Luni (după duminică!)

Nici acum nu-mi vine să cred că am avut o duminică în care m-am relaxat, fără a fi în concediu sau să fi avut vreo zi liberă! Am bântuit netul (dar n-am citit bloguri biggrin ), m-am uitat (culmea, la ceea ce evit cât pot în timpul săptămânii!) la ştiri (iarăşi, ceva neobişnuit: pe Realitatea, deşi preferata e Antena 3 – sunt acolo şi nişte băieţi frumoşi, biggrin) şi bineînţeles, la „Tom and Jerry“ (pe care i-am neglijat total în ultimele luni biggrin ). Mai mult decât atât, după-amiază am revăzut „This Is It“, că tot a fost weekend-ul Michael Jackson şi, până seara târziu, m-am uitat, pe Youtube, la evoluţiile live ale megastarului prematur dispărut dintre noi, anul trecut.
Credeţi că m-am oprit aici? Până la miezul nopţii am mai văzut un film, care s-a vrut poliţist sau de acţiune sau cum o fi vrut el, ghiciţi unde? pe DDTV, după care am revenit la netul pe care nu l-am mai părăsit până la 3.38 a.m. Şi nici atunci nu m-aş fi dus la culcare dacă nu m-aş fi gândit că azi încep o nouă săptămână de luceu.
Pentru că e luni. După (o astfel de) duminică… biggrin

Gânduri

Zilele astea am constatat că îmi este foarte bine şi fără blog. Să fi eliminat „microbul“? Nu cred. Nu ştiu. Cert e că am citit mult mai puţine bloguri şi pe aici am mai dat doar aşa, din obişnuinţă.
Se mai întâmplă câte ceva în viaţa mea, plăcut sau dimpotrivă, dar nu mai simt atât de mult nevoia să scriu despre asta. E foarte interesant „să bloguieşti“, dar e şi mai frumos în viaţa reală, chiar dacă nu e totul roz.
În ultima vreme, am redescoperit plăcerea de a fi împreună cu vechii amici. Apropiata întâlnire prilejuită de împlinirea a două decenii de la absolvirea liceului mi-a adus în preajmă colegi dragi, alăruri de care m-am simţit la fel de bine ca în anii aceia când credeam că totul e posibil. Timpul nu ne-a schimbat şi mă bucur să constat că am rămas la fel de proaspeţi ca atunci, deşi avem ghiocei în păr şi câte un rid ne brăzdează faţa…
Nu mă plâng de vara toridă, care a debutat ceva mai în forţă decât în ceilalţi ani. Nu-mi plac micile şicane şi probleme de la serviciu (constat, din ce în ce mai des, că prostia şi mediocritatea fac legea într-o redacţie sufocată de interese politice care se bat cap în cap cu profesionalismul), dar îmi spun că, atât timp cât mai pot să scriu fără ca textul să-mi fie cenzurat, înseamnă că locul meu e, încă, acolo…
Nu-mi doresc, încă, o vacanţă, pentru că vacanţa mea de vis înseamnă o desprindere totală de realitatea pe care o trăiesc, un refugiu într-un loc în care nimic să nu-mi amintească de agitaţia şi stresul cotidian or, acest lucru, cel puţin acum, nu e posibil.
Vreau doar să rămân la fel de optimistă şi încrezătoare într-un viitor care, vorba reclamei, ar trebui „să sune bine“, indiferent ce au hotărât guvernanţii pentru noi!

Caniculă

Cum s-ar zice, veni şi vara asta! Cu coduri de toate culorile, de la galben la roşu.
Şi toată media se dă de ceasul morţii abordând subiectul numit „Caniculă“. Părerea mea este că această temă nu mai e demult o ştire, mai ales de primă pagină sau care să deschidă buletinele informative . Ar fi ceva ieşit din comun dacă temperaturile astea, deosebit de mari, s-ar înregistra în februarie ori noiembrie sau cel puţin o dată pe vară. Dar, noi deja ne-am obişnuit ca, în această perioadă, mercurul din termometre să înţepenească, zile întregi, undeva pe la 35-38, chiar 40 de grade Celsius, iar după astfel de perioade să vină furtuni, grindină, tornade, inundaţii etc. Ce mai este ieşit din comun? Nici măcar faptul că da, s-a schimbat clima (şi) în România, că nu mai putem vorbi despre acea climă temperat-continentală, cu patru anotimpuri, cum am învăţat eu, acum mai bine de 20 de ani, la şcoală!
De asta mă şi enervează că, an de an, în aceste zile, în care pământul se topeşte, toată presa se întrece a ne spune cum să ne ferim de caniculă, câţi litri de apă să bem, între ce ore să nu ieşim din case (de parcă ar fi posibil aşa ceva) etc. Ştiu că vara e criză de ştiri, dar să se repete la infinit aceleaşi chestii, de parcă am fi un neam de idioţi, mă scoate din sărite!
Da, e cald, însă cum ar trebui să fie vara? Până acum, toată lumea se văita de frig, că nu mai vine, odată, căldura. Na, că a venit! Să ne bucurăm, cât putem de ea, pentru că, trist, dar adevărat, vara ţine doar trei luni. Şi, din septembrie, o luăm de la capăt: ploi, ceaţă, frig.