S-a supărat pe mine…

…ca măgarul pe sac, aş fi tentată să spun, dar din politeţe n-o fac.

Aflu, ieri, într-o discuţie despre toate cele, cu o mai veche cunoştinţă, că o mama unui băiat din oraş s-a supărat pe mine după ce am scris despre faptul că el a fost cercetat de procurorii DNA şi, apoi, judecat pentru nişte infracţiuni la regimul silvic. „Vai, nu mă aşteptam la aşa ceva tocmai din partea ei, mai ales că ne cunoştea! „, i s-ar fi plâns respectiva.

Deci, după mintea ei, ar fi trebuit să trec cu vederea un astfel de caz, chiar dacă admit că, la nivel naţional, sunt şi alte speţe mai grave, doar pentru că, prin articolele mele, îi pătam onoarea familiei. Sigur, puteam s-o fac. În momentul în care scriu despre infractori şi fapte penale, îmi aleg singură cazurile, pentru că am de unde, mai ales că eu asist la şedinţele de judecată. Dar, nu în fiecare zi se judecă o cauză de genul celei în care era parte fiul respectivei. Şi-apoi, cazul a fost tratat şi de colegii mei de la judeţ, în perioada anchetei şi chiar ei m-au avertizat că dosarul se va judeca la instanţa din oraşul meu, deci să fiu atentă la termene şi dezbateri. Puteam să nu mă conformez? Puteam, dar cu ce preţ? Să fiu sancţionată… şi pentru ce? Pentru cineva care, cu bună ştiinţă, a încălcat legea (chiar el a recunoscut, ca să beneficieze de reducerea pedepsei)? E ca şi cum aş fi ascuns mizeria sub covor.

Şi nu e singurul caz în care „nişte unii” s-au arătat revoltaţi, consternaţi, supăraţi pentru că „am îndrăznit” să scriu despre neregulile sau potlogăriile lor, doar pentru că „ce naiba, doar ne cunoaştem, eşti de-a noastră, din oraş”! Ei, na!? Şi? Asta înseamnă că faptele nu există? Da, ne cunoaştem şi, da, sunt de-a voastră, din oraş, dar spre deosebire de voi, eu mă străduiesc să fiu un cetăţean onest, să am o viaţă socială şi una privată de care să nu-mi fie ruşine; spre deosebire de voi, eu nu fur, nu dau în cap, nu deturnez fonduri, nu  distrug păduri… De ce să vă acopăr vouă prostiile? Şi de ce să nu ştie şi ceilalţi cu ce vă ocupaţi, când lumea crede că munciţi?

Pe de altă parte, mă întreb câţi dintre cei pe care „i-am supărat” că le-am dat în vileag mizeriile nu ar fi făcut la fel, dacă rolurile ar fi fost inversate? Câţi m-ar fi iertat, câţi nu ar fi scris despre mine, dacă aş fi încălcat legea? Nimeni nu vrea să vadă lucrurile şi din acest unghi, dar nu aveţi grijă, am tot timpul din lume ca să-i ajut! 🙂

2 gânduri despre “S-a supărat pe mine…

  1. Asta este, meseria de jurnalist vine implicit la pachet cu astfel de sicane
    Important e sa scrii in functie de dovezi si sa-ti pastrezi verticalitatea

    • La început, puneam la suflet astfel de şicane, uneori chiar plângeam. În timp, am învăţat să fiu imună la chestiile astea. Şi nu e greu, cât timp, vorba ta, am dovezi şi argumente. Pentru ei, însă, e greu să accepte realitatea. Consideră că trebuie să le fac favoruri, deşi lor nu le cer nimic, niciodată şi nu le sunt în niciun fel datoare! Şi asta mă face să mă simt taaaare bine! 🙂

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s