Un pic de normalitate

Parcă mă simt altfel, de ieri după-amiază, de când au luat zăpada de pe trotuar. A fost cât gardul, iar gardul apre vreun metru şaptezeci. Nu provenea toată din ninsorile căzute în timpul codurilor galben-portocalii, ci şi din cea de pe casă. oricum, era mare şi foarte multă, din moment ce, ca s-o dea pe toată în stradă, ca s-o ridice utilajele, ai mei (tata şi soţul) au dat la lopată, cu schimbul, câteva ore bune. Spre seară, încă nu-mi venea să cred că văd, iar, trotuarul, că nu voi mai mai ieşi din curte doar pe potecuţa făcută de tata. Zilele trecute, mă simţeam de parcă intram/ieşeam în/din grotă, nu în/din curte!

Şi mi-am zis: Doamne, cât de mult înseamnă să te întorci la normalitate (oricare ar fi „normalitatea”  aceea pentru fiecare dintre noi)! Eram disperată că, deşi stau foarte aproape de centrul oraşului, utilajele de deszăpezire nu ajungeau şi pe strada mea. Acum vreo două zile, luaseră zăpada de la intrarea pe stradă, exact unde sunt blocurile cu parcări în faţă. Când am văzut că maşinile nu au mai înaintat, am spus: gata, asta e, aşteptăm căldura, ca omătul să se dezgheţe de la sine. Ei, bine, ieri dimineaţă, utilajele erau taman în poarta mea, acţionau cu atâta spor, că a trebuit să-i spun şoferului de pe buldoescavator să se oprească un pic să pot pleca la muncă. Mai aveam şi pretenţii 😆 Dar, omul m-a lăsat şi eu, odată ajunsă în oraş, m-am lăudat la toată lumea că până după-amiază n-o să mai am zăpadă pe trotuar 😀

Efectul psihologic al deszăpezirii este evident. Dar nu pot să subliniez, după ce coşmarul nămeţilor din faţa casei s-a sfârşit, că lucrurile ar sta altfel, dacă lumea ar înţelege că deszăpezirea asta s-ar realiza mai uşor şi mai repede, dacă toţi cei care pot (nu bătrânii, să fim bine înţeleşi!) ar pune mâna pe lopată şi ar ajuta autorităţile. Dacă azi mă pot lăuda cu un trotuar curat ca-n palmă, este mai ales pentru că tata şi soţul au muncit cot la cot cu cei de pe maşini. Nu am văzut pe nimeni altcineva făcând aşa ceva. De la blocul de alături nu a ieşit nimeni la lopată; la fel, nici vecinii care stau gard în gard cu noi. La el, nămeţii sunt cât gardul şi în curte, şi în stradă. Chiar mă gândeam, ieri, că s-ar putea să creadă că am avut pile la primărie (pentru că lucrez la ziar), de mi-au luat numai mie zăpada din poartă 😆 , dar e treaba lui!

Azi, e soare şi frumos. Prima zi de iarnă care îmi place. Nu mai am zăpadă pe stradă. M-am întors, un pic, la normalitate! 🙂

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s