N-am noroc

Undeva greşesc. Sigur! Ori sunt prea bună, ori sunt prea rea, ori prea proastă… prea deşteaptă nu m-am considerat niciodată… deci, oricum aş fi, nu o nimeresc. În prietenii, adică. N-am noroc. Unii oameni se lipesc de mine precum cocoşatul de gard.

Ultimul eşec,  să spun aşa, „l-am păţit“ pe Facebook. În vară, vă povesteam ce am tras cu o amică de pe Facebook şi cum m-am străduit s-o ajut să depăşească o anumită etapă, neplăcută, din viaţa ei. Nu am mai revenit asupra subiectului, pentru că nu am considerat că ar fi important. Dar o pot face acum.

Deci, vreo două-trei luni, am evitat-o. Pe messenger nu prea intram, ca să leg discuţii cu ea, iar dacă intram, eram întotdeauna pe invizibil, aşadar, nu îi ofeream posibilitatea de a intracţiona cu mine. O mai făcea pe Facbook, atunci când uitam să-i dau un offline pe chat… Recunosc, am făcut asta atât pentru liniştea mea, căci aproape mă săturasem s-o sfătuiesc să ia totul de la capăt, cu altcineva, dar şi pentru binele ei.

La un moment dat, se pare că mi-a simţit lipsa, şi a început să-mi lase câte un mesaj, în care mă întreba ce mai fac. Mi-era milă de ea, dar nu am cedat. Îi răspundeam târziu şi laconic. Până într-o zi, când am hotărât să-i întind, iar, o mână. Dar puţin câte puţin. Cu porţia, mai bine zis. Vorbeam despre orice, ne comentam, reciproc, postările de pe Facebook şi, chiar dacă mai aducea în ateţie vechea ei problemă, aveam grijă să schimb, cu eleganţă, subiectul.

Cât am fost în vacanţa de iarnă, am conversat aproape zilnic. Părea ok, deşi mai erau momente în care încerca să arate că nu-i mai pasă de fostul, că se concentrează asupra unor viitoare relaţii (şi chiar îmi spunea cu cine vorbea sau cu cine ar fi vrut să se întâlnească).

Inexplicabil, cel puţin deocamdată, pentru mine, ruptura a intervenit brusc, duminică seară. E drept, am două bănuieli: 1. au deranjat-o părerile mele (exprimate public, pe pagina mea de Facebook, referitoare la incinerarea lui Sergiu Nicolaescu) şi 2. o fi fost vreun virus propagat pe chatul Facebook, iar mesajul pe care am crezut că l-am primit din partea ei (referitor la un report la una din postările mele – un filmuleţ amuzant de pe You Tube).

Pentru a mă lămuri, prima dată i-am trimis mesaj pe cel de-al doilea cont de Facebook al ei, unde nu eram blocată. Nu mi-a răspuns. Azi, s-a întâmplat să primesc, pe bune, un mesaj care reprezintă un virus propagat pe chat (m-am documentat pe net), motiv pentru care i-am scris fetei de pe altă adresă, direct pe Yahoo. Ca să ştiu cum stau lucrurile. Să-mi spună dacă a dat report/block/ignore şi de ce. Atât! Nu să mă rog de ea să fim prietene, să mă plâng şi aşa mai departe. Sincer, am fost convinsă că-mi va răspunde, oricare are fi fost răspunsul. Nu a făcut-o.

Cu alte cuvinte, aşa a considerat ea să mă scoată din viaţa ei. De ce să-mi mulţumească pentru orele şi nopţile când plângea pe umărul meu, povestindu-mi cum a fost ea sedusă şi abandonată, cum s-a dăruit primului bărbat despre care credea că-i va fi soţ, cum îl blestema, cum îi spărgea email-ul şi Facebook-ul, cum se distra ştergându-i din listă prietenii şi modificâîndu-i datele personale, ca răzbunare pentru că el, în conversaţiile private purtate cu ceilalţi, o vorbea de rău? De ce să-mi ia în serios sfaturile, de ce să înveţe din experienţa mea de viaţă (atât cât este ea)?

A fost mult mai simplu să găsească un motiv, fie el o simplă postare, amuzantă după a mea părere, să-i dea un report şi apoi să mă blocheze peste tot. În primul moment, nu mi-a venit să cred, apoi…. am acceptat situaţia. Exact cum i-am scris, e ok, nimeni nu a pierdut nimic.

Sau da? Nu ştiu!

Fapt e că, din nou, am ajuns să mă întreb unde greşesc? Sau dacă nu cumva e chestie de noroc. Pe care, poate,  nu-l am! Ori sunt prea bună, ori sunt prea rea, ori prea proastă, căci prea deşteaptă nu m-am considerat niciodată…

Deci, oricum aş fi, nu o nimeresc.

Sau naiba mai ştie!…

Update:  Şi totuşi, mi-a răspuns, chiar imediat ce am postat aici. Explicaţia? Mail şi Facebook sparte. Ce ironie, nu? 🙂

Reclame

2 gânduri despre “N-am noroc

  1. Eu cred ca tu esti mult prea inimoasa si pui prea mult suflet, cred ca pe undeva esti cum eram eu candva.Si am pierdut…Lumea cere sfaturi si intreaba dar nu se asteapta sa primeasca si raspunsuri care contravin principiilor si parerior or, asa incat se simt „izbiti” de adevarul care uneori doare si atunci lasi fiind, aleg calea cea mai simpla, disparitia.Intrebarea mea este insa una mai profunda: ce inseamna si ce conotatii are prietenia pentru tine?Pentru ca a fi prieten in opinia mea inseamna cu mult mai mult decat o fata care iti plange pe umar cand a parasit-o amantul.
    capul sus si nu mai pune suflet in oameni, in ziua de azi mai rar prietenii ! 🙂

    • Pe lângă faptul că da, sunt inimoasă şi pun suflet, sunt şi cam naivă, deşi ar fi trebuit să fi învăţat până acum că oamenii nu sunt cum mă aştept sau cum vreau eu să fie, ci aşa cum sunt ei. Pe de altă parte, nu cred că am şanse să mă schimb prea curând, nu pot să nu am încredere (cel puţin în unii) oameni, eu nu sunt genul care are de-a face cu o persoană doar din interes (şi când e vorba despre o relaţie profesională tot pun un pic de suflet în ea).
      Evident, a fi prieten înseamnă cu mult mai mult decât cineva care-ţi plânge pe umăr la necaz, iar când îşi revine îţi dă cu flit. Eu încerc să ajut, cu sfatul şi cu fapta, atât cât pot, iar când simt că situaţia mă depăşeşte, spun, pentru ca omul să nu aibă prea multe aşteptări de la mine şi să fie dezamăgit. Pot fi (şi chiar am fost, pentru unii) genul de prieten care răspunde la telefon şi la sms la 3 dimineaţa, dacă omul are o problemă şi sunt singura persoană cu care se poate sfătui. Chiar mă bucur că se gândeşte la mine, că simte că-l pot ajuta. Sunt dezamăgită, însă, când nu mi se răspunde la fel, nu pentru că pentru fapta bună aş aştepta neapărat ceva în schimb, ci pentru că şi eu, poate, am nevoie de cineva care să-mi răspundă la telefon şi la sms la 3 dimineaţa…. Bine, acum nu mai e cazul să caut aşa prieteni, a fost un exemplu.
      Ştiu că prieteni adevăraţi sunt din ce în ce mai greu de găsit în ziua de azi, dar nu e imposibil. Eu nu mi-am pierdut speranţa 🙂

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s