Nervi

Se putea fără ei? Evident, nu!

După două zile de muncă sau, mai corect spus, în cea de-a doua zi de muncă după concediu, aproape că mi-a venit să-mi pun ştreangul de gât. Mi-am pierdut aproape două ore „investigând” o bătăie dintre doi tâmpiţi, care naiba ştie de la ce s-au luat şi unul a ajuns să-i dea cu toporul în cap celuilalt. Dar, dacă asta mi s-a cerut, asta am făcut! Partea care m-a scos din sărite nu a avut legătură cu faptul că nu l-am găsit nicăieri pe agresor, ca să-l întreb de ce a făcut ce a făcut, ci aceea că ăl de-a reclamat nu era victima, ci cumnatul ei, iar ăsta, după ce s-a întrecut pe sine în aberaţii (tipic pentru cei de teapa lui, care cred că, dacă au de-a face cu presa, sunt Dumnezeu pe pământ), la sfârşit mi-a mai zis că n-are chef să-i apară numele nicăieri. Mai lipsea să-mi mai zică şi cum să scriu, ca să-i trântesc nişte înjurături cu trimiteri la origini 😆

Nu mai spun că nici la poliţia din satul cu pricina (uitasem să spun că bătaia aia s-a consumat acum două nopţi, într-un sat aflat la vreo 10 kilometri de oraş) nu am găsit pe nimeni pentru un punct de vedere şi că am sunat la ei toată după-amiaza, iar de fiecare dată mi-a intrat tonul de fax. S-a iscat mare tătăboi când s-a anunţat desfiinţarea posturilor de poliţie comunale, dar în unele locuri, cum e şi ăsta de care vă spun, chiar bine le face. Dacă tot nu stă nimeni acolo şi lacătul e cât uşa, la ce bun să mai existe?

În fine, când să spun că mi-am terminat ziua de lucru, normal, alt telefon. Să mă interesez de nu ştiu ce chestii, legate tot de poliţie. Evident, comandantul m-a dat pe mâna biroului de presă al IJP, dar cu ăia de acolo vorbiseră cei din redacţie, aşa că am lăsat-o moartă. Mă disperă chestia asta, cu purtătorul de cuvânt. Un mod de a pasa responsabilităţile de colo-colo, când nimeni nu are curajul să-şi asume curajul de a confirma nişte informaţii.

Pe la 6 şi ceva, am ajuns şi eu în bucătărie,  mânată mai ales de sentimentul de vinovăţie că mi-am lăsat soţul fără mâncare aproape toată ziua. Când am terminat, nici n-am mai avut chef de mâncat, am preferat un castron de pepene roşu. Clar, voi face naveta la baie în noaptea asta!

Ce mi-a bucurat, totuşi, ziua a fost faptul că iar am stat de vorbă, pe Facebook (pagina personală, cu cea care apare aici, care e dedicată exclusiv amicilor de pe blog), cu foştii colegi de liceu. Se conturează o întâlnire, la toamnă, încă nu am stabilit data însă, cei care am format pe vremea aceea o gaşcă, vrem să ne revedem şi să punem de-o petrecere. Cea mai recentă a fost la mijlocul lui iulie, când taaaaare frumos a mai fost 🙂

Nu în ultimul rând, acum o oră m-a sunat şi fosta mea prietenă din liceu, stabilită de vreo 14 ani, în Grecia. Ei, asta da surpriză! Îşi face şi ea cont pe Facebook, deşi a recunoscut că nu are timp să stea pe net. Ne-a înnebunit Facebook-ul ăsta şi pe noi, la bătrâneţe, nu? 😆

Mâine, o iau de la capăt, dar sper să fie mai bine decât azi. Nu de alta, dar alt concediu, prea curând, nu e posibil! Deşi, bine a mai fost în vacanţă 🙂

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s