Elenite

Vă spuneam, în postarea anterioară, că în această vară am efectuat două deplasări de serviciu în afara țării. Ce nu am precizat e faptul că ambele au fost în Bulgaria, mai precis, pe litoralul țării vecine. În iulie, am fost la Varna, iar în august, la Elenite. Deoarece Varna a constituit o supriză foarte plăcută pentru mine, astăzi vă voi povesti despre experiența de la Elenite 😉

************************************************************

Despre litoralul bulgăresc auzisem foarte multe lucruri bune și frumoase. Chiar îmi doream să am ocazia (a se citi „posibilitatea financiară“) de a-mi petrece măcar un singur concediu într-una din stațiunile de acolo. Visul mi s-a împlinit la jumătatea lunii iulie, când am mers pentru patru zile la Varna. Pe lângă întâlnirile oficiale, de lucru, am avut parte și de relaxare. Și unde putea fi aceasta decât pe malul mării, în club, pe terase ori la plimbare, prin marele oraș? Deși am stat la un hotel de trei stele, cam vechiuț (cred că era  de pe vremea lui Jivkov – pentru cine nu știe cine e personajul, îi spun că a fost un fel de Ceaușescu al bulgarilor), totul a fost ok: curățenie, ordine, servicii ireproșabile.

Pornind de la buna impresie lăsată de Varna, m-am gândit că nu există motive ca la Elenite să fie altfel. Deși plecam cu inima un pic „îndoită“, din cauză că fusesem luată pe neașteptate cu deplasarea asta (am înlocuit pe cineva, ca să nu se poardă banii plătiți pentru rezervare), mi-am zis că va fi încă o experiență care trebuie trăită. Dar nu-mi imaginam nicio secundă ceea ce va urma…

Am fost anunțată că urmează să plec cu numai 14 ore înainte ca mașina să mă ia din fața casei și să mă ducă în stația de unde urma să ne ia autocarul ce avea destinația Elenite. Spun „să ne ia“, pentru că în deplasare am mers mai mulți colegi, în majoritate economiști/contabili sau cei care gestionează fondurile de la proiectele de investiții. Eu eram puțin pe dinafară, dat fiind că nu eram nici contabil, deși am și studii (liceale) în domeniu, nici nu gestionez fonduri pentru investiții, dar cum lucrez la un proiect cu finanțare europeană…. în fine! 🙂

În bagaj nu mi-am luat multe lucruri, deoarece mi s-a spus că orele de cursuri (am uitat să vă spun că a fost vorba despre patru zile de cursuri) vor alterna cu orele de plajă, așa că nu avea rost să car după mine chestii inutile. Mi s-a mai recomandat să nu-mi fac griji nici cu cazarea și masa, pentru că totul era plătit la all inclusive, așa că, dacă nu aveam prea mulți bani în portofel, nu era o problemă decât dacă voiam să-mi cumpăr ceva din oraș.

S-a mers cu două autocare, pentru că au fost cursanți din vreo 4 județe. Noi, aflându-ne la jumătatea drumului (din regiune), am avut „bafta“ de a ne găsi locuri către coada primului autocar. Eu am avut „norocul“ cel mai mare, așezându-mă fix pe ultimul loc, dar cel puțin stăteam la geam. Călătoria a durat, în total, vreo 12 ore, deși Elenite e la vreo 2 ore distanță de Varna și până acolo făcusem, cu mașina, aproape 8 ore cu tot cu popasuri. De data asta, însă, a fost  problemă de nesincronizare între șoferii celor două autocare. Al nostru a mers întotdeauna în față și șoferul și-a făcut bine treaba. Cel de-al doilea, în care a mers și conducătorul grupului de cursanți, a rămas mereu în urmă, și nu la 1-2 km, ci la 60 și chiar 100 km, de multe ori. Nesincronizarea s-a văzut cel mai bine la vamă, unde am fost nevoiți să-i așteptăm pe ceilalți cam o oră și jumătate. Nu puteam pleca mai departe fără ei, că toate actele referitoare la rezervarea de la hotel erau la organizatorul cursurilor. În final, însă, tot noi am ajuns primii și a trebuit să așteptăm în fața hotelului până să facem check in-ul.

Știam cum e drumul prin Bulgaria, de la graniță spre Varna, deci nu m-au mirat nici gropile, nici pustietățile prin care am trecut. Dar cel de la Varna la Elenite, în special pe ultima porțiune, cea cu  serpentine, unde aveam impresia și că nu mai ies din pădurile alea, pentru mine a fost un chin. Pentru că auzisem tot felul de povești despre hoți deghizați în polițiști, care au oprit autocare, după care au jefuit turișii, mă aștepta ca din moment în moment să apară cineva și să se întâmple vreo nenorocire. Bineînțeles, nu s-a întâmplat nimic și, după aproape 12 ore de mers, am ajuns la Elenite.

Intrare Elenite

Acolo, am aflat că rezervările noastre erau pentru Andalusia Beach – Hotel & Residence. Din afară, clădirea părea wow, dar când așteptam să fim chemați la check-in, cineva din grupul nostru ne-a spus că citise pe net impresii despre hotel și despre serviciile oferite, iar ele nu erau deloc bune. În plus, persoana tocmai aruncase o privire în restaurantul unde se servea masa și nu i se păruse deloc ok.

Andalusia Hotel - Front

Camera

Primii nervi ni s-au urcat la cap chiar la Recepție, unde nu știu cine a avut ideea să fim strigați de pe lista de la organizator și cum acolo eram trecuți aiurea, toată lumea s-a luat de bietul recepționer, deși săracul nu avea nicio vină că noi eram nerăbdători, epuizați după drumul de 12 ore, transpirați, deshidratați de căldură. Nu am primit camere la același etaj, am fost împrăștiați prin tot hotelul. Toate camerele erau duble, prin urmare, în fiecare au fost cazate câte două persoane. Eu am fost singura care (probabil, în afară de liderul de grup) am ocupat o cameră VIP, dar nu am știut asta decât atunci când am întrebat o colegă dacă ea are A sau B înainte de numărul camerei. Pentru că eu aveam A și nu înțelegeam care e diferența 🙂 Am mai avut și privilegiul de a sta singură, pentru că respectiva cameră (A 507) fusese rezervată unei familii cu copil și cine ar fi vrut să ocupe celălalt pat ar fi trebuit ca, mai întâi, să ne achite nouă contravaloarea serviciilor, lucru care (bine că) nu s-a întâmplat.

Cheia

La recepție, odată cu cheia, ni s-a atașat la încheietura mâinii și o brățară mov, din plastic, pe care erau inscipționate literele VG (Victoria Group), spunându-ni-se că va trebui s-o purtăm pe toată durata sejurului, fiind semnul distinctiv pentru serviciile de la all inclusive.

VG

Unii dintre noi au fost conduși în camere de către un angajat al hotelului. Eu nu am avut acest noroc, astfel că a trebuit să-mi car singură troller-ul până la lift și să urc la etajul V, pentru că eu așa credeam că trebuie. Nu m-a atenționat nimeni că A 507 e la etajul IV… Deci, coboară, draga taichii, cu troller-ul pe scări un etaj și apucă-te să-ți cauți camera.  Care nu era nicăieri.

scari

Hol 3

M-am plimbat pe holurile alea până m-au luat căldurile (de nervi).

hol 2

hol 1

La capătul unuia dintre ele, am zărit, într-un târziu, două fete (din cauză că nu purtau uniforme, eu am crezut că erau turiste, dar am înțeles după aceea că erau cameriste!) pe care, disperată, le-am întrebat, arătându-le cheia, folosindu-mă de engleza mea de baltă: „Can you help me? I can’t find my room!“.  S-au uitat una la alta, după care, zâmbind tâmp, mi-au arărat camera, a cărei ușă dădea pe un fel de luminator. Dacă priveam în jos, vedeam holul de la recepție.

A 507

luminator

Am intrat, dar nu am încuiat ușa, crezând că voi mai primi încă vreo colegă,  dintr-un alt județ, pentru că toţi cei de la noi erau toți cuplați. Cam asta a fost prilveliştea care m-a întâmpinat (recunosc, fotografia e făcută  în ziua plecării, dar nu sunt mari diferenţe faţă de ceea ce am găsit):

camera 1

Mi-am scos, rapid, hainele din valiză, am ocupat o parte din dulap cu ele, apoi am acoperit ferestrele cu draperii, să am intimitate și am tras direct la telefon, să văd dacă merge wifi-ul. Mi se arătau o grămadă de conexiuni, dar nu mă puteam conecta deloc. Nu aveam de unde să știu – asta am aflat a doua sau a treia zi – că dacă voiai net în cameră, trebuia să plătești separat, pentru că serviciul nu era inclus. De la recepție ți se dădeau un user și o parolă, cu care le puteai loga. Costa, dacă îmi amintesc bine, 10 leva/zi și dacă luai mai multe zile beneficiai de o reducere. Erau și săli de internet unde trebuia să plătești 6 leva/oră, ceea ce mi s-a părut o enormitate…

Revenind la descrierea camerei, nu pot spune că nu m-am bucurat de confort. Era, cum am arătat la început, spațioasă, luminoasă și chiar frumoasă, pentru că doar lipsa serviciilor de calitate o trăgeau în jos….

Camera 1 Camera 2 Camera 3 Camera 4 Camera 5 Camera 6 Camera 7 Camera 8 Camera 9 Camera 10 Camera 11

Terasa îmi oferea următoarea priveliște:

Terasa 1

Terasa 2Terasa 3

Terasa era lungă, dar extrem de îngustă. Era dotată cu un uscător de rufe, precum și cu o măsuță cu două scaune. Nu știu cum s-ar fi descurcat acolo o persoană supraponderală, pentru mine, însă, care am niște multe kile în plus și mă puteam deplasa de la un capăt la altul, a fost ok 🙂 Pentru că am locuit singură și am stat în cameră doar cât să fac un duș, să mă schimb ori să dorm noaptea, nu am avut motiv să-mi petrec pe acea terasă nici măcar 5 minute.

Terasa 4

Baia

Am realizat, apoi, că nu știam în ce camere fuseseră cazați colegii mei, nu auzisem pe nimeni că urcă la etajul IV. Mă vedeam izolată, nu știam la ce etaj să cobor, dar m-am decis să mă liniștesc, făcând un duș. Când am intrat în baie, cu tot ventilatorul pornit la maxim, m-a izbit un iz de mucegai. Cada nu mi s-a părut că ar fi sclipitor de curată, ba chiar avea și pete de uzură din loc în loc.

Cada

Apa caldă nu lipsea, în schimb, nu am găsit nici dop, nici sită care opreşte impurităţile, astfel că, în ultima seară, cada s-a înfundat (oricum, din prima zi apa nu se scurgea cum trebuie)!

Am găsit pe marginea chiuvetei recipiente cu șampon și gel de duș, dar am preferat să le folosesc pe cele aduse de acasă. Nu la fel de inspirată am fost şi în ceea ce privește prosoapele. Cele pe care le-am găsit în cameră erau albe, dar extrem de uzate și scămoșate, nevavând nici măcar acel parfum de la balsamul de rufe (sau măcar izul de la dezinfectant). N-am avut încotro și le-am folosit pe acelea. M-am bazat pe faptul că, la Varna, mi s-au schimbat zilnic atât prosoapele, cât și lenjeria de pat. Dar acest lucru nu s-a întâmplat nici a doua, nici a treia zi, ci în cea de-a patra zi (deci, cu o zi înainte de plecare), când am primit două prosoape mai curate, la fel de uzate, însă mai mici decât cele pe care le găsisem la sosire.

Andalusia Lobby

După primul duș, am hotărât să ies în holul de la recepție (Andalusia Lobby) și să-mi aștept colegii, să iasă din camere. După vreo 10 minute, am aflat că unii deja ieșiseră să inspecteze plaja, care se găsea la 10-15 metri distanță, iar alții se hotărâseră chiar să facă și o baie în mare până la 18.30, când se servea cina, dar asta e o altă poveste 🙂

Andalusia Lobby este un loc plăcut, în care te poți relaxa, dacă nu ai chef să te plimbi sau să rămâi în cameră. Canapele și fotolii confortabile, atmosferă plăcută, oferită de muzica din fundal. Poți servi o băutură, cu alcool sau nu, o cafea/un capuccino/o ciocolată caldă, de la bar, pentru că, bineînțeles, totul este free. Singurul lucru care m-a oripilat a fost faptul că am văzut cum paharele din plastic, de unică folosință, erau colectate de pe mese, băgate la spălat într-o soluție de detergent și, apoi, reintroduse în circuit… Și ce nu mi-a mai plăcut: faptul că femeia de serviciu mai obișnuia să dea cu mătura/mopul prin preajma noastră.

Restaurantul

Masa servită la celebrul, deja, all inclusive, nu ne-a impresionat (cel puțin, nu pe mine), deși, la o primă vedere, găseam de toate, de la brânzeturi, la friptură și de la ceaiuri la bere sau vin. Nu lipseau fructele și înghețata. Ne-a plăcut, dar chiar am crezut că în fiecare seară ni se va servi altceva. Dar nu. Timp de 5 seri ni s-au adus aceleași feluri. Cred că intenția lor ascunsă a fost aceea de a ne ajuta să ne descoprim inspirația în ceea ce privește combinațiile de alimente 😆  La fel au stat lucrurile și la micul dejun și prânz, astfel că, în ultima zi, toți jinduiam după o ciorbă de burtă și după mititeii pe grătar 😆 Plus că, între timp, am realizat că multe dintre felurile de mâncare erau luate direct din conservă. La fel, și sosurile.

Micul dejun se servea dimineaţa, între orele 7.30-10.00, prânzul între 12.30-14.30, iar cina între 18.30-21.00.

program restaurant

La prânz, dar mai ales, la cină, trebuia să te mişti foarte repede ca să prinzi loc la masă, iar dacă mai aveai şi prietenii cu tine, erai norocos dacă vă nimereați de la început la aceeaşi masă! Eu şi cele două colege cu care am stat la masă în toate cele patru zile, mergeam pe rând să ne umplem farfuriile la „împinge tava”, ca să nu ne pierdem locurile. Dimineaţa era mai simplu, nu toţi se trezeau ca să ajungă la 7.30, aşa că ne aşezam cam pe unde voiam.

Serviciile

În prima seară, înainte de culcare, am luat la puricat întreaga cameră și mitul despre luxul bulgăresc s-a dus pe apa sâmbetei!

Lenjeria nu era perfect întinsă pe pat, cearceaful fiind ceva mai mic decât trebuia. Nu avea miros de proaspăt, deşi părea curată şi nu era bine călcată. Mocheta era uzată, cu evidente urme de la picioarele de mobilă pe ea (mi s-a părut ciudat că urmele păreau ca de arsuri) şi nu ştiu când fusese curăţată ultima oară cu aspirator sau perie. Draperiile erau cârpite din loc în loc. Praful domnea peste tot: pe televizor, oglindă, dulap etc. Terasa încă mai păstra firimituri de pâine de la cei cazaţi înaintea mea. Sub uşa de la intrare, în loc de prag, era un spaţiu gol de două degete. Nu mai spun că uşa se deschidea în afară! Nu vă pot arăta şi imagini, pentru că ele există doar pe un clip video mult prea personal ca să poată fi postat!

În zilele următoare am aflat că, deşi la unii dintre colegii mei mai intrau cameristele pentru a schimba un prosop ori să curăţe covorul, la mine au intrat doar ca să-mi aducă… hârtie igienică şi nu unul, ci câte două suluri (deşi mă laud cu un tranzit intestinal normal 😆 ).

Nu mi s-a spălat niciodată wc-ul, nici cada… probabil că trebuia să-mi aduc de acasă detergenţi ca să le curăţ. Nu aveam nici mătură, nici mop cu care să spăl pe jos în baie şi luam cu hârtie igienică firele de păr căzute pe gresie. Colegul care a stat perete în perete cu mine (am aflat de abia a doua zi după ce ne-am cazat că eram vecini) mi-a povestit că a găsit în cameră o mizerie de nedescris: păr negru, lung, în baie, pe jos, chiuvetă nespălată… a mers la administrator, a făcut scandal… cică i-au trimis două cameriste în pragul pensionării care tot nimic n-au făcut…

Revenind la restaurant, cred că un mare punct slab au fost feţele de masă, pătate şi neschimbate cu zilele. În plus, pardoseala era foarte alunecoasă şi mai tot timpul cineva cădea, riscând să-şi rupă vreun membru sau să-şi spagă capul. Rareori chelnerii ajungeau să strângă tacâmurile şi resturile lăsate de cei care serveau masa înaintea noastră. Într-o zi, a trebuit să suportăm un maldăr de veselă murdară lângă farfuriile noastre, pentru că nimeni nu s-a grăbit să vină să le ia! În fine, nu am înţeles cum a fost proiectată bucătăria deoarece, în preajma orelor de masă, mirosul de mâncare invada toate holurile, până la ultimul etaj.

Plaja

O problemă era şi cu locurile de pe plajă. Ca să stai cu burta la soare chiar în faţa hotelului, trebuia să-ţi ocupi şezlongul (nu se stătea direct pe nisip, ca la noi 😀 ) înainte de micul dejun. Îţi întindeai, pur şi simplu, prosopul pe el şi plecai. Nu ţi-l ridica şi nici nu ţi-l fura nimeni. până când reveneai. La fel, procedam şi la amiază, când plecam la masa de prânz şi/sau la cursuri. Puteai să-ţi laşi prosopul şi peste noapte, dar nu era o idee prea bună, pentru că în zori îl găseai aproape ud… Ce nu mi-a plăcut: multe șezlonguri erau sparte sau crăpate, dar se puteau utiliza.

Plaja

Plaja 2

Plaja era îngustă şi oarecum curată. Nu m-am înţepat în cioburi de sticlă şi nu am văzut ambalaje aruncate aiurea. Apa a fost foarte caldă şi o zi am prins şi valuri. Ca să mă bucur de bălăceală, mi-am cumpărat un colac (pentru că nu ştiu să înot) din bazar. Am dat pe el 8 leva, deşi era să mă „frig” şi să plătesc pentru acelaşi produs, comercializat în marketul de lângă hotel, 16 leva, Ce nu mi-a plăcut: vreo două zile, malul a fost plin de alge, stratul fiind destul de gros. În plus, fundul mării era plin de bolovani, doar dacă te aventurai în larg aveai bafta să calci pe nisip… dacă reuşeai să-l atingi, pentru că apa era destul de adâncă la nici 10 metri de mal. Ce mi-a plăcut: faptul că nu am văzut niciun tuciuriu deranjându-ne cu „ciungă”, „aspra de baie”, acadele, porumb fiert sau alte „minuni” (la Varna mai trecea câte unul cu aşa-numite coliere din scoici). Băuturile, calde sau reci, erau free, pentru că, deh, intrau la all inclusive. Nu erau grozave, însă. Berea era foarte slabă, beam fără probleme 4-5 pahare odată, fără să mă ameţesc măcar. Dacă făceam treaba asta acasă,  aş fi fost mangă 😆

Wi-fi

În Andalusia Lobby (holul de la recepţie),  teoretic, beneficiai şi de wi-fi; practic, trebuia să fii posesorul unui laptop sau al unui telefon foarte puternic să poţi capta semnalul.  De pe telefonul meu nu am putut intra decât de două ori pe net, dar şi atunci foarte greu. M-am gândit atunci la condițiile din iulie, de la Varna, unde wi-fi era și pe holul de la recepție, dar exista și câte un router la fiecare etaj şi semnalul era foarte puternic. De multe ori, captam semnalul de la etajul meu pe terasa restaurantului hotelului!

Distracțiile și viața de noapte

Am observat că „viaţa de noapte” de la Elenite nu exista. Ea se consuma până cel mai târziu la orele 23.00-0.00, după care toţi se retrăgeau în camere. Până dimineaţă, la 6.30 (când mă trezeam eu) era o linişte totală şi numai dacă dormeai cu geamul deschis auzeai valurile mării. Dacă nu, termopanul îşi făcea bine treaba 🙂

Încă din prima seară, ne-am dat seama că, de fapt, Elenite este o staţiune fie pentru familişti, fie pentru pensionari, adică pentru persoane care vor linişte şi odihnă, nicidecum pentru grupuri de turişti tineri și neliniștițo. Nu am văzut cluburi, deşi cineva din grupul nostru a spus că intrase în vreo două, dar ele duceau lipsă de clienţi! Deşi, lângă hotel, exista un teatru de vară (căruia i se spunea amfiteatru, deoarece era construit în acest fel), nu am avut şansa de a vedea niciun spectacol. În prima seară era o reprezentație, de circ sau ceva asemănător, pe care am admirat-o, preț de câteva minute, din parcul din apropiere, de unde se vedea scena. Mai erau și câteva terase, pe plajă, dar nu le-am văzut niciodată aglomerate.

Terasa pe faleza

Terasa pe faleza 2

Ziua, dacă aveai chef să ieși din oraș, puteai merge şi la Nessebar, o staţiune vecină, dar trebuia s-o faci pe cont propriu sau în grup organizat. Recunosc, nu am fost curioasă, deci nu m-am dus s-o vizitez, deși, probabil, ar fi meritat 😀

Seara, faleza era unul dintre cele mai aglomerate locuri. Găseai tot felul de tarabagii cu suveniruri (despre care ei susțineau că ar fi handmade), fotografi care îți făceau poze la minut (10 leva/fotografia), precum și un local unde se făceau reprezentații de animație pentru copii (Animation Hall Broadway). Din loc în loc, erau și băncuțe pe care te puteai relaxa. Dacă voiai, te puteai plimba pe plajă sau să admiri marea de pe pontonul la capătul căriia străjuia o cruce mare.

Ponton

Faleza 1

Faleza 2

Faleza 3Faleza 4

Un loc foarte frumos, în care am ajuns într-una din seri, a fost Royal Castle, un hotel de 5 stele, în a cărei sală de conferințe am mers la cursuri. Clădirea te impresionează și ziua, însă cel mai frumos arată după lăsarea întunericului, datorită spoturilor luminoase care își schimbă, regulat, culorile și nuanțele.

Royal Castle Roz

Raoyal Castle 1 Royal Castle 2 Royal Castle 3 Royal Castle 4

La fel de frumoasă este și piscina, și ea dotată cu spoturi care își schimbau culoarea la câteva secunde.

Piscina 1 Piscina 2

De asemenea, și scările care duceau pe terasă erau luminate.

Scari

Ce mi s-a părut ciudat a fost faptul că, în pofida frumuseții și a luxului pe care îl emana (cu siguranță, era hotelul bulgarilor fițoși sau cel preferat de străini), locul era pustiu. Pe terasă nu era nicio persoană în afară de barmanii amabili, noi și alți câțiva gură-cască, interesați mai mult de poze, nu de consumație 😆

Terasa Royal Castle

Terasa Royal Castle 2 Terasa Royal Castle 3

Dacă nu voiai să urci la Royal Castle, te puteai mulțumi cu o plimbare prin bazar. Tonetele își ridicau obloanele la 11.00 și se închideau la miezul nopții. Acolo puteai găsi orice, de la suveniruri oarecum banale, dar nu neapărat și ieftine (brelocuri, magneți de frigider, căni, cești, corăbioare, tablouri, măști, ecusoare, brichete etc), la haine (nu neapărat de vară) și accesorii de toate felurile. Bineînțeles, nu lipseau cosmeticele (creme, parfumuri, uleiuri, geluri etc) cu aroma de trandafiri specifică Bulgariei. Din loc în loc, erau și case de schimb valutar, unde schimbai fără probleme leii românești în leva bulgărească. Era foarte important să nu schimbi mai mult decât aveai nevoie, pentru că, în țară, nu aveai ce face cu leva (eventual, puteai să pui la păstrare pentru o altă excursie în Bulgaria…).

Bazar 1 Bazar 2

Bazar 3

La capitolul distracții aș mai putea include cele pentru copii

Distractie copii 1 Distractie copii 3 Distractie pentru copii 2

dar și pentru iubitorii genului…. 🙂

Distractie adulti 1 Distractie adulti 2

La plajă, cel mai fain te puteai distra la piscina de la Aqua Park – care aparținea de Royal Park Spa Hotel.

Aqua Parc 1 Aqua Parc 2

Peisaje deosebite

Dincolo de toate minusurile amintite, Elenite oferă, totuși, priveliști plăcute ochiului. Nu le-aș putea numi, însă, peisaje de vis, pentru că, sunt convinsă, există altele mult mai frumoase.

Este foarte adevărat, clădirile care imită castelele te impresionează la prima vedere. Nu am intrat în toate (nici nu aveam cum), ca să mă conving că e la fel de frumos și în interior. La Andalusia Hotel nu m-a impresionat deloc interiorul, deși cred că, atunci când totul a fost nou, era și deosebit. Am înțeles că la Royal Castle condițiile erau întocmai cele prezentate pe site-urile de turism, dar și acolo am găsit un minus: în sala de conferințe, unde s-au ținut cursurile, fie nu era aer condiționat, fie acesta nu făcea față, pentru că ne-a fost foarte cald…

Parc Royal Castle - ziua Royal Castle -ziua 2 StatuieParc 2ArtezianaArteziana de la R.C.Palmieri R.C.Palmieri R.C. 2MagazineR.C. 1R.C. 2PanouPiscina 3Motel 1Mare 1Mare 2fetita pe plajaFaleza 5Faleza 6Corabie floriMare 3de pe pontonMare 4Mare 5A.L. 1Elenite-de susTeren de tenisCapela 1Capela 2RC noapteaDigDig 2Dig 3Dig 4Mare 6

În lipsa unor spectacole sau a altor forme de divertisment, m-am plictisit chiar după primele două zile (la cursuri nu am fost decât o zi, pentru că mi-am dat seama că nu-s de mine 😀 ). În seara de dinaintea plecării de abia am așteptat să-mi fac bagajul, iar drumul către casă mi s-a părut mai scurt decât cel de la sosire, chiar dacă am făcut 10 ore, cu tot cu popasuri (la unul dintre ele, la ieșirea din Mihail Kogălniceanu-județul Constanța, am servit o ciorbă de burtă de ne-a mers la suflețel). Unde mai pui că terasa era foarte curată și serviciile ireproșabile (chiar ne era dor de așa ceva 😆 ).

După aproape două luni de la acest neprogramat, nesperat și neașteptat sejur (pentru mine), pot spune doar atât: mă bucur că am avut (și) această experiență, după Varna (din luna iulie – despre care promit să scriu când voi mai avea timp) deoarece, în cazul în care aș fi fost tentată să aleg singură destinația Elenite, sigur aș fi plâns după bani. Am înțeles că, pentru o singură persoană, organizatorii sejurului ar fi plătit echivalentul în euro al sumei de 4.000 ron. Nu a meritat efortul. Nu spun că a fost urât, ci faptul că lipsa unor servicii de calitate ne-a influențat foarte mult starea de spirit. Unii credeau că am nimerit chiar la sfârșitul sezonului și că gazdele nu mai erau atât de preocupate de asigurarea confortului minim pentru oaspeți. Nu știu. Oricum, o mare bilă neagră le-am dat pentru faptul că nu ne-au întâmpinat cu niște camere curate. Măcar atât.

Dacă am un sfat pentru voi, în cazul în care, totuși, veți fi tentați să ajungeți la Elenite (poate vă fac cu ochiul ofertele de pe net ale agențiilor de turism), acela ar fi să nu încercați să ajungeți acolo nici cu mașina (mulți spun că parcările, deși se plătesc, nu oferă siguranță) și nici cu autocarul, pentru că, indiferent de unde veniți, drumul e obositor și în pustietate. Luați, mai bine, avionul până la Burgas, care e la 40 km distanță de Elenite, iar de acolo există curse auto pentru turiști.

Dacă aș reveni la Elenite? Cu siguranță, nu, dacă ar fi să merg pe banii mei. Dacă mi-ar plăti altcineva sejurul, poate că m-aș mai gândi 😉 Lăsând gluma la o parte: nu, nu aș mai reveni, pentru că mai am până la pensie și aș vrea să mă distrez dacă merg într-o stațiune pe litoral.

Totuși, nu regret zilele petrecute acolo, pentru că am fost între colegi, am socializat cu ei și, nu în ultimul rând, m-am bronzat frumos. Mai trist a fost că, reîntoarsă în țară, nu am avut unde și cum să-mi etalez bronzul, pentru că toamna s-a grabit să vină de la sfârșitul lui august și nu am mai îmbrăcat fustițe și tricouri decoltate. Dar asta să fie paguba!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s