Sărbători fericite!

Dragii mei, după cum aţi observat, nu prea mă pot lăuda cu o activitate intensă pe blog. Deşi am fost pe aici, v-am citit şi, din când în când, v-am dat câte un like sau chiar v-am comentat câte o postare pe blogul vostru, nu am avut nici timp şi nici dispoziţie să vin cu postări noi. Începutul lunii m-a obosit peste măsură, căci a fost săptămâna „Şcoala Altfel” şi am avut de alergat de la un liceu la altul, să ajung la cât mai multe activităţi, pentru ca, în final, să realizez că o harababură mai mare ca asta nu am văzut până acum. Plus că unii m-au acuzat că nu le-am dat mai multă atenţie, că i-am favorizat pe alţii… cretinisme din astea… Am fost şi acum politicoasă, nu le-am spus că am blestemat orele pe care le-am pierdut, fiind nevoită să asist la ceea ce, incorect, au numit activităţi. Atâtea idioţenii într-un timp atât de scurt nu mi-a fost dat să văd, de unde rezultă că, odată, Băsescu avea dreptate când spunea că învăţămâtul românesc produce tâmpiţi. Păi dacă taman cadrele didactice-s razna?! Bine, nu generalizez. Au fost şi momente frumoase la care am asistat, dar per total, mie „Şcoala Altfel” nu mi-a plăcut. Poate că, prin alte şcoli o fi fost altfel, la noi, însă, după 5 zile de acţiuni şi activităţi adunate într-un program care nu prea s-a respectat, în sensul că a suferit modificări din mers, toată lumea era năucă de cap şi vacanţa de Paşti a venit ca o binecuvântare….

Tocmai de aceea, şi eu, care cu greu accept să mă urnesc de acasă de sărbători, indiferent că e vorba de Crăciun sau de Paşte, am hotărât ca anul ăsta e cazul ca sărbătoarea Învierii Domnului să nu mă găsească tot acasă. Nu am avut chef nici de şmotru, nici de stat la cratiţă, aşa că… la drum!

Sper să-mi fie sărbătorile liniştite şi tihnite, aşa cum vi le doresc şi vouă! Să aveţi parte de un Paşte aşa cum l-aţi visat, alături de cei dragi şi să ne regăsim, cu bine, în spaţiul vitual, după sfintele sărbători!

De la mine, cu anticipaţie, Hristos a Înviat!

2 gânduri despre “Sărbători fericite!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s