Facebook Like Box

Să vă explic ce este cu noul widget care apare în sidebar: Facebook Like Box. L-am adăugat acum câteva zile dintr-un singur motiv: de a vedea cine e interesat de activitatea mea pe blog. E şi ăsta un mod de a afla cine mă citeşte şi cine nu. Deci nu e vorba despre trafic sau schimb de link-uri. Asta, ca să fim bine înţeleşi şi să nu mai comentăm aiurea, da?

În al doilea rând, pagina aceasta de Facebook nu este cea pe care sunt foarte activă, zilnic. Aceea este creată cu numele meu real, iar în lista de prieteni se regăsesc mulţi dintre colegii mei de şcoală, de serviciu, amici şi chiar vedete, pentru că, ştiţi şi voi, acum toţi artiştii sau cei care se cred artişti au Facebook. Acolo am peste 200 de „prieteni”. Au fost şi mai mulţi, dar am mai renunţat la unii, dintr-un singur motiv: nu-i cunoşteam nici măcar din vedere şi nu aveam niciun punct comun, vreun hobby, ceva de genul. Eu mi-am dat seama dintru început că doar curiozitatea i-a îndemnat să-mi solicite acceptul, cu siguranţă au crezut că ar fi aşa, o mare chestie să fie „prieteni” cu una din presa locală, dar s-au convins (sper!) că-s doar „o tanti” cam de vârsta mămicilor lor, singura diferenţă între mine şi ele fiind doar aceea că eu scriu, iar ele sunt contabile, croitorese, patroane etc.

Aşa că, n-am de ce să-mi fac probleme că, deocamdată, nu a venit nimeni cu un like la pagina Niciodată Singură şi nici nu mă simt prost că respectiva căsuţă e goală.

Am zis! 🙂

12 gânduri despre “Facebook Like Box

  1. Ei, eu nu am o pagina pe FB. Adica Hapi nu are iar zapacita din spatele lui Hapi prefera sa nu fie asociata cu numele real.
    Daca o sa scrii mai des, o sa ti se umple casuta . Mai e o chestie. Unii nu-ti dau like pentru ca atunci ai stii automat persoana care te citeste……cu adresa si cu tot, ca doar poti vedea pe fb :)))
    Eu de-asta nu-ti dau like 😉

    • Ideea e că mi-ar plăcea să interacţionez, din când în când, cu cei care mă citesc. M-am gândit la asta zilele trecute, când m-am întâlnit cu o mică parte a cititorilor mei de la ziar. A fost o întâlnire foarte utilă, pentru că am aflat ce-i interesează şi ce nu (de fapt, în cazul lor, mai ştiam, dar am primit şi confirmări) şi asta mă va ajuta să fiu mai atentă când îmi aleg anumite teme.
      Ştiu că pot afla, de pe FB, cine mă citeşte, dar la fel de adevărat este şi că unii au setări de confidenţialitate (şi eu le am, pe contul cu numele real) şi nu pot afla ce se ascunde în spatele unui nume.
      …. şi nu mă supăr că nu-mi dai like 😆

  2. Normal ca si eu le am.
    Iar contul e pe numele meu real, mi-.ar fura mult timp sa mai am unul, pentru blog. Ma gandesc ca cine ma citeste poate comenta si poate interactiona cu mine pe blog
    Intr-adevar am mai pus linkuri la articolele de pe blog pe pagina mea de FB. Unii si.au dat cu presupusul „tu esti Hapi? ” Am raspuns „n-am zis ca-s eu. Sunt linkuri care-mi plac”
    Lumea e ciudata, chiar si cunoscutii………Te judeca si apoi cand ti-e lumea mai draga te trezesti cu rautati. Asa ca am delimitat cele doua jucarii 🙂

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s