare zi, pentru că omul s-a născut să fie liber şi să gândească liber. Privesc în urmă, fără mânie, ci cu regretul că am pierdut nu neapărat ani, ci momente frumoase, în care aş fi putut cânta, citi, dansa, iubi… pe care le-am abandonat ca să fiu acolo unde trebuia. Cu un ochi râd şi cu altul plâng când unii încă îmi mai spun că mi se simte lipsa. Atunci parcă mi-aş dori să existe o cale de întoarcere, dar revin la realitate şi îmi spun că unele lucruri trebuie să rămână în trecut, chiar dacă o parte din sufletul meu a rămas acolo pentru totdeauna…

Vreau şi sunt hotărâtă să merg înainte, alături de oameni noi, de prieteni noi. De cei care mi-au dat o şansă şi de la care am foarte multe de învăţat. Şi, peste toate, să rămân alături de cei dragi, care mi-au suportat toane, stări, nervi, probleme, absenţa îndelungată şi care, tocmai pentru că întotdeauna m-au înţeles, merită tot respectul, devotamentul şi dragostea mea.

Anul acesta am avut parte de sărbători de iarnă magice. Şi nu mă refer la semnificaţia lor religioasă, ci la starea de spirit care mi-o dau ele. Nu mă simt, neapărat, mai bună, ma darnică sau mai fericită, ci mai liniştită şi împăcată cu sine.

Şi aşa vreau să rămân.

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s