N-am văzut ghiocei…

…încă!

O dovadă în plus că iarna asta i-a speriat pe vestitorii unei primăveri care, tocmai pentru că e dorită şi aşteptată cu atâta nerăbdare, cred va bucura sincer pe toată lumea. Chiar dacă e criză, chiar dacă banii-s puţini şi locurile de muncă se topesc şi ele precum zăpada… Pentru că primăvara înseamnă un nou început, revenirea la viaţă, înseamnă speranţă.
Întotdeauna am văzut primii ghiocei către mijlocul lunii februarie. În fiecare an, câte o ţărăncuţă tânără se aşează în poarta şcolii şi-i invită pe elevi (mereu sensibili şi receptivi la asemenea lucruri) să-i cumpere bucheţelele şi coşuleţele cu omătuţe. Nici eu nu dau înapoi când e vorba de aşa ceva. Mi-e drag să cumpăr ghiocei când încă mai e zăpadă. În asemenea momente, pentru mine, aceste flori mici şi firave sunt un fel de învingători ai iernii care începe să-şi piardă din puteri…
Anul ăsta, însă, ei se lasă aşteptaţi. Peste trei zile e 1 Martie şi nici comercianţii de mărţişoare tradiţionale, cu potcoave şi trifoi-cu-patru-foi, legate cu fir alb-roşu nu şi-au instalat, încă, tarabele, în Centru… E încă frig, ceaţă şi multă umezeală, iar soarele care ne-a zâmbit cu atâta prietenie la începutul săptămânii nu a reuşit să ne aducă primăvara… decât în suflete, poate!
Totuşi, în mai puţin de o săptămână, vom păşi într-un nou anotimp şi cred că, până la urmă, acest lucru contează cel mai mult.

Foto: gradinamea.ro

2 gânduri despre “N-am văzut ghiocei…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s