Lumea divorţează…

…sau, cel puţin, asta am descoperit azi, încercând să scriu un text ce avea ca punct de plecare numărul acţiunilor de divorţ înregistrate la judecătoria din oraşul meu.
79 de cereri în opt luni. 39 doar în ultimele două. Aproximativ trei sferturi, din cele 79, sunt divorţuri cu copii şi doar vreo 4 de comun acord. Mai mult, în august, luna în care oamenii se gândesc, mai degrabă, la concediu, decât să pună capăt căsniciei, s-au înregistrat 15 cereri de acest gen iar procesele vor începe după 14 septembrie…
Interesant e că şi dosarul care a primit numărul 1 din 2010 a fost tot unul de divorţ numai că, după 4 termene, din care două cu lipsă de procedură, oamenii şi-au retras acţiunea şi s-au împăcat.
Mă întreb câte cereri de divorţ vor mai urma, până la sfârşitul anului. Şi voi încerca să aflu de ce renunţă unii la viaţa în doi…

„Du-te-n morţii mă-ti! Vrei să-ţi sparg faţa?“

Aşa i-a spus Ilie Năstase unei ziariste care l-a întrebat „de ce a venit în Timişoara“. Foarte bine i-a făcut. Iar respectiva să spună „merci“ că fostul tenismen n-a trecut şi la fapte. Ce-o durea pe dumneaei „care e scopul lui la Timişoara“? Ăla e ton cu care se abordează cineva, chiar şi cu justificarea că „eşti pe domeniul public“? Şi ce dacă eşti pe domeniul public? Asta îţi dă dreptul să te iei de om, după ce iese din restaurant? Şi ce dacă e vedetă şi tu aveai ca sarcină de la şefi să-i smulgi o declaraţie pentru un articol de primă pagină care ar fi dublat vânzările ziarului? Dacă eşti ziaristă, esti Dumnezeu pe pământ? De bun simţ şi de respect ai auzit, matracucă? Şi ce dacă Năstase a dat dovadă că e un mitocan? S-o fi săturat şi el să se tot vadă prin tot felul de publicaţii care îi numără nu numai dinţii, ci şi femeile cu care şi-o trage. Dacă e persoană publică, n-are dreptul la intimitate? Trebuie să circule pe străzi ferite de ochii oamenilor obişnuiţi?
Măi ziariştii lui Peşte prăjit, înainte să vă daţi mari cu statutul vostru, mai bine puneţi-vă, un pic, în locul celor pe care îi vânaţi cu atâta nesimţire şi gândiţi-vă cum v-aţi simţi să-i vedeţi pe unii ca de-alde voi făcându-vă poze de când ieşiţi din casă şi până ajungeţi înapoi, cum e să vă fie răstalmăcite declaraţiile, cum vă sunt scoase cuvinte dintr-un context şi cum vi se fabrică tot felul de ştiri tâmpite! Imaginaţi-vă cum e să vă vedeţi pe prima pagină a unui tabloid în fundul gol, după ce, tot un disperat ca voi şi şefii voştri, care au aer în loc de creier, v-au fotografiat în dormitorul personal printre draperii!
Şi, ce să spun, duduie care te numeşti ziaristă: nu-l dai în judecată pe Năstase pentru că, vezi doamne, după ce l-ai admirat atât de mult în copilărie, pentru performanţele lui în tenis, de măgar ce-a fost cu tine, „nu merită nici măcar un dosar penal“! Mă laşi? Ştiai că n-ai fi avut câştig de cauză, nu că te dădea deminitatea afară din casă. Bine ţi-a făcut. Aşa meritaţi toţi ăştia care credeţi că faceţi lumea praf cu articolele voastre. Poate aşa, vă mai pun unii la respect. Şi mai meditaţi şi voi puţin la ceea ce înseamnă să fii OM.

Avem ochişori!

Lucky, Pufoasa, Pufulete (şi astea-s doar câteva din numele cu care o alintăm) a făcut ochişori! Când am luat-o din coş, azi-dimineaţă, am văzut minunea. Aseară avea pleoapele atât de lipite, încât mă gândeam că n-o să le deschidă prea curând. Oricum, nu azi! Şi tot azi, Pufulete a stat la loc de cinste, împreună cu mămica ei, în patul stăpânilor. Că doar e duminică. Şi avem ochişori! (poze, mai târziu).

Să fii bun…

Mi s-a spus, odată, că lumea nu are nevoie numai de oameni corecţi, ci mai ales de oameni buni. În sinea mea, am râs. Nu a batjocură, ci a neîncredere…
S-a întâmplat, însă, ca în ultimul timp să fac şi câteva fapte bune (asta nu înseamnă că, până acum, am făcut numai rău), iar sentimentul „de după“ să fie mai mult decât plăcut. Da, e mult mai greu să faci bine. E mai comod să nu te implici, să stai (oarecum) în banca ta, să fii spectator la ceea ce se întâmplă în jurul tău. E mult mai simplu să priveşti şi, apoi, să mergi mai departe, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat.Dar asta, până când?

Ce satisfacţie poţi avea când ştii că ai fi putut ajuta, că ai fi putut readuce, fie şi pentru o clipă, zâmbetul pe faţa celui trist, dar n-ai mişcat un deget pentru asta? Existenţa noastră nu e sau n-ar trebui să se rezume la un şir de evenimente în care doar noi sau cei dragi nouă suntem importanţi. Şi ceilalţi merită atenţie, mai ales atunci când este evident că au nevoie de sprijin…

În aceste zile, am ajuns să-i admir, din suflet, pe cei curajoşi, pe cei care, indiferent de consecinţe, îşi asumă responsabilităţi ori sar în ajutorul aproapelui, uitând de sine.
Este şi cazul pompierilor care au intervenit la Maternitatea Giuleşti. Când ceilalţi îşi manifestau neputinţa, ei au intrat în infern pentru a salva vieţi nevinovate… Şi, cu siguranţă, n-au făcut-o pentru recompense