„Te dau eu la ziar!“

Printre cei mai nesuferiţi indivizi de pe planetă îmi sunt cei care, atunci când vor să-şi impună punctele de vedere, concepţiile şi aşa mai departe, îşi ameninţă adversarul cu „Lasă că te dau eu la ziar!“ sau „Aduc eu televiziunile la tine!“. Am auzit de atâtea ori chestia asta, încât nu mai sunt aşa de mândră că ajung în birourile/casele unora doar pentru că nişte neica nimeni vor să arate, de fapt, nimic!

Dacă doi inşi ajung să se bată, după ce, mai înainte, s-au îmbătăt criţă împreună, musai unul dintre ei trebuie să cheme presa că deh, trebuie să vază poporul ce mare ispravă au făcut ei că s-au umplut de răni! Dacă se ceartă unul cu vecinul de la o găină care i-a ciugulit iarba de lângă gard, neapărat trebuie să vină presa, ca să consemneze marele conflict! Vrând-nevrând, trebuie să am de-a face, uneori, cu toţi nebunii care îmi mai dictează şi cum să scriu textul, pe care pagină ar trebui să apară (de obicei, toată lumea se visează pe prima), cu cine ar mai trebui să vorbesc şi aşa mai departe.

De obicei, atât cât pot, nu pun botul la asemenea lucruri. Mă duc să văd despre ce e vorba (nu se poate altfel, cică ne tratăm cu neseriozitate sursele-halal surse!-dacă nu dăm curs reclamaţiilor), dacă mi se pare cât de cât ceva ieşit din comun scriu, dacă nu, NU! Pe răspunderea mea. Consider că găinăriile şi scandalurile dintre vecini şi din birturi sunt nimic. Există, dar nu văd de ce ar trebui citite la prima oră, pe prima pagină împreună cu alte ştiri la fel de „serioase“ despre crime, violuri etc. Am mai spus eu undeva că nu voi crede în veci în ideea că „scandalul vinde“. Greşit: se vinde ceea ce oferi. Sunt convisă că, dacă printr-o minune, de mâine niciun ziar şi nicio emisiune de ştiri n-ar mai pomeni absolut nimic despre bătăi, omoruri, pedofili etc., nimeni n-o să înroşească telefoanele redacţiilor ca să le ceară înapoi.

Nici în ziarul meu nu citesc ştirile astea şi chiar nu-mi invidiez colega care scrie pe Infracţional că scrie (unoeri cu lux de amănunte) toate grozăviile care se întâmplă. Şi eu, când scriu de la Judecătorie despre vreo infracţiune o fac de nevoie şi numai când nu am altceva mai important de făcut. De multă vreme acest domeniu-Infracţional-Justiţie-nu mai este prioritar pentru mine.  Şi nici cei care cred că, dacă aduc presa acolo unde s-au bătut, certat, înjurat, fac o mare gaură-n cer. Tocmai faptul că, în loc să-şi caute dreptatea în altă parte sau, mai bine, să se împace cu cine e în conflict, vin la mine să-l dea în gât, spune multe despre reclamant.

Sunt şi excepţii, când un disperat vine să mine să-şi spună nedreptăţile şi nemulţumirile, doar pentru că alţii, în drept s-o facă, nu l-au ascultat. El nu ţipă, nu spune că e stăpânul adevărului absolut, el doreşte doar să-şi spună oful şi, dacă se poate, să stau de vorbă cu cel care l-a nedreptăţit. Nu ameninţă cu judecata, doar cere un sfat. De multe ori, nu vrea să-şi spună nici numele, dar e nevoit s-o facă şi pe asta pentru că, altfel, nu se poate….

Azi trebuie să ajung la un alt „Te dau eu la ziar!“. Cică are nu ştiu ce probleme cu o vecină. Aşa am o dorinţă de a afla care e problema, de nu vă imaginaţi! Promit, însă, că în următoarea postare nu vă stresez şi pe voi cu prostiile pe care sigur urechiuşa mea sensibilă le va auzi. Noi să fim sănătoşi 😆

PS: Rezultă că nu voi fi niciodată un bun redactor-şef (nici nu-mi doresc)!

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s