Importanţa informaţiei

În perioada asta, mi-am dat seama cât de importantă poate fi o informaţie. Evident, ştiam lucrul ăsta mai ales de când redactez ştiri, însă de abia acum am înţeles că, dacă pentru mine o informaţie nu contează, asta nu înseamnă că pentru altcineva nu prezintă un interes major. Mi-aduc aminte că, acum vreun an, chiar m-am contrazis cu şefa mea pe tema asta, când mi-a reproşat că nu am scris despre o chestie despre care nu crezusem de interes, doar pentru că era de notorietate în oraşul meu. „Dragă, ziarul nostru apare şi se citeşte în tot judeţul, nu numai unde eşti tu corespondent local!”, mi-a argumentat ea dar, bineînţeles, eu tot la ideea mea am rămas 😆

Ei, bine, a venit vremea să-i dau dreptate. V-am spus, mai demult, că nu sunt o persoană empatică, eu nu prea sunt în stare să înţeleg un om decât dacă, anterior, am trecut şi eu prin situaţia lui. Mai mult ca sigur, mi-am atras multe antipatii din cauza unei astfel de gândiri, dar asta sunt eu!

Săptămâna trecută, trupa de teatru de la noi a reprezentat oraşul la un festival-concurs de profil. Aveam programul manifestării, ştiam cum se va desfăşura pe zile şi ore. Dar vroiam să găsesc acest eveniment reflectat în presa locală, mi se părea normal să fie aşa. Am fost neplăcut suprinsă când am văzut că ziarul cel mai important din judeţul respectiv a dedicat un spaţiu respectivului festival doar în ziua deschiderii acestuia, cu un articol de genul: „Astăzi va începe…”. Ulterior, nimic! Vineri seară, cu laptopu-n braţe, am trecut la Google-it, am zis că e imposibil să nu fi scris şi altcineva ceva. Mă credeţi? Cele mai importante informaţii le-am găsit pe… un blog, apoi pe You Tube! Nu era neapărat ceea ce-mi doream, dar ce m-a bucurat a fost faptul că, atât în articol, cât şi în filmările respective, i-am descoperit şi pe „ai mei”. La fel s-a întâmplat şi în ceea ce priveşte festivitatea de premiere. Deşi aceasta fusese vineri seară, sâmbătă dimineaţă acelaşi ziar local important nu avea nici măcar o ştire de genul „Aseară, s-au acordat premiile la… Amănunte în ediţia următoare…”. Pentru că, de cele mai multe ori, la mine la ziar aşa se procedează. Ca să nu mai spun că fiecare moment al unei manifestări importante are la dispoziţie cel puţin un spaţiu de 2.000 de caractere plus fotografii, ca să afle tot omul ce s-a întâmplat.

Norocul meu a fost că am o relaţie foarte bună cu regizorul trupei noastre de teatru, pe care o susţin de la prima apariţie pe scenă (sunt un fel de fan, dacă vreţi să-mi spuneţi aşa), astfel că, în seara premierii, mi-a trimis un sms prin care mă anunţa că are veşti bune, despre care vom discuta azi, când se va întoarce acasă, odată cu trupa. Eu, drac împieliţat, care nu se mulţumeşte cu ce primeşte, dacă nu e ceea ce doreşte, m-am apucat, ieri dimineaţă, să caut informaţii pe acelaşi blog de care vă povesteam. Şi am aflat! Din nou! Totuşi, ulterior, regizorul m-a lămurit că acelea sunt doar premiile mari (podiumul) şi că ai noştri, inclusiv trupa, se întorc acasă cu menţiuni. Bineînţeles, am dat vestea tuturor, pe Facebook, pentru că ştiam că sunt şi alţii care nu numai că îmi citesc postările, ci îi şi interesează ce se întâmplă cu cei din oraş (dacă nu le mai spun şi eu asta, atunci … cine? 😆 ).

Pentru mine, întâmplarea asta a fost o lecţie pe care sper să mi-o însuşesc pe viitor. Asta, şi după ce am scris despre ce se vinde şi ce nu în media (deşi, 99% îmi păstrez părerile expuse în acel post). Eu pot să cred că o anumită ştire nu mă interesează dar, pentru alţii, aceeaşi ştire are importanţă, indiferent la ce se referă ea, de la majorarea preţului la gaze la cearta dintre două ţaţe dintr-un bloc de la periferie. Oamenii au standarde diferite de viaţă, nu au aceleaşi repere şi principii, nu se raportează la acelaşi sistem de valori. Aşa e de când lumea: ce nu mă interesează pe mine, nu înseamnă că nu-l interesează pe altul. Probabil, aşa or fi gândit şi cei din oraşul în care a fost concursul de teatru: „Mare lucru, lasă că scriem la început şi când se termină, că se mai întâmplă şi altele între timp!”. Uite că n-a fost chiar aşa. Eu chiar am vrut să aflu informaţia aceea, şi nu ca reporter, ci ca om. Vroiam să aflu ce a făcut trupa oraşului la festival. Şi nici măcar în ziua de după premiere, ziarul local nu avea o asemenea ştire pe care am găsit-o… pe un blog. Sau pe You Tube. Şi asta, mi-a dat idei 💡 Dar până le voi pune în practică, voi fi mai atentă la nevoile cititorilor şi… la sfaturile şefilor. Sincer, nu credeam că voi recunoaşte vreodată asta, dar ştiu că veţi păstra secretul 😈

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s