„Într-o zi, persoana care ţi-a închis uşa, va cerşi să-i mai treci pragul…“ (II)

Până să vorbesc eu cu ea, a vorbit soţul meu cu partenerul ei de viaţă (nu ştiu cum aş putea să-i spun: prieten – e prea puţin; iubit – sună aiurea; soţ – încă nu-i e, cu acte…).

S-au întâlnit acum 2-3 seri, când partenerul ei l-a salutat pe al meu. Şi atunci, Omului meu i-a venit ideea de a-i spune ceilulalt: ce rost are să ne salutăm noi, când nevestele noastre nu-şi vorbesc? Ce rost are să mă saluţi tu pe mine, când pe nevastă-mea, nu? Dacă nevastă-ta are păsărele-n cap, e treaba ei, nu a mea…

Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Individul, super-ofensat (cum adică: nevastă-mea are păsărele?), a aruncat nervos ţigara şi mai-mai să se dea la al meu. Când mi-a povestit, m-a umflat râsul: al meu e de aproape două ori mai mare ca el şi îl putea pocni de-l lăsa lat. Dar, vorba Omului: nu de asta îmi era mie, ci de faptul că la cât de idiot, se ducea şi mă reclama la Poliţie…. mă mai trezeam şi cu dosar penal, după aia….

Al meu nu s-a lăsat, însă, intimidat, deşi personajul se jura că el m-ar saluta pe mine… dacă m-aş uita în ochii lui. Mai avea puţin şi pretindea să-l salut eu, după ce m-a ignorat, ca şi ex-prietena mea, cu bună ştiinţă.

După ce mi-a relatat episodul m-am amuzat gândindu-mă ce furtună a iscat el în casa lor. Pentru că eu ştiu cum reacţionează ex-a, ştiu cum face când o apucă pandaliile, mai ales când e prinsă în offside. Mi-am imaginat cum mă drăcuia (în public nu face asta, ea e o lady….), cum mă blestema ea (nici asta nu o face decât dacă se consideră îndreptăţită….), cum îşi promitea şi jura că o să mă pună ea la punct…

NU MAI POT EU!

Azi, am revăzut-o. Eram într-o maşină şi ea era pe trotuar, mergea la serviciu. Nu ştia că-s aşa de aproape. I-am văzut părul mult prea decolorat pentru pretenţiile unei doamne ce se crede, smocul de fire albe din fruntea cam prea descoperită de părul pe care l-a cam pierdut de când nu am mai vorbit. M-a înfuriat ipostaza în care am văzut-o, dar mi-a provocat şi milă, în acelaşi timp. Nu ştiu de ce se încăpăţânează să pară ce nu e, nu ştiu la ce-i foloseşte masca asta… ştiu că e praf pe dinăuntru…. dar nu pot schimba nimic.

E a nu ştiu a câta oară când, undeva, în suflet, simt că mi-e mai bine fără ea. Şi totuşi, ştiu că viaţa ne va mai aduce faţă în faţă. Aştept momentul, pentru că voi avea multe de spus. Sper că nici ea nu va rata ocazia.

Oricum, promit că EU voi avea ultimul cuvânt.

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s