Şi oamenii străzii sunt folositori

Dintotdeauna, părerile mele despre oamenii străzii au fost amestecate. I-am văzut fie ca pe nişte năpăstuiţi, fie ca pe nişte profitori.
Îi întâlnesc şi în oraşul meu. Nu sunt mulţi. Dar nici puţini. Majoritatea nici nu cerşesc. Ocupă mereu acelaşi loc, indiferent de anotimp. Întotdeauna m-am întrebat ce-şi spun, dacă nu se plictisesc stând degeaba.
Şi unora nu le-am văzut rostul. Până ieri.
În jurul prânzului, colega care scrie pe Infracţional m-a sunat ca să-mi semnaleze un caz. Concret, trebuia să mă interesez cu privire la un individ care fusese arestat cu o zi în urmă. M-am echipat, mi-am luat picioarele-n spinare şi am pornit în căutarea familiei lui. M-am oprit la Poliţie, mai bine zis la Evidenţa Populaţiei şi am întrebat-o pe doamna de acolo pe unde se află adresa care mi-o indicase colega mea. Cu informaţia-n dinţi, am purces la locul cu pricina. Era un şir de ANL-uri. În prima scară nu exista listă cu locatari. Norocul meu a fost că am dat peste unul care intra în bloc şi l-am întrebat de familia infractorului. Cică nu era nimeni cu numele ăsta prin zonă, dar mi-a recomandat să încerc şi două scări mai încolo. N-am avut baftă. În primul rând, pentru că ambele intrări erau prevăzute cu interfon. Apoi, pe liste nu apărea numele căutat.
Şi iar am avut noroc. Am constatat că într-un bloc locuia o cunoştinţă care lucrează la primărie. Am sunat-o şi am întrebat-o pe ea dacă omul certat cu legea îşi duce veacul prin preajmă. Bineînţeles, răspunsul a fost NU, motiv pentru care a trebuit să pornesc înapoi spre centru. Cunoştinţa pe care o sunasem îmi spusese că tipul ar putea locui în ANL-urile noi, dar ştiam că acolo nu se mutase nimeni.
Nu ştiam ce să fac, încotro s-o apuc. Aveam impresia că sunt în căutarea acului în carul cu fân.
Şi, în acel moment, mi-a apărut în faţă EL. Omul străzii. Care nu cerşeşte. Am aflat, ulterior, că are şi serviciu. Dar, în timpul liber, are un hobby: stă pe stradă. Eu îl ştiam din vedere. El îmi cunoştea şi numele, ocupaţia, familia.
Nu mă laud cu tupeu. În pofida meseriei, uneori „îmi mănâncă câinii din traistă“ (scuzată-mi fie cacofonia!). Dar ieri am uitat de timiditate şi l-am întrebat pe om dacă îl ştie pe….? „Nebunul? Ăla de fură cu toată familia lui? A fost arestat? Doamne, ce-mi aud urechile!“ – a fost reacţia lui.
Şi m-a condus până în poarta casei unde familia „nebunului“ locuia cu chirie! Pe drum, a avut grijă să mă pună la curent şi cu tot CV-ul acestuia (a se citi „cazierul“).
Cînd am ajuns, am constatat cu stupoare că am avut tot timpul imobilul sub nas, adică la 100 de metri distanţă de casa mea!!!
După ce am vorbit cu femeia arestatului, a apărut şi „haita“ de colegi de la ziarele concurente, respectiv de la o televiziune locală. Cu toţii se învârtiseră vreo jumătate de oră prin toată urbea în căutarea casei care, culmea, se afla chiar la doi paşi de Poliţie!
Cu toţii am lămurit neconcordanţa dintre datele din comunicatul de presă şi cele din teren: arestatul avea în buletin adresa locuinţei care-i fusese repartizată în noiembrie dar în care nu se mutase încă.
După ce mi-am terminat treaba, mi-am sunat şefa ca să-i raportez „misiune îndeplinită“.
Dar meritul e al OMULUI STRĂZII. Dacă nu avem inspiraţia de a-l aborda, nu găseam casa. Nu ajungeam la timp şi nu îmi făceam treaba înaintea concurenţei. Şi nu aveam prima pagină (acum mă laud!)
Şi nu aflam că şi unii oameni ai străzii sunt folositori.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s