Prima săptămână

Prima mea săptămână la noul loc de muncă a fost una cu sentimente amestecate.

Luni a fost o zi agitată. Am început-o în biroul şefului şi am sfârşit-o în biroul provizoriu. Spun  „provizoriu“, întrucât nu e în incinta instituţiei, ci în altă clădire. Voi rămâne acolo până se organizează departamentul în care voi lucra în următorii 2 ani.

Între timp, am dat o fugă şi pe la redacţie, de unde mi-am ridicat salariul pe luna martie! Da, e o mizerie ce se întâmplă, aş avea toate motivele din lume să dau conducerea în judecată, dar prefer să rămân în relaţii bune, şi nu de dragul lor, ci al meseriei pe care am iubit-o şi o voi iubi mereu…

De marţi, însă, am văzut cum e să nu mai fiu în centrul evenimentelor, să le privesc de pe margine, să le comentez tot de acolo. Nu mi-a fost uşor. Într-o primă fază, inactivitatea mi-a dat o stare în care îmi venea să mă urc pe pereţi. E prima oară când experimentez ziua de lucru de 8 ore şi săptămâna de 5 zile. Timp de 11 ani, eu nu am avut weekend-uri, decât la începuturi şi, apoi, în concediile de odihnă. Cam din 2008-2009 şi până am fost nevoită să plec de la ziar, am jinduit după timpul dedicat exclusiv familiei, mi se părea mereu că nu mă dedic suficient ei. În această săptămână, însă, am văzut şi eu cum e să ai pauză de masă (în care îmi permit să ajung acasă) şi cum e să termini programul la 5 PM.

Ciudat mi s-a părut să nu-mi sune telefonul, decât foarte rar, iar persoana care mă apelează să fie de acasă. La fel de nefiresc mi s-a părut şi faptul că, după orele 17.00, pot să fac ce vreau: să dorm, să gătesc, să stau pe net, să citesc… şi nu să mă întreb dacă se va mai întâmpla ceva despre care aş fi nevoită să scriu.

Dar joi s-a întâmplat ceva şi atunci colegii foştii colegi de la ziar şi-au adus aminte de mine, dar nu ca să mă felicite că m-am descurcat că nu am ajuns şomeră (au fost în stare şi de o remarcă răutăcioasă chiar, dar eram atât de calmă, încât nu le-am răspuns cum meritau….), ci pentru a mă ruga să-i ajut într-un caz de moarte suspectă al unui concetăţean de-al meu. Le-am făcut doar trei poze…. restul n-am mai vrut să fac, deşi puteam şi ar fi ieşit un text bun. Cunoşteam bine speţa, chiar şi pe cel decedat (întâmplător, este un vecin), dar nu am mai vrut să fac pe reporterul. Nu mai am calitatea asta. Însă ei sunt conştienţi că am rămas în relaţii bune cu toată lumea şi acest lucru constituie avantaj în situaţii delicate. Ei bine, nu accept să fiu folosită, nici măcar de dragul vremurilor bune. Acum, totul costă. Vrei informaţia, vrei poza, plăteşti. Pe loc. Dacă nu, aşa cum ai tu nevoie, au şi alţii, care poate vor şti să aprecieze efortul. Nu mai există exclusivitate. Mă mir că au nesimţirea să mai ceară de la mine, când încă nu m-au plătit pe ultimele două luni şi după ce, la despărţire, nici măcar mulţumesc nu mi-au spus. Aşa, de formă, cel puţin… Da, sunt sensibilă la chestiile astea, pentru că eu am pus suflet în tot ce am făcut pentru ei, iar la urmă au renunţat la serviciile mele fără niciun regret, ba s-au mai şi lăudat că şi datorită lor am nimerit eu bine. Nu mi-a venit să cred când îi auzeam! Deşi eu ştiu care e adevărul. Şi, mai ales, cât de mult m-a durut când am fost anunţată că voi fi concediată….

Şi azi am fost la serviciu, deşi nu mi-a cerut nimeni. Era o întrunire şi am considerat că trebuie să fiu şi eu acolo. Nu am procedat greşit, chiar mă bucur că, deşi am renunţat la câteva ore petrecute în familie, am fost la dreapta şefului meu, chiar dacă nu avea neapărată nevoie de mine. Am simţit că trebuie să fiu acolo şi m-am dus. Pur şi simplu.

Iar după-amiază, pentru prima oară după nu mai ştiu câtă vreme, am dormit două ore. Nu m-am mai gândit că ar putea să-mi sune telefonul, că poate a ars vreo casă, a fost vreun accident sau a murit cineva şi trebuie să ajung la faţa locului, să văd ce e acolo şi apoi să scriu un text. Încă mi se pare nefiresc, dar trebuie să învăţ să trăiesc aşa. Să mă întorc la normalitate.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s