Vacanţă

De azi, până la mijlocul lui august, sunt în vacanţă.

Plănuisem multe… bine, nu atât de multe, dar destule cât să mă asigur că, odată revenită la muncă, voi fi 100% încărcată pozitiv. Însă… ceva s-a întâmplat şi o parte din liniştea la care visam s-a spulberat. Un simgur apel telefonic, primit la începutul săptămânii, a făcut-o ţăndari. A doua zi, pe 26 iulie, a plecat dintre noi socrul meu. Nu mă aşteptam, dar nu a fost un şoc. Am acceptat realitatea, astfel încât am depăşit cu bine momentul. Nu voi insista cu amănunte pentru că sunt sigură că nu vă interesează 😉

Joi m-am reîntors la muncă, iar vineri a fost ultima zi de lucru dinaintea concediului care se va întinde până pe 15 august, inclusiv. Din 2006 nu mi l-am mai luat vara şi, poate, nu aş fi făcut-o nici acum, dacă nu ar fi fost la mijloc stresul şi oboseala acumulate în primele luni ale anului. Nu ştiu la voi cum e, dar în preajma mea e o nebunie, lumea parcă a luat-o razna, iar micile mele trucuri prin care am încercat să mă ţin deoparte de toată mizeria cotidiană şi să mă încarc sufleteşte pentru a face faţă stimulilor de tot felul nu mai dădeau demult rezultate. Aşa că, încă de la jumătatea lui iunie, m-am decis: de la 1 august-concediu. Nu tot. Restul-de Sărbători. Mi se par atât de îndepărtate, încât nici nu vreau să mă gândesc, de pe acum, la ele…

Azi, în prima zi de vacanţă, am făcut ce ştiu mai bine: un pic de ordine şi curăţenie, apoi, pentru că al meu soţ e încă acasă la el, încercând să pună lucrurile în ordine după decesul tatălui, am hotărât să mă odihnesc toată după-amiaza. Iniţial, mă gândeam să plec şi eu, mâine, dar voi face asta luni. Ca si azi, voi încerca să mă odihnesc în cea mai mare parte a zilei, pentru că am redescoperit binefacerile somnului şi …. ale pepenelui roşu, care e vedeta meniului meu zilnic de câteva zile. Aproape am renunţat la carne, atât din cauza căldurii, cât şi a faptului că simţeam că-mi cade greu. Nici carnea de pui nu-mi mai place atât de mult. Cred că peştele ar fi cel mai bun pentru o viitoare dietă pe care aş alege-o. A, şi la ce am mai renunţat, deşi nu credeam că se va întâmpla vreodată acest lucru, e… cafeaua! Sunt aproape trei săptămâni de atunci. Nu ştiu dacă e ceva definitiv, deşi, în general, la mine tot ce are caracter provizoriu are tendinţa de a deveni permanent 😆  Dar ştiu că, în dimineaţa în care am luat decizia asta, pentru prima dată în viaţa mea, inima mi-o luase razna, la propriu şi mi-a fost atât de teamă, încât am zis că pot trăi şi fără cofeină. Câteva zile, după, am fost ca drogatul care nu mai prizează doza zilnică. Nu am dat semne de sevraj :lol:,  ci am dormit cu orele, fie că era dimineaţă ori după-amiază,  iar seara mai aveam puţin şi mă culcam odată cu găinile 😆 Cred că mi-am păcălit prea multă vreme  organismul cu genul ăsta de energizant, servit dimineaţa, la prima oră, pe nemâncate şi după prânz, când mă apucam de scris textele pentru a doua zi. Chiar glumeam, spunând că am adunat atât de multă cofeină în mine că, până nu o elimin, nu voi termina cu somnul ăsta la ore ciudate. Acum sunt ok şi nu e nevoie să mă abţin când văd cafea la cei din jur. Într-o dimineaţă, când spălam ceaşca de cafea a lui tata, numai când am văzut zaţul am avut o senzaţie de greaţă, semn că organismul meu nu tânjeşte după lichidul întunecat, dulce-amărui, savurat din cana cu tranfafiri 😀 Iar joi, la o şedinţă, cineva de la protocol a încercat, fără succes, să mă tenteze cu o ceaşcă de cafea. Deci, sunt ok. Alcool nu beau, de şase ani nu mai fumez, iar acum m-am lăsat şi de cafea. Din ce în ce mai bine 😛

Revenind la vacanţa mea, ce pot să mai spun este că, în perioada asta, voi revedea locuri foarte dragi sufletului meu. Mi-aş fi dorit să-l pot revedea şi pe tata socru, dar el este, acum, într-o lume mai bună decât cea pământeană…

O vară frumoasă, plină de soare şi distracţii vă doresc!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s