Mămăliga românească nu va exploda

Nu aţi obosit? Adică nu v-au obosit evenimetele ultimelor zile? Pe mine, foarte mult.

Iniţial, m-am bucurat când lumea a ieşit în stradă ca să-l apere pe Arafat. Am zis: „Uite, domle, ce înseamnă să faci ceva pentru omul de rând. E primul care te susţine la necaz!”. Ulterior, Arafat s-a reîntors la munca lui (şi nu se poate spune că asta nu se datorează vocii străzii), însă oamenii tot în stradă au rămas. Protestele şi-au extins aria revendicărilor. S-a ajuns la „Jos Băsescu şi Boc!” şi asta pe bună dreptate, pentru că aceştia sunt „artizanii” vieţii de austeritate pe care o duc, azi, românii.

Sunt opt zile de când lumea iese în stradă pentru a-şi strga nemulţumirile. După 20 de ani, românul, impins de foame şi sărăcie, a prins curaj pentru a contesta regimul politic. Dar ceva lipseşte pentru ca aceste prosteste să-şi atingă scopul.

La început, chiar speram ca Generaţia Facebook să fie noua generaţie de revoluţionari români. Poate că aş fi ieşit şi eu în stradă ca să-mi cer dreptul la o viaţă decentă. Dar, cu fiecare zi care trece, nu pot să nu observ că protestele nu mai sunt 100% ale celor care le-a ajuns cuţitul la os, ci ale celor care acum simt că e momentul să acceadă la putere prin alegeri anticipate. Mitingurile nu mai sunt spontane, născute din nemulţumirile maselor, deşi tocmai aceste nemulţumiri sunt strigate în gura mare. Încep să scoată nasul în public cei care se cred şi se vor noii lideri ai românilor, să rostească discursuri în care nu promit nimic, în care cer doar demisii şi ameninţă cu judecata dreaptă a celor care, acum, au pus ţara pe chituci.

În acest timp, Băsescu tace. Indieferent ce se întâmplă şi se discută în spatele uşilor bine închise, Băsescu tace. Probabil, asta va continua să facă şi în perioada următoare, iar dacă va vorbi, sunt sigură că îşi va pregăti bine discursul. Dar nu-şi va da demisia! Nici el, nici parlamentarii care se bat acum cu pumnul în piept că anticipatele sunt cea mai bună soluţie să scoată ţara din criză. E prea bine acolo, în fotoliul moale, unde poţi dormi liniştit în timpul programului de lucru, unde poţi răsfoi în voie reviste porno sau poţi vota la 10 mâini legi al căror conţinut ţi-e, de multe ori, la fel de necunoscut ca limba chineză. E prea frumos să ai maşină de serviciu la scară, să mănânci bine, la preţ redus, la restaurantul Parlamentului, să stai în hotel de 5 stele, să mergi în străinătate pe banii statului. Cine ar renunţa la toate astea de dragul „ciumpalacilor” care urlă acum în stradă? Dar dă bine la imagine şi, mai târziu, în campania electorală, să ieşi acum în faţa lor şi să le spui… nimic. Bineîneţeles că, la un moment dat, le vei spune că nu ţi-ai dat demisia din Parlament pentru că ai vrut ca, de acolo, să lupţi pentru drepturile lor, că nimeni nu ar fi putut s-o facă mai bine din altă parte. Şi, uite-aşa, îţi vei încheia mandatul la termen, fără probleme.

Deja am obosit din cauza protestelor care încep zilnic, la aceeaşi oră. De discuţiile interminabile şi fără substanţă de la televiziunile unde, mai nou, lideri de opinie sunt cântăreţi şi actori care nu prea mai apar pe scenă, dar îşi dau cu părerea despre starea naţiunii. De huligani care se cred revoluţionari şi devastează tot ce întâlnesc în cale. De jandarmi care şi-au depăşit responsabilităţile şi împart, cu generozitate, bastoane, picioare şi pumni în gură la cine s-a nimerit.

Rămân la părerea că mămăliga românească nu va exploda. Ca să se întâmple asta, e nevoie de un singur lucru: de UNITATE! Când şi ultimul român, din ultimul cătun, va crede că aşa nu se mai poate şi va ieşi în faţă pentru a-şi cere drepturile şi va curăţi clasa politică de lichele, îmbuibaţi şi corupţi, punând stampila corect pe buletinul de vot şi nu botul la pomeni electorale insignifiante, atunci, da, se va schimba ceva.

În ultimele zile, mi se pare că asist la un spectacol trist, în care actorii nu sunt ascultaţi. Mai mult, sunt folosiţi, umiliţi şi, mai ales, ignoraţi. Mi-e milă de pensionarii, studenţii, de toţi ceilalţi care înfruntă frigul pentru a protesta ore în şir, dar mi-e şi silă de cei care, mai ales pentru că i-am votat, sunt surzi la vocea străzii. Şi mai trist e că nu li se poate întâmpla nimic, pentru că au avut grijă să se asigure că pot controla tot. Că au cu ce să ne readucă la tăcere. Că au cu ce şi cum să ne cumpere, atunci când au nevoie. Trist e că nu sunt mai deştepţi decât noi, ci doar mai şmecheri. Au întotdeauna ţinte pe care şi le ating cu orice mijloace, au privilegii la care nu ar renunţa pentru nimeni. Şi nu-i costă nimic să ne promită binele pe care îl au ei. Pentru că ştiu că ne hrănim cu vise.

Dacă nici acum nu vom înţelege, cu toţii, că unica soluţie nu este încă o revoluţie, ci să ştim să ne folosim adevărata putere pe care o avem o dată la patru ani, ne merităm din plin soarta. Iar ieşirile în stradă nu ne vor folosi, niciodată, la nimic.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s