Mâine

Mâine, nu vor mai fi un secret. Candidaturile! La ce credeaţi că mă refer? 😆

La mine, în oraş, ele, candidaturile, fie că vorbim de cele pentru funcţia de primar, fie că ne referim la cele pentru consilieri locali, se ştiu doar neoficial. Dar vineri, înainte de mini-vacanţa de 1 Mai, toţi au lăsat să se înţeleagă că marţi, adică mâine, e Ziua Z. Mare lucru! Eu nu ştiu de ce s-au încăpăţânat să ţină la secret, când el e deja răsuflat, dar, mă rog, nu e treaba mea ce fac ei, ci doar să-i dau la gazetă.

Deci, mâine, voi avea în faţă toate listele oficiale! Mişto! Începe nebunia: campania electorală. Tre’ să-mi pregătesc scutul anti-înjurături, anti-bălăcăreli şi alte alea (sper să nu fie nevoie şi de unul anti-glonţ 😀 ), de care am avut parte în 2008. Atunci, m-am descurcat şi sper să nu ies prea şifonată din „confruntarea geniilor” de anul ăsta, deşi sunt convinsă că, la sfârşitul celor patru săptămâni de mitinguri, discursuri, promisiuni ş.a.m.d. şi al scrutinului din 10 iunie, voi avea ce povesti.

Dar pe cine interesează politica?

…eram sigură că sunteţi de acord cu mine! 😆

Momentul adevărului

Cel mai greu moment din viaţa noastră este cel în care pierdem pe cineva drag. Când se rup, pentru totdeauna, legăturile cu el. Când ştii că au mai rămas atâtea cuvinte nerostite, bucurii neîmpărtăşite, sentimente nemărturisite… pentru că n-ai avut chef, n-ai avut timp sau, mai rău, ai fost prea orgolios ca să exprimi ceea ce simţeai…

Niciodată nu ştim când va sosi clipa. Şi, poate, nu întâmplător se spune: trăieşte-ţi fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Câţi dintre noi îşi acordă răgazul de a medita la asta? Câţi dintre noi îşi permit să se detaşeze de tumultul vieţii cotidiene, de griji, de obligaţii şi de tot ce implică această luptă continuă pentru supravieţuire, pentru a da mai multă importanţă sufletului şi nevoilor interioare?

Cu toţii ne dorim o viaţă mai bună, o casă, o maşină şi alte lucruri care ne-ar oferi un anumit statul social. Dar, oare, în goana noastră de a ne împlini aceste vise, ne mai gândim şi la suflet, la cei de lângă noi?

Dacă ar trebui să alegi între om şi toate celelalte lucruri pe care ţi le-ai dorit cu ardoare, o viaţă întreagă, ce ai alege?
Dacă ai şti că mâine nu vei mai admira răsăritul, că nu vei mai primi îmbrăţişarea celui drag sau mângăierea celui mai bun prieten, pentru că, ori el, ori tu nu veţi mai fi pe această lume, cum te-ai simţi?
De câte ori tu, cel care citeşti aceste rânduri, ai lăsat deoparte mândria, orgoliul, resentimentele şi l-ai iertat pe cel care ţi-a greşit? De câte ori te-ai întrebat dacă, într-adevăr, a vrut să te rănească sau dacă nu cumva l-ai judecat greşit? De câte ori ai fost dispus să recunoşti că te-ai înşelat, de câte ori ai putut să spui „Iartă-mă”, cu sentimentul că faci ceea ce trebuie? De câte ori te-ai gândit că mâine ar putea fi prea târziu pentru un asemenea gest şi pentru omul pe care n-ai vrut să-l ierţi ori l-ai judecat greşit? De câte ori te-ai întrebat dacă poţi să trăieşti, să mergi mai departe, să-ţi vezi, în continuare, de ale tale cu sentimentul că, poate, dacă ai fi procedat altfel, cel care a plecat ar fi luat cu sine şi bucuria că l-ai înţeles şi sprijinit?
De câte ori te-ai gândit cum ai păşi dincolo, dacă nu ai fi pe deplin împăcat cu tine, dar mai ales cu cei din juru-ţi?

Dacă am fi mai buni, şi cei din jur ar fi la fel (pentru că, deşi nu e imposibil, e mult mai greu să răspunzi cu rău la bine)?

Cu siguranţă, cel mai greu moment din viaţa noastră este cel în care pierdem pe cineva drag. Nu suntem niciodată pregătiţi pentru asta. Poate, pentru că nu vrem, poate din ignoranţă: nu mi se poate întâmpla acum sau nu mi se întâmplă tocmai mie. Dar, se întâmplă. Şi, când se întâmplă, nu mai putem schimba nimic.

Putem trăi cu asta?

Text scris pe data de 4 aprilie 2011

Traseiştii politici

Am asistat, în direct, la TV, la (încă) un moment istoric: moţiunea USL a trecut, deci, a căzut Guvernul! Pentru că am fost la muncă, nu am ascultat toate discursurile din plenul Parlamentului, dar am fost pe fază la episodul „Sorina Plăcintă, în lacrimi”, lucru care m-a impresionat profund (am glumit… este că aţi crezut? 😆  😆 ).

Iese, mai înainte, Boc şi spune că moţiunea reprezintă, de fapt, victoria traseismului politic, ştiut fiind faptul că, în ultima vreme, mulţi politicieni au sărit din barca PDL în cea a USL. Nu-i aşa că primul lucru care îţi vine să faci, când auzi o asemenea declaraţie, e să râzi? Ei bine, eu am zâmbit.

Boc are dreptate, în felul lui. Nici mie nu-mi plac trasieştii politici, indiferent de unde pleacă şi unde se duc. Întotdeauna i-am numit „cai troieni”, pentru că, acolo unde merg, aduc cu sine informaţii preţioase pentru noua tabără, însă nimeni nu poate garanta că, după ce îşi vor vedea toate ţintele atinse, nu se vor întoarce în tabăra de unde au plecat, de această dată, înarmaţi cu alte informaţii preţioase…

Nu am veleităţi de analist politic, de altfel, mereu am recunoscut că, pentru mine, politica reprezintă un domeniu în care am doar opinii personale, nu şi cunoştinţe solide. Însă, nu pot să nu observ că toată migraţia asta de la PDL la USL nu are legătură cu apropiatele alegeri. Unii s-au obişnuit atât de mult cu funcţiile şi privilegiile încât nu concep să le piardă la apropiatele scrutine (local şi general), de aceea nu stau prea mult pe gânduri când se hotărăsc să treacă in Opoziţie. I-aş fi respectat dacă ar fi făcut acest lucru acum 1-2 sau 3 ani, nu acum, când partidul care le-a oferit tot se clatină şi pierde puncte în sondaje. Aş fi crezut că au un dram de conştiinţă, că le pasă de electorat şi de Ţară. Dar este evident că le pasă doar de ei. Şi că, din cauza asta, din partea lor, ne putem aştepta la orice.

Zilele trecute, am avut surpriza să aflu că un marcant membru PDL, şef de instituţie publică, unde a făcut multă treabă bună, a trecut la USL, pe listele căreia va candida pentru un loc în consiliul local. Ulterior, s-a întâmplat să ne nimerim la aceeaşi masă, la un eveniment privat, organizat de un marcant membru PSD! Personajul de care vă povestesc nu s-a simţit deloc bine în noul mediu, astfel că, după nici 20 de minute, a părăsit locul, scuzându-se şi motivând că are de rezolvat nişte probleme la serviciu. Pentru mine, însă, a fost destul de clar că nu asta era cauza şi chiar am avut curajul să spun undeva că nu am încredere că mutarea asta, de la PDL la USL, va ţine. Cum, de altfel, nu cred nici în gestul personajului de care vă povesteam ieri şi care se lăuda că, acum, este independent. NU EXISTĂ AŞA CEVA! Individul va candida şi pentru un post de consilier local, şi pentru fotoliul de primar. Dacă va ieşi primar, iar în consiliul local partidul pe care tocmai l-a părăsit va avea majoritate, e foarte posibil să se reîntoarcă în el (cum a procedat EBA, la europarlmentare). În politică, realitatea post-decembristă a dovedit că a fi independent e o mare naivitate (ca să nu spun utopie).

Mai mult ca sigur, în perioada următoare vom asista la noi „spectacole” ale traseiştilor politici. Depinde doar de ei dacă vor sau nu să scape de această etichetă, dacă vor să demonstreze că au sau nu conştiinţă, dacă le pasă ori nu de noi, privitorii de pe margine.

Daţi-mi voie să vă spun, însă, că nu cred în buna lor credinţă şi că de surprize nu vom duce lipsă, chiar dacă Andreea Marin nu a mai îmbrăcat demult rochia de zână (n-am găsit altă rimă 😆 )