Mai vinde sexul?

Înainte de 1990, eram nişte pudici. Nu vorbeam despre sex decât în cercuri private, cu oameni în faţa cărora ne permiteam acest lucru, revistele  „deocheate” şi casetele video cu filme pentru adulţi erau distrubuite pe sub mână, numai de către cei care veneau sau aveau amici şi cunoştinţe în Vest, iar orice scenă erotică din filmele care rulau la cinematograf sau mai scăpau la TV era cenzurată de „cerberii” care vegheau la respectarea moralităţii.

Imediat după Revoluţie, odată cu „democraţia”, mai mult sau mai puţin originală, a explodat şi piaţa media. Vă mai amintiţi? Pe toate tarabele, odată cu ziarele pe care le cumpăram cu teancul, au apărut şi revistele cu ţâţe, funduri şi păsărici goale. Tributari trecutului, la început le priveam cu coada ochiului şi aproape că pretindeam că nici nu le-am văzut. Dar, când nu ne observa nimeni, ne repezeam să le cumpărăm pentru ca, mai târziu, să le citim cap-coadă, acasă.

Apoi, am vrut să dovedim că ne-am… emancipat şi am scos primele producţii cinemtografice în care, la fiecare trei replici apărea câte un nud.

Între timp, totul a intrat în „normalul” care, până în Decembrie 1989, fusese anormal pentru noi. Acum, nu mai există ziar sau post de televiziune care să nu ne prezinte toate… elementele anatomice ale unui VIP (sau nu). Toate (pseudo) actriţele, cântăreţele sau asistentele TV pozează în Playboy, FHM, Hustler şi se afişează cu … „dânsa” goală în cluburi, ca să nu mai spun de videoclipurile care, mai nou, nu mai au nicio poveste sau scenariu, toate sunt aproape porno!

M-am plictisit să descopăr, pe prima pagină a ziarelor imagini cu femei mai mult sau mai puţin goale, în poziţii care mai de care… capră (sic!) sau articole despre sex. Mereu aud aceeaşi şi aceeaşi explicaţie: „Asta se vinde!”. Oare?

Ziarul la care lucrez (cotidian de informaţii, de altfel!), a avut, numai anul ăsta, vreo doua-trei articole de primă pagină legate de sex. Deşi nu le-am scris eu (ar fi fost culmea 😆 ), am primit o groază de observaţii, de la cititori proveniţi din diferite medii sociale, de la funcţionari publici şi profesori, la pensionari. „Cum puteţi da aşa ceva?”, „V-aţi transformat în ziar de scandal?”, „Ce exemplu daţi voi unui copil care vă citeşte?” şi aşa mai departe. Bineînţeles, le-am spus că eu sunt doar un corespondent local, că nu am nicio treabă cu politica redacţională, că nu eu sunt în măsură să explic de ce a fost nevoie de acele articole de deschidere, dar că, probabil, asta se vinde. La un moment dat, a venit şi replica: „UNDE? ŞI CUI?”. Oamenii au insistat să le transmit şefilor să interzică aşa ceva de la publicare, pentru că „ne facem de râs”. La un moment dat, cineva (oarecum sonat, dar atunci i-am dat dreptate), mi-a cerut numărul de telefon al redacţiei pentru a suna el însuşi acolo şi de a reclama un articol pe care elevii lui de clasa a IV-a l-ar fi citit în ziua respectivă. „Păi dacă dumneavoastră, în ziar, le vorbiţi despre sexul în grup şi ziarul nu e cu bulină, ca filmele pentru adulţi, ce exemplu pentru viaţă le daţi?”, m-a întrebat el. Am ridicat din umeri. Ce să-i fi răspuns? Asta se vinde?

După 22 de ani , suntem în cealaltă extremă. Totul duce, inevitabil, spre sex. Totul e sex. Orice imagine este sau sugerează sex. Veşnic, aceeaşi explicaţie: „Asta cere publicul, asta se vinde! „.

Chiar avem un public atât de limitat intelectual? Refuz să cred! Să nu fi evoluat deloc în două decenii? Să se fi tâmpit atât de mult, din cauza problemelor zilnice, încât să nu-şi mai dorească nimic altceva decât funduri goale şi sâni mai mult sau mai puţin siliconaţi pe prima pagină sau în prime-time? Să citească şi să audă numai ştiri despre violuri, orgii sexuale şi aşa mai departe? Sau să servească, odată cu cafeaua de dimineaţă, amănute picante despre viaţa intimă a celebrităţilor?

De cele mai multe ori, publicul se mulţumeşte cu ceea ce i se dă. Iar când ajunge la saturaţie, nu mai cumpără revista, ziarul sau schimbă canalul tv. Publicul e oglinda ziarului/emisiunilor/filmelor. Cu cât standardele sunt mai ridicate, cu atât cerinţele publicului vor fi mai mari. Dacă tu, ziarist, îi serveşti cititorului sex pe pâine, zilnic şi la orice oră, nu te aştepta să fii citit de intelectuali. Şi să nu te întrebi de ce eşti subiect de miştouri, bârfe şi pamflet în rândul colegilor bloggeri cum, din păcate, s-a întâmplat cu ambele mele colege care, întâmplător/nu, obigatoriu/nu au scris nişte artcole de care şi mie mi-a fost ruşine când le-am citit. Aş vrea să cred că a fost vorba despre aceeaşi justificare, „asta se cere”, aş vrea să cred că, într-adevăr, tirajele din zilele respective au avut vânzări spectaculoase. Şi că astfel de articole nu se vor mai regăsi, curând, în ziarul nostru!

Pentru că, sincer, eu nu mai sunt aşa convinsă că sexul mai vinde atât de mult. Iar dacă, totuşi,  se mai întâmplă asta, nivelul celor care vând şi, respectiv, acceptă un astfel de troc, e zero!

Acesta e motivul pentru care am început să ocolesc astfel de subiecte. Pentru fiecare site există butonul X, iar pe fiecare telecomandă, butoane pentru n canale. Apoi, există o carte bună, o melodie frumoasă, un film de calitate, o plimbare în parc şi lista ar putea continua. Dar fără sex. Decât doar cel… conjugal. Dar nici el nu e sex. E… dragoste 😆 .

Un gând despre “Mai vinde sexul?

  1. Pingback: Importanţa informaţiei | Niciodată Singură

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s