Vine, vine primăvara…?

Azi m-am simţit ca musca aia care se bucură de soare! După o lungă perioadă cu ninsori, geruri crâncene, lapoviţă, polei şi ceaţă, azi, în sfârşit, a fost o zi în care a mirosit a primăvară! Când am ieşit din casă pentru a merge la lucru, nu mi-a venit să cred că soarele nu mai e cu dinţi şi că, da, în sfârşit, e mai cald! Am profitat de ocazie şi mi-am încărcat plămânii cu aer curat. Ce s-o mai lungesc, am simţit că revin la viaţă ca musca aia de care pomeneam la început! 😆
Asta e partea bună.
Partea mai puţin bună e că topirea zăpezii descoperă, în toată „splendoarea“ lor, rahaţii şi gunoaiele pe care Salubritatea nu a mai apucat să le adune înainte de prima ninsoare (când o fi fost ea, că nici nu mai ţin minte, parcă au trecut o mie de ani de atunci). Tabloul de (ipotetic) început de primăvară este completat de gropile şi denivelările din astfalt! Cool! Îmi dau seama ce bucurie pe capul şoferilor! Cireaşa de pe tort, însă, e deteriorarea faţadelor de la blocurile izolate termic în urmă cu 2-3 luni! Cred şi eu că nu se putea întâmpla altceva! S-a lucrat în draci (electorali) până la ultimul tur al prezidenţialelor, pe ceaţă şi umezeală. Cum naiba să ţină lucrarea?
Totuşi, a fost un început de săptămână reuşit.
În sfârşit, „vine, vine primăvara…“?

2 gânduri despre “Vine, vine primăvara…?

  1. Cu toti ne bucuram de venirea primaverii, insa peste tot imaginea dezolanta cu gropi si mizerie ne lasa un gust amar, as vrea sa fug undeva unde-s floricele si liniste, tare as vrea sa ies din oras, dar primavara este un motiv de bucurie, astept asfaltarile 😆

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s