Sunt la cură de slăbire. Iar!…

De fapt, de vreo trei patru ani sunt la cură de slăbire 🙂

O singură dată am reuşit să ţin o dietă care, în doi ani, m-a scăpat de 20 de kilograme. Se întâmpla prin 2000. La 1,73 m ajusesem să cântăresc 83 de kilograme. Aveam aproape 29 de ani şi eram disperată că nu reuşeam să dau jos niciun gram, deşi luasem şi medicamente pe bază de plante sau ceaiuri de slăbit, iar la un moment dat mă apucasem şi de un fel de fitness (exerciţii găsite prin revistele pentru femei) la domiciliu.

Mă săturasem s-o aud pe mama spunându-mi că arăt ca un buldozer (bine, ea nu se exprima chiar aşa, dar ăsta era sensul), că toată lumea (deh, colegele de serviciu….) o întreba mereu „de ce am ajuns în halul acela“ (ce „drăguţe“, nu?) sau „dacă nu am glandă“ şi că-i era teamă ca nu cumva unii să meargă mai departe cu imaginaţia (bolnavă) şi să spună că ori sunt însărcinată (probabil, cu Duhul Sfânt….) ori am născut şi am dat copilul. Chiar mă deprimau observaţiile astea şi, cu cât mă străduiam să slăbesc, într-atât nu reuşeam.

Până într-o zi când, supărată pe  maică-mea care nu ştiu ce remarcă a mai făcut, în timp ce eram cu toţii (eu, ea şi tata) la masa de prânz (îşi găsise momentul….), am anunţat: „De azi ţin regim!“. Bineînţeles, nu m-a crezut, dar din clipa aceea chiar m-am ţinut de dietă. Nu am urmat nicio schemă recomandată de vreun nutriţionist, pe atunci nu intram pe internet (nici nu aveam calculator acasă), dar citisem prin reviste despre dietele vedetelor şi îmi făcusem o idee despre ceea ce însemna o alimentaţie corectă.

Doi ani nu am ştiut ce gust are pâinea, fie ea albă sau neagră, nu am mâncat paste sau prăjeli.  Rar îmi făceam cartori pai, tot aşa îmi făceam pofta cu vreo îngheţată. Nu-mi plăceau (cum nici acum nu-mi plac) ceaiurile din plante, dar beam foarte multă apă. Nu plată, nu cu lămâie, ci pur şi simplu apă de la robinet. Şi, foarte important, nu mâncam nimic după 6, hai 7 seara!

În primul an, nu m-am urcat deloc pe cântar. Mi-era suficient că „lumea“ (aceiaşi cârcotaşi care, înainte, se tot „minunau“ de cât de grasă eram) începuse să observe că slăbesc. În primele luni, schimbările nu erau evidente, de abia după aceea se putea remarca faptul că, într-adevăr, sunt la dietă. Încăpeam în hainele care-mi fuseseră strâmte, renunţasem la tricourile lălâi.

Am avut certitudinea că sunt pe drumul cel bun după fix un an, când m-am dus la nunta celei mai bune prietene din facultate şi care locuia în alt oraş. Când mi-a deschis uşa, a făcut ochii mari şi a spus un „Aşa, daaaaa!!!!“. Însă nu m-am culcat pe o ureche, am mai ţinut dieta încă un an, timp în care am mai slăbit încă 10 kilograme. În vara aceluiaşi an am intrat la ziar şi ţin minte că, odată, m-am dus în redacţie cu o rochie lungă, galbenă şi foarte mulată, care a ridicat multe sprâncene 🙂 Eram mândră de mine şi mă felicitam că am avut şi voinţă, şi răbdare pentru a slăbi.

Ţin minte că, tot în perioada când eram la cura de slăbire, cineva mi-a recomandat să fiu foarte atentă cu alimentaţia şi după ce voi pune punct dietei, pentru că există riscul să pun la loc kilogramele pierdute şi încă altele pe deasupra. N-am crezut şi, evident, nu am ţinut cont de sfaturi.  Am început să gust iar din pâine, chiar dacă numai o felie şi doar la sfârşitul mesei. Am început să gust mai mult din dulciuri sau să beau sucuri cumpărate din magazin (ceea ce nu se întâmplase cât am ţinut dieta). Am mâncat mai des cartofi prăjiţi, chiar dacă bucăţica de carne servită împreună cu ei era tot pe grătar preparată. Da… le-am amestecat şi după vreo trei ani prinsesem iar forme. Însă nu erau de speriat şi nici disgraţioasă nu eram. Avem vreo 33-34 de ani. Era ok, încă.

S-a întâmplat să pun mai multe kilograme pe mine în primele şase luni de la căsătorie. La sfârşitul lui 2008, începutul lui 2009. Nu mă neglijasem ca femeie, nu mă consideram cu sacii-n car, a fost, zic eu, o perioadă de relaxare, în care mi-am permis să mă răsfăţ cu bunătăţi culinare. Când m-am văzut într-o poză, mi-am dat seama că am greşit, pentru că nu mi-a plăcut cum arătam. Am hotărât să ţin iarăşi dietă, dar după câteva săptămâni, am obosit şi am reununţat, mai ales că şi tentaţiile erau mari.

Au urmat perioade în care lunile în care mâncam ceva mai bine, ca să nu zic foarte bine, alternau cu cele în care mă abţineam de la bunătăţi. Nu m-am înfometat, pentru că nu-s adepta înfometării, dar am încercat să reduc din raţiile zilnice. Dar niciodată rezultatul nu era vizibil, tot durdulie eram.

Acum un an, în iulie, am început o dietă cu pepene roşu. Ştiam că trebuie să nu-l combin cu prea multe alimente, din cauza conţinutului ridicat de zahăr. Era doar masa mea de seară, dar niciodată după orele 21.00, că riscam să fac naveta la toaletă toată noaptea. În 5 luni am slăbit 5 kilograme. Am observat de abia în toamnă, când intram ceva mai bine în fuste. La sfârşitul lui octombrie, însă, a venit mama în concediu (din Italia) şi a dat totul peste cap. A remarcat că iar mă îngrăşasem (de parcă aş fi fost vreo slăbătură în 2010, când mă văzuse ultima oară!), dar aveam pretenţia să vin la masă dimineaţă, la prânz şi seara, că altfel zicea că fac fiţe sau am ceva cu mâncarea ei! De comun acord cu soţul meu, am hotărâr să-i facem pe plac mamonei  şi să nu-i refuzăm invitaţiile la masă. Uite-aşa, după trei săptămâni, m-am văzut cu cele 5 kilograme înapoi pe mine, fapt care aproape că m-a adus în pragul depresiei….

După bronşita acută care m-a ţintuit la pat de Sărbători,  pe la mjilocul lui ianuarie am trecut iar la dietă. De data asta, am decis să mănânc dimineaţă, pe la 8 (pe la 9 plecam de acasă), apoi la prânz, pe la 12, maxim 1 (atunci puteam să ajung acasă), iar între mese să mănânc fie un fruct, fie să beau apă. Bineînţeles,  am reunuţat la cină. Se mai întâmpla să mai gust câte ceva, când chiar mi-era foame, dar nu mereu. Mâncam maxim o jumătate de pâine pe zi (împărţită la cele două-trei mese), renunţaesm la dulciuri, la grăsimi etc.

La mijlocul lui martie, deci după două luni, am constatat cu stupoare că, în loc să slăbesc, mă îngrăşasem şi încă bine, căci pantalonii în care intram în urmă cu un an, pocneau pe mine! De furie, am renunţat la orice dietă, am zis că m-am săturat să mă pedepsesc de la orice şi să mă îngraş. Altă mare greşeală! Dar am refuzat s-o conştintizez.

Am aşteptat să treacă perioada de campanie electorală, timp în care, din cauza stresului şi efortului ceva mai mare decât de obicei, nu am mai ţinut niciun fel de regim, deşi am mai ţinut cont de ceea ce mănânc. Dar pe 11 iunie am pornit iar lupta cu kilogramele în plus. Am renunţat la carne. Ultima dată când am mâncat mititiei şi aripioare la grătar s-a întâmplat pe 13 iunie, la un picnic. Un „derapaj“ a mai fost joia trecută, când cineva a făcut cinste cu pizza şi nu am putut refuza două-trei felii care aveau pe ele nelipsitul salam 🙂 Sunt zile în care nu mănânc deloc pâine, alteori când îmi fac un boţ de mămăliguţă (să zicem, 100-200 de grame). Când mi-e foame beau apă sau câte un iaurt. Nu, nu degresat, pentru că nu-mi place şi am înţeles că nu e nici sănătos. Nu mănânc seara. Mai beau câte o cutie de cola când simt nevoia de cofeină (din 19 iulie 2011 am renunţat de tot la cafea şi sper să fie definitiv), dar atât. Mănânc multe salate, în special de varză. Chiar îmi place tare varza, uneori mai glumesc şi spun că numai eu şi caprele ce mai tragem la varză 😆

Mi se spune că „m-am tras la faţă“. Da, parcă nici eu nu-mi mai văd guşiţa, dar nu mă îmbăt cu apă rece. La corp încă nu văd schimbări, am multe kile de dat jos, aşa că mai durează. Mi-am impus ca de data asta să nu mă mai ia nici furiile, să am mai multă răbdare cu mine şi corpul meu, să fiu mai atentă la nevoile lui reale,  să încerc să deosebesc foamea de pofte, să mă ţin departe de tentaţii, dar să nu-mi refuz un mic capriciu, dar cu condiţia să nu exagerez. Azi-dimineaţă, de exemplu, mă gândeam să-mi fac nişte şniţele din piept de pui, dar când am văzut că încap iar într-o rochie pe care anul trecut nu am îmbrăcat-o, m-am răzgândit. Las şniţelele pentru o altă zi. De ce să-mi stric buna dispoziţie cu o burtă plină şi umflată?

De data asta ştiu că voi reuşi să slăbesc iar, pentru că mă simt ca în urmă cu 12 ani, când am hotărât, brusc, să ţin o dietă şi nu m-am abătut de la regulile ei. Ţineţi-mi pumnii! 🙂

Reclame

2 gânduri despre “Sunt la cură de slăbire. Iar!…

  1. Pingback: Coca-Cola și Pepsi conțin alcool: repercusiuni -

  2. Pingback: Iubesc vara (nu şi canicula) « Niciodată Singură

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s