Punct. Şi de la capăt….

Când aş fi putut să renunţ, nu am făcut-o. Din sentimentalism, din pasiune pentru meserie… din oricare alt motiv care justifica refuzul meu de a părăsi această breaslă în care mi-am dorit să ajung.

Întâmplător sau nu, de la 1 iunie, exact cu trei zile înainte să se împlinească 11 ani de când am intrat prima oară în redacţia ziarului, nu voi mai lucra acolo. În seara asta, m-au anunţat, sec, printr-un e-mail de fix trei rânduri şi jumătate, că se renunţă la colaborarea cu mine… din cauza crizei 🙂 Asta, deşi în ultimii 4-5 ani, de când se tot vorbeşte despre criză, la noi nu a fost concediat nimeni, nici măcar pentru abateri.

Pe mine, vestea m-a lovit exact acolo unde mă durea cel mai tare, pentru că, în aceşti 11 ani, am făcut faţă tuturor provocărilor impuse de o redacţie subordonată politic, în care trebuia să te autocenzurezi în permanenţă ca să poţi merge înainte. Credeam că am reuşit să fiu angajatul bun la toate. Recunosc, iarăşi am fost un pic naivă, dar nu-i bai, din experienţă înveţi.

Nu am decât un singur regret: că nu-mi voi putea continua colaborarea cu oamenii minunaţi pe care i-am promovat pentru reuşitele lor şi care ştiau că sunt mereu cu sufletul alături de ei. În rest, pot ierta şi uita tot….

Pun punct unei perioade interesante din viaţa mea. Mi-e greu. De patru ore, de când am citit acel mail, tot trec de la o stare la alta, acum sunt optimistă, acum cad şi-mi vine să plâng. Dar e normal. Sunt om. Am sentimente. Sufăr. Dar în meseria asta am învăţat să mă adaptez oricărei situaţii. Nu e un capăt de lume, doar unul de drum. Dar el poate fi continuat în altă parte. Am ceva idei, dar…. deocamdată voi lua o binemeritată pauză. Trebuie să mă reîncarc sufleteşte. Să mă adun. Să aflu cine sunt, după 11 ani petrecuţi în presă şi ce pot să fac de acum înainte.

Până la urmă, e o nouă provocare, nu-i aşa?

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s