……

(n-am găsit alt titlu! )

Suntem de groază. Unii dintre noi. Sărăcia, disperarea, lupta zilnică pentru supravieţuire să ne fi schimbat într-o asemenea măsură încât nu ne mai putem bucura pentru fericirea celorlalţi şi să nu mai avem sentimente de compasiune faţă de cei care suferă?

Ieri s-a măritat Elena Băsescu. Toată presa a relatat, pas cu pas, evenimentul. Nu-l voi comenta (până la urmă, a fost o nuntă, una cu ştaif, dar… o nuntă!), ci voi spune doar atât: mi-a plăcut mireasa! Şi la cununia civilă, şi la cea religioasă. Şi ce dacă e fata lui Băsescu? Şi ce dacă el e nepopular? Şi ce dacă s-a întors la Cotroceni? E tată de fată şi ieri şi-a dus fata la altar. Apoi, ce dacă fiică-sa a ajuns cum a ajuns europarlamentar? Ce dacă nu se exprimă corect în limba română? Nu are dreptul să se mărite şi să se bucure de nunta ei?

Toată lumea ştie că sunt profind antibăsistă, anti pedelistă şi anti ce vreţi voi în ceea ce priveşte PDL-ul. Nu mi-a plăcut că nunta a fost intens, excesiv mediatizată, chiar mă săturasem, la un moment dat, să aflu tot felul de amănunte sau să aud comentarii pe marginea evenimentului, dar am acceptat ideea că nu se vorbeşte despre nunta coanei Leana din Cucuieţii din Deal, ci despre nunta fetei Preşedintelui României! Bun, rău, cum este el, are o fată care se mărită. Nu ne putem bucura de chestia asta, e ok, dar să te duci să strigi tot felul de lucruri după el chiar şi în faţa bisericii, mi se pare de prost gust, dacă nu lipsă de educaţie.

Am auzit tot felul de comentarii gen „lumea moare de foame şi EBA are rochie de mireasă de 4.500 de euro”.  Păi de cât ar fi trebuit să fie? De 250 de lei, eventual închiriată sau de împrumut? Fata nu ştiu cărui aşa-numit rege al ţiganilor a avut rochie de nuntă de 10 mii de euro, deci, să fim serioşi… Iarăşi, s-a tot vorbit despre invitaţi şi despre averile lor. Nu ştiu ce legătură aveau ele cu nunta sau cine ar fi trebut să se numere printre invitaţi: moş Ion de la coarnele plugului (de lemn)? Normal că nuntaşii trebuiau să fie din rândul prietenilor, rudelor şi apropiaţilor celor două familii. Să vii cu reportaje din satul natal al mirelui, să întrebi tot felul de babe cu broboadele înnodate la ceafă, dacă au fost sau nu invitate la nuntă, mi s-a părut o treabă demnă de cascadorii râsului, care nu face cinste televiziunii respective.

Nu spun că am fost în extaz că s-a măritat Elena Băsescu, dar nici nu m-a deranjat să văd imagini de la cununia civilă sau cea religioasă. Mie chiar mi-a plăcut cum a arătat. Chiar vroiam să văd ce a ales să îmbrace, mai ales că, o vreme, EBA a cochetat cu moda. Da, mi-a încântat ochiul. Elegantă, rafinată, simplă. Bravo ei! De ce ar trebui s-o înjur? Pentru că e fata lui tata, e un pic agramată şi politica nu e punctul ei forte? Astea nu-s motive să nu aibă dreptul la nunta la care a visat sau la fericire.

La extrema cealaltă s-a situat un alt eveniment, petrecut tot ieri. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a avut un accident rutier, într-o intersecţie din Bucureşti. Un taximetrist nu i-a acordat prioritate, a trecut pe roşu şi a intrat în maşina condusă de „Ambramburica”. Ştirea a apărut pe toate site-urile, inclusiv pe Facebook, unde am fost îngrozită de comentariile care o însoţeau: „Şi nu a murit?”, „A, credeam că a murit, atunci era ştire!”, „O ajung blestemele de la Bac” şi aşa mai departe.

În ce ţară trăim? Chiar nu mai putem judeca limpede? Societatea, cu neajunsurile ei, să ne fi distrus orice sentiment de compasiune, de toleranţă, de înţelegere? Nu-ţi place un om politic, şeful statului? E ok! Dar să ajungi să-i doreşti moartea, pe considerentul că ţi-e nesuferit sau pentru că eşti convins că el e cauza tuturor relelor prin care treci, mi se pare un lucru la care ar trebui să meditezi.

Legea talionului nu mai e demult aplicată într-o societate care se vrea civilizată. Trist e că, în loc să evoluăm, devenim din ce în ce mai primitivi. Ne dezumanizăm. Suntem în stare să ne sfâşiem ca animalele din junglă. Dacă nu mai suntem în stare să ne bucurăm de fericirea altuia (chiar dacă ne e duşman) şi să plângem împreună cu cel rănit, care are nevoie de ajutor, înseamnă că trăim degeaba.

Aşa cred eu. Mă puteţi urî pentru asta? 🙂

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s