Înainte de referendum

(N-am găsit alt titlu! 😆 )

Când credeam că vara asta va fi doar caniculară şi, cât de cât, liniştită, cel puţin până la începerea campaniei pentru alegerile generale, iată că interveni neprevăzutul: suspendarea preşedintelui Băsescu şi, pe cale de consecinţă, organizarea referendumului pentru demiterea lui. Deci, altă campanie electorală! Şi voi, care mă (mai) citiţi (le mulţumesc, pe această cale, pentru atenţie şi răbdare, celor care o mai fac ), ştiţi cât urăsc eu perioadele de campanie şi nu neapărat pentru discursurile de tot felul, ci pentru faptul că acum ştiu, din interior, cum se pregătesc discursurile astea, de către cine şi pentru cine, pe ce criterii…. iar ca să scriu despre articole „mobilizatoare“ este un adevărat chin!

Ştiţi unde mă doare pe mine cine e şeful statului, primul ministru, dacă au plagiat ori au rămas repetenţi în anii de facultate sau nu? Aţi ghicit: fix… nicăieri! La ce-mi foloseşte să mă agit? Da, voi merge şi o să votez la referendum, şi o voi face cu toată responsabilitatea, în cunoştinţă de cauză. Dar puţin îmi pasă dacă rămâne Băsescu sau dacă va veni altcineva în locul lui! Din 22 Decembrie 1989, invariabil, la conducerea ţării s-au perindat cam aceleaşi figuri, unele care au trecut de la un partid la altul doar ca să nu-şi piardă scaunele. La început, îmi puneam speranţele în unii ori în alţii, credeam că votul meu, acordat o dată la 4 ani, e foarte important. Poate chiar e, dar nu cum aş dori să fie. Pentru că, în juru-mi, am descoperit, la fiecare ciclu electoral, tot felul de ignoranţi, inconştienţi, de oameni care au pus şi pun botul la mite derizorii (găleţi colorate, pixuri sau un kil de ulei), de indivizi care spun una şi votează alta. Persistă, încă, teama asta de a spune cu voce tare pe cine susţii. Uneori, pe bună dreptate, având în vedere că păstrarea locului de muncă într-o instituţie (mai ales publică) depinde de cine este şef (pentru că, se ştie, numai pe criterii de competenţă profesională nu a ajuns el acolo)….

La un moment dat, precum celebrul Cetăţean turmentat, m-am întrebat: eu cu cine votez? De ce? Şi pentru cine? S-o iau de jos: niciunul dintre primarii post decembrişti nu mi-au dat casă ori serviciu (n-am cerut şi sper să nu ajung să fac asta vreodată), n-am absolut nicio treabă cu senatorii/deputaţii din Colegiul meu, la primul ministru sigur nu voi ajunge nicidată, la preşedintele ţării, nici atât! A, că am eu simpatii faţă de unul sau altul, că am impresia că unul e mai bun şi altul mai rău, e altceva. Nu cred în discursuri, nu cred în promisiuni, ci doar în fapte, dar şi ele bine argumentate. Sunt genul „până nu văd şi nu simt, nu cred“! Un fel de Toma Necredinciosul.

Acum, sunt curioasă: cum va fi după Băsescu? Puţin mă interesează cine îi va fi succesorul. Mă interesează ce va aduce nou în politica românească sau dacă va fi în stare să facă aşa ceva. Mă tem, însă, că până nu va dispărea total generaţia asta de politicieni (cea apărută în Decembrie 1989 şi cea care îi are în frunte pe Udrea, Videanu şi alţii ca ei) nu se va schimba nimic. În 22 Decembrie 1989 aveam aproape 18 ani, eram în ultima clasă de liceu şi am ieşit de la Bacalaureat plină de speranţă că viaţa după Ceauşescu, în a cărei epocă mi-am trăit copilăria, va fi mai frumoasă. N-a prea fost. Pot să fac comparaţii, pentru că ştiu ce am avut cândva şi ce am azi. Avem multe chestii bune, dobândite laolaltă cu aşa-zisa democraţie, dar şi multe foarte proaste. Ca în orice sistem. La noi sunt vizibile mai ales chestiile proaste pentru că, până în 1990, am fost un popor cuminte şi disciplinat dar, odată înlăturate toate restricţiile, am căzut în cealaltă extremă, precum copiii care, prea ţinuţi din scurt, odată scăpaţi de acasă, au luat-o razna.

Îmi doresc, sincer, ca Băsescu să plece de la Cotroceni. Nu pentru că sunt de acord cu politica lui Ponta (la capitolul politică sunt varză, asta o spun mereu, în pofida faptului că, lucrând la o gazetă subordonată politic, musai trebuie să mă pricep la toate, în special la politică!) sau pentru că am impresia că Antonescu e mai bun ca preşedinte. Ci pentru că, din păcate (asta e părerea mea), în momentul de faţă, Traian Băsescu reprezintă un grup de indivizi pe care cei mai mulţi dintre români i-ar vrea, dacă nu arşi pe rug, măcar spânzuraţi sau împuşcaţi, precum Ceauşeştii. Şi nu criza ori măsurile de austeritate i-au înrăit pe români, ci faptul că ei şi numai ei resimt recesiunea, nu şi Udrea, Videanu, Berceanu şi alţii ca ei care nu ştiu cum e să trăieşti cu o pensie socială de 350 de lei sau dintr-un salariu minim pe economie. Sigur, ei sunt mai marii ţării, trebuie să respecte un anumit standard de viaţă. Din partea mea, pot să doarmă pe munţi de bani, însă, când le vorbeşti năpăstuiţilor că trebuie să mai strângă  cureaua, nu îmbraci o rochie de 10 mii de euro şi nu-ţi pui fes de 300, tot de euro. Mai coboară şi tu, măcar aşa, de formă, la nivelul celui de care zici că-ţi pasă, dar de care te doare fix în dos. După aia, trăieşte-ţi huzurul mai ferit de ochii prostimii, că oricum n-ai să ajungi vreodată să-ţi împarţi averea săracilor!

Aş vrea să nu mai fie Băsescu şi tot sistemul impus de el să fie schimbat, ca să văd dacă, într-adevăr, cei care vor veni după el, au învăţat ceva din ce s-a întâmplat în ultmii 4 ani. Aş vrea să cred că răspunsul va fi afirmativ, dar mă tem că, din păcate, nu se va schimba nimic. Atunci când priveşti din afară un fenomen, poţi avea păreri. Când ştii ce procese stau la baza producerii lui, nu ţi se mai pare nimic extraordinar. În 2008, dar mai ales acum, în 2012, am văzut cum se organizează o campanie. V-am mai spus asta. Ce nu v-am spus şi nu cred că voi detalia vreodată (poate când oi ajunge să-mi scriu memoriile!), este modul în care este privit electoratul, cum ajunge el să fie manipulat, convins că un candidat sau un sistem politic e mai bun decât altul, cum pot fi învrăjbiţi oamenii între ei, doar pentru că au opinii diametral opuse şi cum se face campanie la nunţi, botezuri sau chiar la înmormântări. Suntem, încă, un popor de naivi (şi mă includ, fără rezerve, în această categorie), credem că tot ce zboară se mănâncă, sperăm că un primar sau un preşedinte ne pot schimba soarta peste noapte. Până ne lovim cu capul de pragul de sus şi realizăm că doar noi suntem stăpânii propriilor noastre vieţi. Asta facem de 22 de ani şi asta vom face crezând că bunăstarea vine, dacă nu din Cer, de la unul precum Băsescu sau Antonescu.

Cred că referendumul nu va schimba nimic. Dacă Băsescu va fi demis, vor urma, inevitabil, alegeri anticipate. Poate că ele vor fi comasate cu cele generale. Deci, altă campanie electorală, alte discursuri, alte promisiuni, alte…. Dacă Băsescu nu va fi demis, va fi, iarăşi, haos. Preşedintele (acum suspendat), a promis că nu-i va mai acorda încă un mandat lui Ponta, de unde înţelegem că vom avea, iarăşi, un guvern portocaliu, cu un MRU în frunte şi cu Udrea, Videanu, Berceanu pe lângă el. Ca să nu mai spun despre răfuielile personale între aşa-zişii noştri politicieni. Unde apare POPORUL în toată treaba asta?  🙂 ….şi mai spunem că nu ne îmbătăm cu apă chioară!

Eu sunt plictisită şi, pe alocuri, scârbită de ceea ce se întâmplă. Dar încă mai cred şi mai sper că votul meu e important, în primul rând, pentru mine. Voi merge şi acum la referendum şi, da, sper să cadă Băsescu. Aş vrea să nu-l mai văd şi să-l aud, o vreme. Pentru că, l-am votat cu toată inima în 2004 şi în opt ani m-a dezamăgit crunt, fix ca Emil Constantinescu, pe care, de asemenea, l-am votat în 1996. Măcar acesta din urmă a avut bunul simţ să iasă din politică. Băsescu văd că nu are de gând s-o facă. Cum nu cred că o va face nici Antonescu, dacă preşedintele nu va fi demis. Dar, dacă o va face, aş avea tot respectul pentru el. Şi tot dispreţul pentru poporul ăsta care îşi merită soarta.

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s