În aşteptarea… iepuraşului :)

Noul videoclip al cântăreţei Andreea Bălan, „Like A Bunny”, va fi lansat, în această după-amiază, pe pagina de Facebook a artistei. De mai bine de o oră şi jumătate, de când reprezentantul PR-ului interpretei a anunţat începerea încărcării clipului pe canalul You Tube, fanii Andreei nu-şi ascund nerăbdarea de a-l viziona cât mai repede. Se pare, însă, că … iepuraşul se lasă aşteptat, motiv pentru care aceştia au pus întârzierea pe viteza prea mică a conexiunii la Internet de care dispune staff-ul Andreei (care, deocamdată… tace 😆 ).

Update: Şi, iată, clipul:

PS: Mie nu-mi place. Adică Andreea mi-e simpatică, şi nu de ieri, de azi, ci de când era jumătatea blondă din Andre (niciodată n-am putut s-o suport pe Andreea Antonescu, mi se părea  infatuată, extrem de rea, mereu dornică să-şi eclipsesze colega de trupă; bine că a lăsat-o mai uşor cu muzica… măcar până îi mai creşte fetiţa). Şi îmi plac şi o parte din melodiile ei. Mai puţin asta. Sună a manea. Sau mi se pare? Iar clipul… puteam să jur că e la fel de slab ca şi piesa. A fost promovată excesiv peste tot, iar videoclipul s-a lăsat prea mult aşteptat. Cu riscul de a-i supăra fanii, voi spune că tre să fii retardat sau onanist să spui că videoclipul este un „boom!”. Este un mare fâs. Faptul că vezi nişte fătuci numai bune de… dând din fund şi mişcându-se lasciv, în mare şi pe nisip, nu înseamnă că ai descoperit Paradisul! Şi, la drept vorbind, sunt fete care arată muuuult mai bine decât dansatoarele domnişoarei Bălan. Care şi ea, la rându-i, s-a mai rotunjit, pe ici, pe colo, inclusiv pe la sâni. Dar ,cică anticoncepţionalele ar fi de vină 😆

Şi nu ştiu de ce trebuia să filmeze în Creta toată nebunia asta. Păcat! La banii ei, putea scoate ceva mai bun! Acum, asta e!

23 august

Am văzut azi, în unele publicaţii online sau pe Facebook, un filmuleţ din epoca de tristă amintire aur despre 23 august care, până în 1989, era Ziua Naţională a României. Nu înţeleg de ce trebuie să păstrăm vie memoria acelor manifestaţii închinate cultului personalităţii dictatorului? Este atât de amuzant? Există zeci de mărturii ale participanţilor la aceste evenimente în care explicau cum se făceau repetiţiţiile şi ce probleme aveau dacă greşeau!

Mai ţineţi minte sau aţi avut curiozitatea să aflaţi ce spunea istoria pe care o învăţau elevii pe vremea lui Ceauşescu, despre 23 August 1944 şi ce se întâmplase, de fapt, atunci? Dacă nu, vă recomand un articol pe care îl găsiţi aici.

Pentru mine, 23 august a reprezentat, în fiecare vară, data la care, în copilărie, plecam împreună cu părinţii la mare. Acolo stăteam fix o săptămână (eram găzduiţi de o soră a mamei), timp în care nu ploua niciodată, astfel că aveam norocul să revin acasă foarte bronzată (fără să mi se ia, după aceea, n-şpe mii de straturi de piele).

În rest… nimic. N-am participat şi n-am fost chemată la nicio paradă comunistă, iar singurul meu stres era să reţin exact ce scria în cartea de istorie despre semnificaţia zilei de 23 August: „Revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă”.

Vedeţi? Nici acum nu am uitat! 😆

Almost (un)real…

V-am mai spus că, atunci când nu e Puiul meu acasă, adorm foarte greu şi mă trezesc de câteva ori până dimineaţă. Cam aşa s-a întâmplat şi de data asta. Aseară am tras de mine, deşi aproape că mi se închideau ochii de somn, ca să adorm, că trecuse deja de 11 noaptea şi nu mai era nici naiba pe FB la ora aia, dar parcă tot nu vroiam să sting veioza şi să închid televizorul. Ca să fac, totuşi, un compromis cu mine însămi, am stins lumina, am lăsat televizorul deschis pe Antena 3, că tocmai începuse emisiunea lui Mircea Badea, însă m-am instalat confortabil între perne, alegând să-l ascult cu ochii închişi. Nu ştiu când m-a furat somnul, am dormit, însă, mai bine de o oră, căci m-am trezit în jur de 0.30 şi televizorul era închis (e setat să se închidă automat la miezul nopţii).

M-am trezit de câteva ori, dar spre norocul meu, am reuşit să adorm, de fiecare dată, aproape imediat. Pe la 5, m-a trezit mâţişoara mea scumpă, care scormonea prin litiera cu nisip, aşa că m-am dat jos din pat, i-am curăţat-o şi m-am băgat înapoi în aşternut.

Ultimul somn, care a durat până la 8 fix (ce chestie! 🙂  )a avut în el şi un vis, în care personajul principal a fost un tip de care eram fooooooooooarte îndrăgostită în liceu. A fost ceva platonic, deşi toată lumea ştia, la vremea respectivă, ce simţeam pentru acel băiat care se intersecta, destul de des, cu anturajul meu (tipul de care spun era cu doi ani mai mare). Cred că, până la Puiul meu, care a fost şi va rămâne „cel mai şi cel mai…”, băiatul pe care am deschis ochii când încă nu împlinisem 16 ani va rămâne cea mai mare iubire din adolescenţă. Eram atât de îndrăgostită, încât făceam orice doar ca să-l văd, indiferent pentru cât timp, un minut sau o jumătate de oră. Era… talismanul meu, ajunsesem să cred că-mi poartă noroc dacă îl zăresc înainte de o oră de curs în care ştiam că ori trebuie să răspund pentru notă, ori dau teză sau extemporal. Sigur, când mi-a trecut, am conştientizat că era o nebunie dar bine se mai spune că „dragostea-i oarbă” 😆

Nu am păstrat legătura, nici nu aveam cum, nu am fost decât amici. Dar, un timp, am ştiut ce face, unde e şi aşa mai departe (fiind din acelaşi oraş, nici nu era greu să aflu, doar aveam cunoştinţe comune). Pe urmă, a plecat din ţară, în Italia unde, după cum am aflat mult mai târziu, s-a însurat cu o localnică. Toată lumea spunea că o făcuse pentru a obţine mai uşor cetăţenia. Nu ştiu dacă a fost chiar aşa şi dacă, până la urmă, a devenit cetăţean italian. Ştiu doar că, după 2000 am aflat, cu surprindere chiar, că revenise de ceva vreme în ţară, în oraş, că nu mai era cu italianca şi că se recăsătorise cu o femeie din zona noastră, care la rândul ei mai fusese măritată şi avea o fetiţă. Sincer, nici până acum nu l-am revăzut. Nu ştiu cum arată (am înţeles că nu prea mai e frumuşelul de altădată, după care mureau fetele, şi că s-a îngrăşat, are şi un pic de burtică….), unde lucrează, dacă între timp a mai plecat sau nu din ţară. Cineva mi-a spus că soţia lui ar lucra la un magazin alimentar din oraş, dar acesta nefiind în drumul meu, aproape niciodată, nu am intrat s-o văd… şi nici nu m-a interesat.

Ei bine, în ultimele ore de somn din această dimineaţă, l-am visat tocmai pe el, deşi sunt ani buni de când nu m-am mai gândit la iubirea mea adolescentină. Când m-am trezit, în primele secunde, am avut impresia că totul fusese atât de real, încât am fost surprinsă că se terminase. Nu vă gândiţi la prostii, visul a fost la fel de cuminte ca povestea din anii de liceu! Dar l-am trăit la intensitatea cu care am iubit în acei ani, motiv pentru care m-am trezit mai obosită decât mă culcasem. Norocul meu e că, aşa cum v-am mai spus, nu sunt superstiţioasă, altfel, aş fi căutat semnificaţii felului în care s-a încheiat şi acest vis. Ne întorceam, împreună, dintr-un loc unde nu fuseserăm singuri. El avea o maşină de teren, decapotabilă, culmea, cu volanul pe partea dreaptă! Bineînţeles, eu eram în stânga lui. La sosire, am deschis portiera, dar el a fost cel care m-a ajutat să cobor. În momentul următor, m-a prins în braţe şi m-a ţinut strâns, câteva minute. În vis, conştientizam că era îmbrăţişarea de care nu avusesem parte niciodată în perioada în care fusesem îndrăgostită de el. Deşi îmi plăcea tare mult să mă ţină aşa, m-am desprins din braţele lui, i-am privit chipul (era cel pe care-l ştiam din adolescenţă, poate puţin schimbat de trecerea anilor) şi…. m-am trezit 🙂

A fost aproape real… Mi-a plăcut, le zâmbesc cu drag amintirilor, dar… a trecut. Back to real life! 🙂