Trei ani

Azi se împlinesc trei ani de când am spus „Da!” la Starea Civilă. N-am văzut momentul ca pe un nou început, ci ca pe o continuare, firească, a unei relaţii care începuse cu alţi trei ani şi jumătate în urmă. Nu ne-am dorit neapărat actul care să ne unească mai mult decât eram. Am schimbat doar statutul social (eram, oficial, soţ şi soţie). În rest, totul a rămas exact la fel. Mai puţin numele meu, cel din buletin şi din paşaport 🙂

N-am planificat nimic. Ne-am hotărât s-o facem, am depus actele şi am zis că ne-om duce la Starea Civilă exact când ne-or spune cei de acolo. S-a întâmplat să fie la „zi mare”: Sfinţii Mihail şi Gavril (deci, avem şi îngeri păzitori 🙂 ). A fost o zi frumoasă şi nu foarte rece, de toamnă. Singura dorinţă a mea a fost să nu plouă. Şi aşa a fost. Deci, iar pot să spun că Dumnezeu m-a iubit.

Am plecat de acasă cu trei ore înainte de cununia care s-a oficiat în oraşul natal al soţului (acolo am vrut eu să mă mărit), cu maşina fostului său coleg de serviciu şi al iubitei lui, care ne-au fost şi martori. A, şi cu tata (mama nu a putut veni din Italia…).  La Starea Civilă n-am avut alai: doar socrii, tata, martorii şi câţiva amici de-ai soţului (prietena mea de atunci nu a onorat invitaţia din cauza unei probleme de sănătate). Am mers, cu toţii, acasă la mama soacră, am stat la masă, am dansat puţin, ne-am distrat, iar seara am fost înapoi, acasă (la 80 de kilometri distranţă de locul fericitului eveniment).

Până am adormit, ne-am uitat la filmarea şi pozele făcute de martorii noştri la cununie, am admirat florile pe care le-am primit după ce am semnat ca tineri însurăţei şi m-am amuzat repetând noul nume pe care de abia aşteptam să-l port.

A fost simplu, fără fast, fără mari cheltuieli… exact cum am vrut: cel mai frumos moment din viaţa noastră. Şi, dacă s-a putea repeta, aş vrea să fie exact la fel!

PS: Iar aceasta e una din melodiile noastre (că mai suntem şi romantici… din când în când 🙂 ).

4 gânduri despre “Trei ani

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s