Înainte de referendum

Pentru referendumul de mâine nu m-am agitat prea mult. Pot spune că am fost chiar privilegiată că nu a trebuit să scriu despre el decât date tehnice, ca să le spun aşa (câte secţii de votare vor fi în oraş, unde, câţi locuitori cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne), spre deosebire de colegii mei „de la centru“ care au umplut pagini întregi cu sondaje de opinie, interviuri etc. Dar, când Parlamentul a hotărât suspendarea lui Băsescu şi, apoi, s-a fixat data de 29 iulie pentru referendumul de demitere, m-am temut că o voi lua de la capăt cu „frecuşul“ din campania pentru locale,  perioadă pe care am depăşit-o doar autosugestionându-mă că nu ţine o veşnicie, ci numai patru săptămâni…

Atunci mi-am transformat pagina personală de Facebook în pagină de campanie pentru candidatul pe care, într-adevăr, îl susţineam şi nu pentru că ziarul, la care cu onor lucrez, are orientarea politică a personajului cu pricina, ci pentru că eu chiar eram convinsă că era cel care merita să câştige. De data asta, însă, cu bună ştiinţă, am decis că pagina de Facebook rămâne locul în care postez fix ce-mi place mie şi în care conversez pe chat cu prietenii.

Am mai spus că sunt anti Băsescu, dar acum nu am îndemnat pe nimeni, în niciun fel, să iasă la vot sau să pună ştampila într-un loc anume. N-am dat share la nicio poză mobilizatoare (ci doar la nişte filmuleţe care mi s-au părut haioase, dar cred că o să le scot în zilele următoare), nu am polemizat cu nimeni pe teme de politică.  Am citit presa, am urmărit emisiuni tv pe tema referendumului (nu pe toate şi nu întotdeauna în întregime, pentru că nu am suportat atâta energie negativă care răzbătea din ele), am discutat cu cei de acasă, cu amicii. Atât.

Aseară m-a amuzat când am văzut că doi dintre colegii mei au postat, pe wall, îndenmnuri gen: mergem la vot, facem şi dregem duminică etc. Azi, am fost invitată, tot pe Facebook, în câteva grupuri pro referendum, cărora nu le-am răspuns în niciun fel.

La ce bun? Nebunia asta se va termina mâine seară, la orele 23. Nu spun că nu contează cu ce rezultat, dar SPER că se va termina. Ţara asta e cuprinsă de o isterie generală, oamenii sunt învrăjbiţi de aşa-zisa politică din România, nimeni nu vorbeşte altceva decât despre dacă o să fie demis ori nu Băsescu. Mi s-a făcut lehamite. Merg pe stradă şi văd iarbă pârjolită de soarele din ce în ce mai fierbinte de la vară la vară, văd gropi în asfalt, oameni care au uitat să mai zâmbească. Şi îmi pasă, şi mă doare, dar degeaba, câtă vreme cel mai important lucru e cine e preşedinte, de parcă de la el vine sau pleacă bunăstarea, de parcă oricui ar fi la Cotroceni i-ar păsa cu adevărat de talpa ţării….

Urăsc zilele în care se votează pentru că trebuie să aştept… incidente. Nu sunt incidente? Cum aşa, trebuie să fie!? Cum dracu’, de numai acolo, la tine totu-i roz? Numai din astea aud de la redacţie. La alegerile din 10 iunie, nici nu începuse bine votarea, iar eu eram, încă, în pijama, când mi-a sunat telefonul: fraudă, nereguli, repede, poză, declaraţii, fuuuugi! M-am îmbrăcat ca la armată, mi-am luat picioarele-n spinare, deşi nu ştiam prea bine unde trebuia să mă duc. Peste zi, mi-a mai sunat telefonul de câteva ori: aceeaşi agitaţie, panică, de parcă de scufunda Pământul. La un moment dat, era să mă cert rău cu Omul, care m-a sfătuit „să mă liniştesc, dracului!“, că nu rezolv nimic, dimpotrivă, o să înnebunesc în ritmul ăsta. Şi eu am început să plâng, să încerc să-i explic faptul că nu sunt eu aia care dictează ritmul în care trebuie să acţionez, iar el mai avea un pic şi spunea că face ceva pe ziarul meu blestemat. Aşa că, mi-am înghiţit lacrimile, mi-am suflat nasul, am ieşit la aer, unde mi-am adunat gândurile şi m-am calmat.

Sper să fiu calmă şi mâine şi să mă rog să treacă mai repede ziua, să se facă 11 noaptea, să aflu exit poll-urile, apoi să-mi pun nasu-n pernă şi să dorm neîntoarsă până luni dimineaţă! Pe 3 august intru în vacanţă, timp de două săptămâni în care nu mai vreau să aud de nimic, nici de politică, nici de lovituri de stat mai mult sau mai puţin închipuite…. de nimeni! Odihnă şi atât. Ba nu! Şi sănătate. Restul, oi mai vedea după…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s