Iubesc vara (nu şi canicula)

Aş vrea să pot spune că suport canicula, dar aş minţi. Îmi place căldura, îmi place soarele, ador vara, n-am făcut niciodată un secret din faptul că e anotimpul meu preferat încă de când eram copil, dar n-am cum să iubesc zilele astea de foc.

Mă adaptez cum pot perioadei. Pentru că ţin un fel de dietă, mă ajută foarte mult faptul că nu mănânc deloc carne sau preparate din carne, că mă hidratez foarte mult (nu plec de acasă fără sticluţa de 0,5 litri de apă, lucru care nu s-a mai întâmplat până acum), stau cât mai puţin afară (nici în curte nu am stat vara asta, din cauza betonului care dogoreşte mai mult decât o sobă bine încălzită, iarna) şi am redus la minim orice efort fizic (uneori, chiar şi cel intelectual 😆 ).

Bucuria mea este că locuiesc la casă, şi nu la bloc. Până săptămâna trecută, nu am simţit căldura de afară, pentru că, în interior, era răcoare, încă. Acum şi în casă e cald, deşi nu-s tot 35 de grade. Ieri a plouat un pic şi s-a simţit, în sensul că s-a răcorit şi în casă, iar faptul că am lăsat ferestrele deschise pe timpul nopţii mi-a asigurat un somn liniştit. Mă gândeam, însă, că în viitor, nu ne-ar strica un aparat de aer condiţionat, dar am tot auzit de la cei care au aşa ceva acasă ori la serviciu că, deşi pe moment, e fain să te lăfăi la 20 de grade, când afară te sufoci, pe termen lung, te pricopseşti cu dureri de cap şi de spate, urechi înfundate… Am păţit-o şi eu, anul trecut, dar cu aerul condiţionat dintr-un autocar, când am mers într-o excursie în nordul Moldovei. Iniţial, m-am bucurat când am văzut că mă aşezasem pe un loc de unde beneficiam din plin de aer condiţionat, dar după vreo două ore îmi simţeam capul ca într-o menghină şi urechile ca şi cum erau căptuşite cu vată. Norocul meu a fost că am avut la mine o şapcă pe care mi-am îndesat-o bine pe creştet şi frunte şi aşa am mai contracarat efectele aerului condiţionat, dar două zile după aceea m-am simţit mahmură, ca după o beţie prelungită 🙂

Cu ani în urmă, cred că începând din 1996, până să ne mutăm la casă, traiul de la bloc devenise un chin din cauza căldurii din timpul verii. Apartamentul nostru avea ferestrele spre Vest şi toată după-amiaza bătea soarele în ele. Aveam, pe vremea aceea, jaluzele din acelea groase, care ţineau piept, cât de cât, razelor fierbinţi, dar la un moment dat nici ele n-au mai putut face nimic. Ţin minte că, prin verile 1999, 2000, puneam în geam cearceafuri ude, chipurile să mai dea ceva răcoare… dar în maxim 10-15 minute, cearceafurile erau uscate, iar de răcoare nu puteam vorbi! Acum, oricât de cald ar fi la casă, nu e ca în anii în care ne sufocam, la bloc. Îi compătimesc pe cei care n-au de ales şi trebuie să trăiască acolo şi care nu-şi permit aer condiţionat. Ştiu cum e şi mai bine aş dormi sub cerul liber, decât să fiu nevoită să mai trăiesc în condiţiile acelea!

Deşi, în fiecare an, sper ca vara să fie un pic mai suportabilă, realizez că ea nu va mai fi niciodată cum era în copilăria mea. Pe atunci, când auzeam de temperaturi de 28 de grade Celsius, era ceva ieşit din comun. Mi-aduc aminte că, prin clasele primare, când mai întârziam în faţa blocului, la joacă, după 8 seara, mama îmi arunca, de la balcon, o bluziţă cu mâneci lungi, ca să nu-mi fie rece. În vara lui 1993, când eram în Bucureşti, în plină sesiune de examene la facultate, se topea asfaltul de atâta căldură. Când am venit în vacanţă, deşi nu stau în zonă de munte, imediat ce am pus piciorul în oraş, am simţit diferenţa de temperatură, parcă eram într-o oază de răcoare. Acum, nu se mai simte nicio diferenţă. E la fel de cald şi de insuportabil, oriunde ai fi. Asta e, s-a schimbat clima şi trebuie să ne obişnuim cu ideea că acele patru anotimpuri, pe care le ştiam noi, s-au redus la două: iarnă şi vară. Trist, dar adevărat….

Sper să nu ajungem ca în Quatar, de exemplu. Am acolo o cunoştinţă care povestea că, la cele 45 de grade Celsius din timpul zilei, nu ieşi pe stradă decât dacă ai nevoie, în rest, fără aer condiţionat, oriunde ai fi, în interior, nu poţi trăi.

Cu toate astea, eu încă mai iubesc vara, aşa cum este ea. În locul zăpezilor cât gardul (cum au fost anul ăsta), al viscolului şi al frigului pe care îl resimt în fiecare os, întotdeauna voi prefera cerul senin şi soarele, care nu-mi poate dăuna, dacă ştiu să mă feresc de el 😀 De aceea, abia aştept să intru în concediu şi să mă bucur de tot ce înseamnă el, chiar dacă acest lucru se va întâmpla de abia pe 3 august şi, până atunci, mai am de suportat, pe lângă caniculă, o campanie electorală şi referendumul din 29 iulie. Dar asta e o altă poveste şi prefer să nu mă gândesc la ea….

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s