Traseiştii politici

Am asistat, în direct, la TV, la (încă) un moment istoric: moţiunea USL a trecut, deci, a căzut Guvernul! Pentru că am fost la muncă, nu am ascultat toate discursurile din plenul Parlamentului, dar am fost pe fază la episodul „Sorina Plăcintă, în lacrimi”, lucru care m-a impresionat profund (am glumit… este că aţi crezut? 😆  😆 ).

Iese, mai înainte, Boc şi spune că moţiunea reprezintă, de fapt, victoria traseismului politic, ştiut fiind faptul că, în ultima vreme, mulţi politicieni au sărit din barca PDL în cea a USL. Nu-i aşa că primul lucru care îţi vine să faci, când auzi o asemenea declaraţie, e să râzi? Ei bine, eu am zâmbit.

Boc are dreptate, în felul lui. Nici mie nu-mi plac trasieştii politici, indiferent de unde pleacă şi unde se duc. Întotdeauna i-am numit „cai troieni”, pentru că, acolo unde merg, aduc cu sine informaţii preţioase pentru noua tabără, însă nimeni nu poate garanta că, după ce îşi vor vedea toate ţintele atinse, nu se vor întoarce în tabăra de unde au plecat, de această dată, înarmaţi cu alte informaţii preţioase…

Nu am veleităţi de analist politic, de altfel, mereu am recunoscut că, pentru mine, politica reprezintă un domeniu în care am doar opinii personale, nu şi cunoştinţe solide. Însă, nu pot să nu observ că toată migraţia asta de la PDL la USL nu are legătură cu apropiatele alegeri. Unii s-au obişnuit atât de mult cu funcţiile şi privilegiile încât nu concep să le piardă la apropiatele scrutine (local şi general), de aceea nu stau prea mult pe gânduri când se hotărăsc să treacă in Opoziţie. I-aş fi respectat dacă ar fi făcut acest lucru acum 1-2 sau 3 ani, nu acum, când partidul care le-a oferit tot se clatină şi pierde puncte în sondaje. Aş fi crezut că au un dram de conştiinţă, că le pasă de electorat şi de Ţară. Dar este evident că le pasă doar de ei. Şi că, din cauza asta, din partea lor, ne putem aştepta la orice.

Zilele trecute, am avut surpriza să aflu că un marcant membru PDL, şef de instituţie publică, unde a făcut multă treabă bună, a trecut la USL, pe listele căreia va candida pentru un loc în consiliul local. Ulterior, s-a întâmplat să ne nimerim la aceeaşi masă, la un eveniment privat, organizat de un marcant membru PSD! Personajul de care vă povestesc nu s-a simţit deloc bine în noul mediu, astfel că, după nici 20 de minute, a părăsit locul, scuzându-se şi motivând că are de rezolvat nişte probleme la serviciu. Pentru mine, însă, a fost destul de clar că nu asta era cauza şi chiar am avut curajul să spun undeva că nu am încredere că mutarea asta, de la PDL la USL, va ţine. Cum, de altfel, nu cred nici în gestul personajului de care vă povesteam ieri şi care se lăuda că, acum, este independent. NU EXISTĂ AŞA CEVA! Individul va candida şi pentru un post de consilier local, şi pentru fotoliul de primar. Dacă va ieşi primar, iar în consiliul local partidul pe care tocmai l-a părăsit va avea majoritate, e foarte posibil să se reîntoarcă în el (cum a procedat EBA, la europarlmentare). În politică, realitatea post-decembristă a dovedit că a fi independent e o mare naivitate (ca să nu spun utopie).

Mai mult ca sigur, în perioada următoare vom asista la noi „spectacole” ale traseiştilor politici. Depinde doar de ei dacă vor sau nu să scape de această etichetă, dacă vor să demonstreze că au sau nu conştiinţă, dacă le pasă ori nu de noi, privitorii de pe margine.

Daţi-mi voie să vă spun, însă, că nu cred în buna lor credinţă şi că de surprize nu vom duce lipsă, chiar dacă Andreea Marin nu a mai îmbrăcat demult rochia de zână (n-am găsit altă rimă 😆 )

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s