O despărţire pe care n-o voi accepta uşor

O întâmplare petrecută de ieri m-a făcut să înţeleg (şi nu e prima oară) că nu voi accepta uşor momentul în care părinţii mei vor părăsi această lume. Deşi, în această vară, am reuşit să trec peste moartea socrului (probabil, m-a ajutat foarte mult şi faptul că totul s-a petrecut pe neaşteptate şi nici nu l-am văzut, astfel încât mi-l voi aminti aşa cum l-am cunoscut), mi-am dat seama că, în cazul părinţilor va fi mult mai greu, chiar dacă accept ideea că nimeni nu trăieşte veşnic şi că, mai devreme sau mai târziu, rând pe rând, vom părăsi lumea asta.

Vineri spre sâmbătă, tata s-a simţit rău şi numai ieri, la prânz, am aflat asta. Mi-am dat seama că nu e ok, în momentul în care, după ce a venit din oraş, în jur de 10.00 dimineaţa, în loc să-şi reia tabieturile, s-a culcat. În iulie, după ce, tot aşa, într-o dimineaţă, şi mie îmi fusese foarte rău, cu senzaţii de sufocare, dureri mari la inimă, mi-a povestit că avusese şi el aproximativ aceelaşi simptome, dar că nu a intrat în panică şi că s-a aşezat în pat pentru câteva ore. Ieri, amintindu-mi de discuţia asta, m-am temut ca episodul să nu se fi repetat, dar cum l-am văzut dormind liniştit (cel puţin, asta fusese senzaţia mea), m-am liniştit puţin. Starea asta a durat, însă, până s-a trezit şi a început să-şi pregătească masa de prânz. Am crezut că totul va reintra în normal, însă, după vreo jumătate de oră, l-am văzut, din nou, în pat, iar de mâncare de abia se atinsese.

L-am întrebat ce a păţit şi mi-a povestit că, înainte cu o seară, contrar indicaţiilor medicului de specialitate, care i-a recomandat să nu mai mănânce nimic după ora 7.00 seara (tata e diagnosticat, de 11 ani, cu diabet zaharat de tip II), a mâncat un covrig şi că, imediat după asta, s-a simţit balonat şi nu a putut dormi toată noaptea. În zori, după ce şi-a luat pastilele prescrise de medic, la nici 5 minute, le-a vomitat, cu tot cu ceai. Când a ieşit în oraş s-a simţit slăbit, dar nu a considerat că trebuie să meargă la spital. În schimb, când a ajuns acasă, a simţit nevoia de a se aşeza în pat.

Deşi, la un moment dat, credea că totul e ok, a vomitat şi mâncarea din care gustase la prânz. Fiind de faţă, m-am speriat, dar nu i-am arătat, însă am insistat să-şi măsoare tensiunea (avem aparat electronic în casă) şi glicemia. M-am îngrijorat şi mai tare când am constatat că avea tensiunea normală, dar glicemia peste 200, în condiţiile în care era nemâncat şi nu mai luase nici pastile. Am insistat să mergem la spital, apoi să vorbim cu medicul de familie, am sunat-o pe mama (care e, încă, la Roma), care m-a sfătuit să vorbesc numai eu cu doctorul, dacă tata refuză şi uite-aşa am ţinut-o vreo oră şi ceva.

Când tata a acceptat să-l sune pe medicul lui de familie, acesta nu a răspuns la telefonul fix, iar mobilul era închis (ulterior, am aflat că nu e în localitate, nici în ţară, chiar). Nici cu celălalt medic de familie din oraş, al cărui număr de mobil l-am obţinut de la prietena mea, nu a avut prea mult noroc. La el, telefonul a sunat, dar nu a răspuns nimeni. Noroc cu sora mamei, fost cadru sanitar, acum la pensie, pe care tata a găsit-o la telefon. După ce l-a ascultat, ea a spus că, mai mult ca sigur, tata suferise vreo indigestie şi i-a indicat şi ce medicamente poate să ia, ca să-şi revină. Cu moralul mult ridicat, mi-am trimis soţul la farmacie, iar tata a început imediat tratamentul. În plus, tot la recomandarea mătuşii, i-am dat să mănânce o felie de pâine prăjită cu lapte bătut. Precaut, tata s-a culcat devreme, înainte de orele 21.00, dar vreau să vă spun că tot nu m-am liniştit.

Toată noaptea am stat cu grijă, când adormeam visam urât, iar când mă trezeam, îmi trecea prin minte tot felul de scenarii tâmpite. De trei ori, m-am ridicat din pat şi am trecut pe la el, prin cameră, să văd în ce stare e tata. A doua oară, m-a îngrijorat din cauză că, şi la 4.00 diminaţa, era exact în aceeaşi poziţie în care îl văzusem de la 9.00 seara. M-am aplecat să văd dacă respiră şi, cum nu simţeam nimic, i-am pus mâna pe frunte. Atunci, tata a deschis ochii şi m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am spus că, nimic, dar m-am liniştit pe loc. La 6.00, când iar m-am dus să-l văd era deja treaz, deşi nu se ridicase din pat.

M-am dus înapoi, în camera mea, cu un imens sentiment de uşurare dar, în acelaşi timp, mi-am dat seama că, deşi, practic, mă panicasem degeaba, în cazul în care tata nu ar fi avut o indigestie (nici acum nu sunt sigură că numai asta a fost, pentru că el are mare grijă ce mănâncă, totul e proaspăt etc) şi lucrurile ar fi evoluat în sens negativ, nu cred că le-aş fi făcut faţă. În acelaşi timp, am realizat că nu voi accepta nici să mă dau bătută în faţa bolii, oricare ar fi şi cum s-ar numi ea,  dar nici despărţirea de părinţi, mai ales în aceste condiţii.

În timpul nopţii, când îmi imaginam acele scenarii tâmpite despre care scriam mai devreme, aveam reacţii interioare care mă speriau mai mult decât scenariile în sine. Oricât încercam să mă conving că, la un moment dat, voi trece şi printr-o astfel de situaţie, că e firesc să mă împac de pe acum cu gândul ăsta, o parte din mine a refuzat tot timpul acest lucru. Cu alte câteva nopţi înainte, visasem că mă despărţisem de mama dar nici ideea asta n-o acceptam, pentru că, în vis, refuzam s-o văd în clipa din urmă.

Oricât de imperfecţi ar fi, îi prefer aşa şi cât mai mult în viaţă decât… altfel. Ştiu că nu-s singura de pe planetă care gândeşte aşa şi nu spun că gândesc bine, dar aşa simt eu! Cred că părinţii sunt singurii care, oricâte greşeli fac, ne susţin în tot ceea ce facem şi ne iubesc fără a ne cere nimic în schimb. Tot noi suntem cei care, mereu, vrem mai mult. Inclusiv să nu ne părăsească niciodată.

Anunțuri

Un gând despre “O despărţire pe care n-o voi accepta uşor

  1. Cunosc sentimentul si te inteleg perfect. Am trecut si trec prin aceleasi trairi cu parintii mei. Nu cred ca exista acceptare. Iti doresc multa putere!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s