Earth Hour de provincie

A fost şi Earth Hour.
Aşa cum a venit, aşa a plecat.
Nu ştiu câţi dintre concetăţenii mei au ales lampa, lumânarea sau opaiţul în locul becului. Ştiu doar că pe străzi era un întuneric de ţi-ai fi luat-o după ceafă din toate părţile dacă te încumetai să ieşi din casă.
Pe la 21.15 am stins şi eu lumina. Mi-era somn şi am vrut să dorm. Deci, nu pot fi 100% acuzată că n-am servit „cauzei“.
N-am văzut nici meciul. Am aflat dimineaţă că Mutu & comp. iar au luat-o-n freză. Că nu pot să spun că au dat-o-n bară, când au pus şi de un autogol.
Naşpa…

Nu-mi e frică de Bau-Bau

Aceste rânduri sunt pentru tine, cel care, ieri, susţinând că eşti cine eşti, mi-ai lăsat un comentariu în care ai spus că blogul meu este penibil.
Mi-e greu să cred că, fiind persoana care spui că eşti, ţi-ar păsa că scriu cum scriu. Dacă eşti un tip şcolit, deştept, ai găsit întâmplător blogul meu şi nu ţi-a plăcut, aveai ocazia să treci mai departe.
Că mi-ai spus părerea ta, nu-i bai, asta e şi basta, n-am de ce să mă supăr.
Dar n-am înţeles de ce a trebuit să mă avertizezi să am grijă ce scriu,şi să iau treaba asta ca pe un avertisment, nu ca pe o ameninţare!
Repet: dacă, într-adevăr, ai fi cine susţii că eşti, NICIODATĂ nu m-ai sfătui aşa ceva. Adevăratul „posesor“ al numelui în spatele căruia te ascunzi spune lucrurilor pe nume şi acesta este unul din motivele pentru care îl admir.
Dacă mai treci pe aici, convinge-mă că eşti cine eşti, vei avea tot respectul meu şi nu-ţi voi mai şterge comentariile!

Never (Home) Alone!

În seara asta e linişte, căldurică, o să mă bag în pătuc devreme, ca o băbuţă în devenire ce sunt, o să mă uit la TV, mai mult ca sigur la „Dansez pentru tine“…până o să adorm, ca de obicei, cu faţa-n sus şi cu ochelarii pe nas, iar Puiul o să mi-i ia ca să-i pună în tocul portocaliu de pe noptieră!
Daaaa, a revenit Puiul meu la „cuib“! Şi asta, chiar în cursul dimineţii.
Evident că toată ziua am avut spor în toate: am găsit şi subiecte pentru articole(nu chiar de prima pagină, dar bunuţe), mi-am rezolvat şi treburile prin oraş, am scris repede şi am avut vreme să-i gătesc şi Puiului ceva bun-bun(nu spun ce, ca să nu zică lumea c-o duc bine pe timp de criză!).
Aaaa, chiar puteam să am (un colţ de) prima pagină, dacă reuşeam să scriu despre octogenara care s-a plâns că afost violată de unul de 33 de ani, pripăşit pe la noi. În jurul prânzului, m-a sunat colega care scrie pe Infracţional şi m-a rugat să mă interesez de babuşcă. Nu prea ştiam de un’ s-o iau, fata de abia i-a putut afla numele, de la IJP, pe surse neoficiale, iar presupusul violator era în arest(tot la judeţ).
Aşa că m-am dus la SCLEP, am rugat-o pe doamna de acolo să caute în baza de date băbuţa şi aşa am aflat că locuieşte „la naiba-n praznic“, adică la intrarea în oraş. Ca să ajung la ea, îmi trebuia maşină, iar ăştia de la „ia-mă, nene“ nu m-ar fi luat în maşină pentru o distanţă de 2,5 kilometri, le stricam socotelile.
Prin urmare, m-am dus la spital, la Urgenţe, şi am întrebat de „victimă“. În general, duduilor de acolo nu le ajunge nimeni la nas(au făcut studii la Sorbona, ce ştim noi!), dar azi am dat peste una mică de statură 🙂 După ce s-a uitat în registru, mi-a zis că femeia trecuse pe acolo în urmă cu două zile şi că fusese transferată la Spitalul Judeţean din cauza unui…traumatism facial. „Viol cu strigături. A şi bătut-o, animalul!“, mi-am zis eu pe drum, râzând peînfundate(păcătoasa de mine!).
Îmi sun colega, îi spun ce aflasem, ne despărţim tot prietene(deh, nu ieşi prima pagină, poatecu altă ocazie….) şi mă duc acasă.
Pe la vreo1 p.m., sună iar colega: „Auzi, mă, cică nu fu viol!“, mă anunţă ea din prima. Ei, să fac spume, să-nnebunesc, zic eu în gând. Am întrebat-o de unde ştie. „Păi, s-a interesat colega de la Sănătate, a sunat la Judeţean şi de acolo i-au zis că n-au internat-o pe babă. I-au acordat nişte îngrijiri şi i-au dat drumul acasă. Cică i-au făcut şi control ginecologic şi nu s-a confirmat violul“.
„Şi eu ce ar trebui să zic?“, întreb. „Păi, sincer, nu ştiu. Dacă ai chef şi timp, caut-o şi vezi ce spune“.
Eiiii!!!!
Deci nu era temă obligatorie, altfel m-ar fi sunat şefa, personal.
Exact ca la violul cu minora şi tatăl vitreg. Care, în realitate, nici nu fu viol, era sex cu acordul părţilor. Omul îi cumpărase puştoaicei de14 ani un telefon mobil şi dracul de copil a zis că se revanşează. Şi a tot făcut-o, vreo trei luni de zile, de 2-3 ori pe săptămână. Trăia ăla ca belferu’, când cu nevasta,când cu fie-sa. Normal că fata se alegea mereu cu cadouri şi bani. Până când nu s-au mai înţeles la preţ. Sau o fi fost din cauza crizei. Şi piţipoanca l-a dat în gât la mă-sa.
Mare rahat! Parcă ce-a rezolvat? Pe el cică l-a dat nevasta afară din casă(ea a zis că imediat, sursele spun că după câteva săptămâni), iar pe puştoaică au dat-o în plasament, de urgenţă.
Pe „violator“ l-au arestat după două luni şi ceva. L-au judecat acum o lună, iar procesul s-a desfăşurat cu uşile închise. Avocatul lui mi-a zis că omul nici n-a cerut martori, a recunoscut tot şi s-a ieşit pe fond chiar la al doilea termen. 15 ani. Cu executare. Am rămas perplex: pentru o bucată de….? Şi liber consimţit?!
După vreo două săptămâni, aflu că pedeapsa era mai mare decât cea prevăzută în Codul penal şi că Parchetul făcuse recurs.
Nu ştiu ce s-a mai întâmplat, că dosarul nu se judecă la noi.

Hai că m-am lungit cu vorba şi acuşi vine peste mine Bănicu-junior!
Pup! 🙂

Home Alone II

M-am trezit cu capul greu…nu de idei, ci de prea multe ore petrecute ieri în fața PC-ului. Măcar de-aș fi scris ceva care ar fi deschis ediția de azi a ziarului. Nuuuu… Am stat pe net, am citit bloguri, … You Tube ș.a.m.d.
Mă dor și ochii… Nici n-am prea dormit, deși am închis televizorul imediat după știrile de la miezul nopții de la Antena 3. De obicei, când rămân singură, dorm cu televizorul deschis. De data asta, am vrut să-mi demonstrez că am crescut, am luat telecomanda și l-am închis. N-am adormit imediat. Și patul mi s-a părut nefiresc de mare, deși, atunci când sunt cu Puiul meu, mi se pare nefiresc de mic!
Mi-am dat deșteptarea imediat ce am văzut că s-a luminat. Ca în fiecare dimineață, m-am dus la bucătărie și, din reflex, era să pun în cana cu Buggs Bunny a Puiului amestecul de ciocolată caldă, capuccino, ness și zahăr pe care i-l pregătesc zilnic. Mi-am reaminitit, fără nicio plăcere, că Puiul e la 80 de kilometri distanță și, la ora aia, sigur doarme cu perna-n cap!
Mi-am făcut, cam fără chef, cafeluța și am revenit în cameră, în fața calculatorului pe care îl deschisesem când „am făcut ochi“.
Mmmm….tare aiurea mai e când te trezești singură. Aș fi plecat și eu în weekend, însă, din câte am înțeles ieri, mai marii urbei au fixat exact mâine o ședință de consiliu, probabil de îndată, pentru că zilele trecute n-am auzit nimic de ordinea de zi. Mai au un pic și or să pună ședințele astea duminică. Asta așa, ca să se dea ei ocupați în timpul săptămânii, când naiba știe cu ce se ocupă!
C’est la vie!
Pentru că n-am altceva de făcut, ies mai devreme în dimineața asta. Sper să n-ajung azi să spun „m-am trezit la miezul nopții și-am ajuns la tumurugul porții“!

Home Alone

În seara asta s-a întâmplat. Am contrazis titlul blogului. Sunt singură. Dar nu singură în acasă. Doar în cameră 🙂
Azi dimineață, soțul meu s-a hotărât să facă o vizită în orașul natal. Întotdeauna, când pleacă, simt un mare gol. I-am și zis: ziua mai trece cum trece, noaptea-i cel mai greu.
Eu nu știu de ce unele femei se bucură când scapă, fie și pentru o zi, de soții lor. Eu nu mă simt mai liberă când soțul meu nu-i acasă. Îmi lipsește din prima clipă. Umple camera, umple casa. Îmi place să-l văd la calculator, îmi place să-l aud povestindu-mi cărțile pe care le citește, îmi place cum stă la televizor, cum comentează el ce nu-i convine…
Pentru că el n-a fost azi acasă, și programul meu a luat-o razna. Sunt o pacoste, nici să-mi fac de cap nu știu :)) Am stat toată ziua pe net. De abia spre seară mi-am adus și eu aminte că trebuie să fac focul în sobă, altfel mor de frig la noapte și să mai trec prin bucătărie, să mai gătesc, să mai spăl o farfurie ș.a.m.d.
Dar e tare nașpa să n-am cu cine să văd un film sau „Tom and Jerry“, înainte de culcare, că n-am pe cine să pup înainte să bag nasu-n pernă :((
Mă bag în pătuc, pentru că nu mă mai țin ochii nici cu ochelarii.
Dar mă țin urechile.
Ca să-l ascult pe Mircea Badea!!! :))

Update: Știe cineva cum se numește melodia de generic a emisiunii „În gura presei“?