Testul

N-am avut curaj să-l cumpăr până acum, aşa că s-a dus el, adică soţul. N-am avut curaj dintr-un singur motiv: nu aş vrea să iasă negativ, deşi, când am realizat că se întâmplă ceva cu organismul meu, am fost atât de surprinsă, încât sentimentele au fost amestecate, confuze. Voiam şi nu voiam să….

Incertitudinea durează de o lună şi jumătate. În toată perioada asta am încercat să mă analizez, să observ ce simt, ce se întâmplă. De simţit nu simt nimic şi asta mă miră cel mai mult. Voiam să am simptome, aşa cum au toate femeile în starea asta. Dar… nu! Am citit despre ele, şi dacă e normal să le ai, şi dacă este anormal să nu le ai. Căutările pe Google şi mesajele de pe forumurile de specialitate (sau nu) mai mult m-au năucit, în loc să mă lămurească.

Azi, soţul meu s-a dus să-l cumpere: „Nu e mai bine să ai certitudini?”, mă întreabă el. Am răspuns afirmativ, dar….

Dar imediat ce am avut cutiuţa în mână, mi-am dat seama că e doar o chestiune de ore până aflu dacă e da sau nu. Pentru că, da, am amândat, iarăşi, deznodământul. Cel mai târziu, până mâine dimineaţă. Până atunci, încerc să aflu (măcar pe ultima sută de metri….) ce vreau, dacă vreau, şi dacă e să fie, ce-o să fac de acum înainte, cum îmi văd sau cum mi-aş putea plănui viaţa. M-am obişnuit cu traiul de până acum, cu bune şi rele, cu bucurii sau eşecuri. În general, nu-mi plac schimbările, am început să am fixuri, tabieturi şi fac destul de urât când sunt scoasă dintr-ale mele. Acum, dacă răspunsul ar fi DA, totul va fi dat peste cap. Şi nu ştiu dacă vreau, dacă îmi va plăcea, dacă voi face faţă, pentru că SIGUR AR MERITA ca viaţa mea să beneficieze de o aşa schimbare.

Pe de altă parte, aş vrea să nu fie NU, pentru că atunci ar fi o problemă cu mine, cu sănătatea mea…. Şi nu mi-ar plăcea să am de-a face cu doctori, spitale, tratamente. Şi-n iarnă aproape că îmi dădeam duhul din cauza bronşitei şi nu m-am lăsat dusă la Urgenţă decât atunci când nu am mai putut să zac precum leguma şi tratamentul să nu-şi facă efectul. Nu-mi plac doctorii, puţinele întâlniri cu ei mi-au lăsat un gust amar; degeaba se spune că sunt doctori între doctori, mie mi se par toţi la fel de blazaţi şi de „ne-amabili”…. până nu-şi primesc plicul….

N-aş vrea să-l supăr nici pe Dumnezeu, care tot timpul m-a iubit şi am simţit că e mereu cu privirea întoarsă către mine. El ştie cât mi-am dorit asta şi poate că acum a venit rândul şi pentru minunea asta care se numeşte COPIL.

Da, despre el vorbeam. Despre temerile şi bucuriile care cuprind orice femeie normală când cred că dorinţa e pe cale să li se împlinească. Despre testul de sarcină pe care nu am avut curajul să-l fac, dar care trebuie făcut, ca să scap de incertitudini, temeri şi alte sentimente. Ştiu că aş fi fericită dacă va ieşi pozitiv. Nu de asta mi-e frică, ci de nefericirea pe care aş resimţi-o dacă ar ieşi negativ. Însă, oricum ar ieşi, eu voi rămâne aceeaşi.

Sau, poate, nu….

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s