Revoluţie?!

Văd că unii au început să compare protestele din aceste zile din Bucureşti şi din marile oraşe ale României cu ceea ce se întâmpla în decembrie 1989, în aceleaşi locuri. Daţi-mi voie să spun că eu nu cred că asta e încă o revoluţie, deşi nu-s nici pe departe fanul actualei puteri. Nu cred că evenimentele de acum vor duce la demisia lui Băsescu şi nici a Guvernului Boc. Iar dacă, printr-o minune, acest lucru s-ar întâmpla, ţara va fi aruncată într-un haos din care cu greu vom ieşi. Cine va veni la conducerea ţării îşi va regla, mai întâi, conturile cu adversarii şi îşi va instala în funcţii oamenii proprii. De abia după aceea se va scărpina după ureche, gândindu-se ce ar mai putea face şi pentru noi.

Nu cred în minuni apărute din proteste de stradă. Nici Revoluţia din Decembrie 1989 nu a fost o minune, ştim deja cu toţii asta. Atunci, am avut sprijinul străinătăţii. Acum, Europa e mult prea ocupată cu problemele ei ca să-şi mai arunce ochii şi-n ograda noastră.  Suntem nevoiţi să ne descurcăm singuri. Întrebarea e: suntem în stare s-o facem? Cei 22 de ani care au trecut din Decembrie 89 ne-au maturizat într-atât să ne putem lua soarta în propriile mâini? Ultimele alegeri au dovedit că marea majoritate a românilor au pus din nou botul la găleţile electorale, deci n-a fost nimic nou sub soare. Dacă mâine ne-am trezi fără Băsescu şi Boc şi am fi nevoiţi să mergem la vot, câţi dintre noi n-ar mai accepta pomenile electorale?

Se vorbeşte despre revoluţie, dar nu şi despre ceea ce înseamnă ea, adică, schimbare radicală. Crede cu adevărat cineva că, până nu vor dispărea din prim-planul politic liderii pe care-i tot vedem din 1989 încoace, se va schimba ceva în România? În 22 de ani s-au perindat la putere cam toţi cei care puteau s-o facă. Iar când n-au mai fost la putere, au fost în opoziţie. Fiecare şi-a consolidat propriile-i privilegii, în timp ce restul lumii a sărăcit.

Se simte nevoia de modele demne de urmat, de lideri fără un trecut pătat şi care au făcut ceva pentru societate. De aceea, nu m-a mirat că oamenii s-au solidarizat cu Raed Arafat. Dar ceea ce s-a întâmplat după aceea a avut prea puţină legătură cu el.

Manifestaţiile din aceste zile sunt doar barometrul stării de spirit a românilor care s-au săturat să fie cobaii actualei puteri şi singurul lucru bun este că, în sfârşit, lumea şi-a învins teama de a-şi striga cu voce tare nemulţumirile. Dar de aici şi până la o nouă revoluţie este o cale lungă. Nu imposibil de urmat. Totul e ca, măcar în ceasul al 12-lea, românii să fie uniţi şi raţionali. Scânteia a fost aprinsă deja. De fiecare depinde, acum, dacă flacăra va arde cu folos, ori se va stinge. Şi dacă protestele de acum pot conduce, în sfârşit, către o adevărată revoluţie.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s